Fotograful René Robert a murit de hipotermie, la 84 de ani, după ce a căzut pe stradă şi a fost ignorat

62238909

Fotograful elveţian René Robert a murit de hipotermie pe 19 ianuarie, la vârsta de 84 de ani, după ce a căzut pe o stradă din centrul Parisului şi nu a fost ajutat de niciun trecător.

Institutul Cervantes din Paris, cu care Robert a colaborat de mai multe ori, a declarat joi că a primit vestea decesului său "cu imensă durere şi tristeţe".

Fotograful a lăsat în urmă "o lucrare testimonială de neînlocuit despre arta flamandă a secolului al XX-lea. Mişcat de dragostea sa şi de cunoaşterea profundă a tradiţiei hispanice, el a fost un colaborator fidel al acestui centru", au precizat surse din Institutul Cervantes, colaborator al Festivalului de Film Spaniol de la Nantes unde a fost prezentată în 2019 expoziţia "La cámara a ritmo de flamenco". Pentru aceasta, René Robert şi-a selectat cele mai emblematice lucrări "cu multă generozitate, dăruire şi dragoste pentru muncă", scrie Agerpres.

Jurnalistul şi prietenul fotografului, Michel Mompontet, a declarat pentru canalul francez BFM TV că René Robert a fost "ucis de indiferenţă" după ce a zăcut nouă ore pe jos deoarece nu se putea ridica, până când o persoană fără adăpost a apelat serviciile de urgenţă. Fotograful a fost transportat la spital, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, potrivit media locale.

Cine a fost René Robert

 

Născut în 1936 în oraşul elveţian Fribourg, René Robert a fost un fin cunoscător al lumii flamenco şi a portretizat artişti cunoscuţi precum Paco de Lucía, Camarón de la Isla, Sara Baras, Vicente Amigo, Eva Yerbabuena, Marina Heredia sau Estrella Morente.

"Arta flamandă provine din mediul artistului", credea René Robert. "Fie prin cânt, baza acestei arte, chitară sau dans, ea ne aduce momente de bucurie, graţie, suferinţă resemnată sau furie, dar şi eleganţă, senzualitate şi, de multe ori, o mare profunzime", a declarat el, citat de EFE.

Pe parcursul vieţii sale, fotograful şi-a expus lucrările în numeroase expoziţii organizate în oraşe precum Paris, Roma sau Luxemburg.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61885339
Florin Piersic a împlinit astăzi 86 de ani. Cine au fost marile iubiri ale actorului
Florin Piersic a împlinit astăzi, 27 ianuarie, 86 de ani. De-a lungul timpului, marele actor a trăit mai multe povești de dragoste, însă trei femei au reușit să-i fure cu adevărat inima și să-i devină soții: Tatiana Iekel, Anna Szeles și Anna Torok.
62238659
Gafă de photoshop. Poza pe care Kim Kardashian a șters-o după ce fanii au criticat-o
Încă o fotografie editată eronat cu Kim Kardashian a fost criticată de fanii ei. De această dată, echipa vedetei i-a modificat greșit un picior, iar aceasta a fost nevoită să șteargă imaginea de pe Instagram.
62238636
Pericol de incendiu la MasterChef. „Pompieri! Stingeți-i focul”, a strigat Chef Foa. Cine a fost concurentul neglijent
Fratele lui Kamara a fost la un pas să ia foc, la MasterChef, într-un moment tensionat care a avut nevoie de implicarea chefilor.