U2 IN ROMANIA! Primaria negociaza organizarea concertului pe Lia Manoliu!

×
Publicitate

U2 ar putea concerta in luna septembrie pe noul stadion national "Lia Manoliu", in cazul in care discutiile cu promotorul formatiei se vor concretiza, a declarat directorul Directiei de Investitii din Primaria Generala a Municipiului Bucuresti.

Teoretic, negocierile cu irlandezii de la U2 sunt avansate.

Practic, oficialii dau de inteles ca o trupa de talia U2 are pretentii financiare ridicate, mai ales daca este in afara unui calendar programat.

Discutiile au inceput inca de acum doua luni, iar in septembrie agenda trupei ar fi libera.

Lista trupelor care ar putea canta in septembrie pe stadionul Lia Manoliu e mai mare, a spus Hreapca pentru Stirile ProTV, dar dintre numele negociate nu face parte Hanna Montana, asa cum se vehiculase.

Pretul biletelor se va incadra in linia europeana a unui astfel de eveniment, estimeaza Hreapca, adica intre 25 si 80 de euro. Mai multe detalii despre pretul biletelor gasiti pe www.incont.ro.

Cel mai recent turneu mondial al grupului a fost lansat pe 2 martie 2009 si este, potrivit specialistilor, cel mai scump din istorie. Fiecare concert a generat in medie incasari de 7 milioane de dolari si a fost urmarit de aproximativ de 70.000 de oameni- un record in domeniu.

Pe de alta parte, si romanii ii asteapta de ani de zile pe irlandezi, asa cum astepta si un stadion grandios. Stadionul Lia Manoliu va fi gata in vara si va avea o capacitate de 55.000 de locuri. Complexul va fi inaugurat in luna august cu super meciul Romania - Argentina. Primaria capitalei pune un milion de euro la bataie pentru promovarea arenei care ar trebui sa gazduiasca finala Europa League din 2012.

Vezi cum va arata stadionul Lia Manoliu care va fi inaugurat in august 2011 cu meciul Romania-Argentina!

Ai fost la un concert U2? Trimite-ne fotografii sau filmulete cu experienta ta!

U2 devine trupa cu cele mai mari incasari din lume

Un concert de povestit nepotilor: U2 la Milano!

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60466137
Lady GaGa va prezinta ochelarii de soare care pot face fotografii!

Lady Gaga a prezentat la International Consumer Electronics Show 2011 din Las Vegas ochelarii de soare care fac fotografii. Si nu oricum, ci in calitate de director de creatie al firmei care i-a produs.

60466202
O lume de basm! Senzationale sculpturi de gheata in China

In timp ce toata emisfera nordica se lupta cu valurile de ninsore si de frig de cateva saptamani incoace, China se bucura de o temperatura perfecta pentru un festival specific iernii.

60466100
Ravasita si vulgara! Lady GaGa arata ca un clovn

A vrut sa-i surprinda pe new yorkezi cu un look aparte. Si a reusit, insa nu la modul la care probabil si-ar fi dorit. Lady GaGa a socat de aceasta data nu atat datorita tinutei, cat machiajului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.