Prințesa urbană pleacă definitiv din România. „Cred că avem dreptul să trăim liniştiţi”

62238940
Facebook.com

Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută drept „Prințesa urbană”, a anunțat că părăsește definitiv România și se stabilește alături de familie în Olanda.

Cunoscuta bloggeriță și scriitoare a făcut anunțul pe contul ei de Facebook joi. Prințesa Urbană a explicat de ce și-a dorit să plece din România și cum a ales să se mute în Olanda.

Prințesa urbană: Avem dreptul să trăim fericiți

 

În momentul în care o să urc acest clip pentru voi noi vom fi deja în avion, pentru prima oară în viaţa noastră cu bilet doar dus. Ne-am hotărât să plecăm după mulţi ani în care am făcut tot ce-am putut să contribui la schimbarea lucrurilor care atât de tare mă întristează şi mă frustrează şi mă supără aici. Din păcate nu mai am resurse, am obosit şi nici nu cred că vreo schimbare importantă se va mai întâmpla pe parcursul vieţii mele. Sigur că plecăm mai mult pentru copii, dar nu vreau să fiu ipocrită, aşa că o să recunosc că plec în primul rând pentru mine, pentru noi. Cred că avem dreptul să trăim liniştiţi, fără să ne enervăm de zeci de ori pe zi din lucruri care nu ţin de noi şi oricât am face noi eforturi ele nu se vor îmbunătăţi în viitorul apropiat. E o decizie la care am ajuns cu multă-multă tristeţe, pentru că avem atât de mulţi oameni dragi aici, locuri dragi, am construit atâta”, a spus Ioana.

Îmi este greu, sunt copleşită de multe emoţii. Cele mai multe sunt de nerăbdare, de entuziasm, dar îmi este şi foarte frică. Avem 40 şi de ani, copiii sunt măricei. Va trebui să ne adaptăm cu toţii într-un loc cu o limbă pe care nu o înţelegem, dar sunt convinsă şi încrezătoare că vom fi bine. Suntem oameni muncitori, respectăm regulile, cred că ne vom adapta în cele din urmă. Nu mă aştept să fie Paradisul pe pământ acolo, suntem realişti, nu mai avem 18 ani şi naivitatea de atunci. Va urma o perioadă complicată, dar cred că pe termen lung e un lucru pe care măcar trebuie să-l încercăm, chiar dacă n-o să ne iasă aşa cum ne dorim”, a mai transmis aceasta urmăritorilor ei.

Prințesa urbană: Un loc curat, liniştit...

 


În continuare, Prineța urbană a mărturisit că a ales Olanda deoarece consideră că este un loc mai bun pentru dezvoltarea copiilor ei, iar nivelul de trai este altul față de cel din România.

Doar pentru că şi noi plecăm nu înseamnă că trebuie să plecaţi şi voi, sunt mulţi oameni cărora aici le este un loc bun de dezvoltare şi de creştere, mi-aş dori ca toţi oamenii dragi să vină cu noi, dar în acelaşi timp înţeleg că pentru mulţi dintre voi soluţia cea mai bună este să rămâneţi aici, în România, şi eu îmi doresc din tot sufletul să păstrăm legătura”, a adăugat aceasta.

Nivelul de trai, de educaţie, oportunităţile, ritmul vieţii din Olanda au înclinat cel mai mult balanţa, a mai mărturisit scriitoarea. „Am ales Olanda pentru că ni se pare un loc în care copilul este în centrul multor lucruri şi pentru că e un loc curat, liniştit, oamenii fac sport, sunt mai relaxaţi, au nivel de trai şi un ritm mai potrivite cu ce ne dorim şi noi”, a conchis Prințesa Urbană

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Autocarul ”Visuri la cheie” este gata să pornească la drum! Au început înscrierile pentru sezonul 9

De-a lungul celor 8 sezoane, echipa Visuri la cheie a schimbat viața a zeci de familii! Împreună am reușit să transformăm visuri în realitate și continuăm drumul și anul acesta.

Fotograful René Robert a murit de hipotermie, la 84 de ani, după ce a căzut pe stradă şi a fost ignorat

Fotograful elveţian René Robert a murit de hipotermie pe 19 ianuarie, la vârsta de 84 de ani, după ce a căzut pe o stradă din centrul Parisului şi nu a fost ajutat de niciun trecător.

Florin Piersic a împlinit astăzi 86 de ani. Cine au fost marile iubiri ale actorului

Florin Piersic a împlinit astăzi, 27 ianuarie, 86 de ani. De-a lungul timpului, marele actor a trăit mai multe povești de dragoste, însă trei femei au reușit să-i fure cu adevărat inima și să-i devină soții: Tatiana Iekel, Anna Szeles și Anna Torok.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.