Modul inedit prin care Prințul William și Kate vor sărbători 14 ani de la nuntă. Imagini de colecție de la celebrul eveniment

62539311
Profimedia

Prinţul de Wales şi soţia sa, Catherine, celebrează marţi cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor pe o insulă scoţiană, întorcându-se în regiunea în care povestea lor de dragoste a început în perioada în care erau studenţi, informează AFP.

În contextul în care prinţesa britanică, în vârstă de 43 de ani, se află în remisiune după un cancer despre care nu au fost divulgate niciodată detalii, cuplul princiar a planificat să petreacă două zile pe insula Mull din Hebridele interioare, în vestul Scoţiei.

Ce mai îndepărtată deplasare oficială

Călătoria lor reprezintă cea mai îndepărtată deplasare oficială pe care o întreprind de când cancerul prinţesei Kate a fost anunţat în martie 2024.

Ei se vor întâlni cu populaţia locală, vizitând o piaţă de artizanat în Tobermory, un mic port cu case multicolore, apoi o fermă tradiţională de oi.

De asemenea, este prevăzută o întâlnire cu pădurari şi elevi care participă la un program de educaţie ecologică în aer liber, o temă dragă cuplului princiar, potrivit programului lor făcut public de Palatul Kensington.

Cum vor fi întâlnirile

Întâlnirile vor fi în general scurte, pentru a proteja sănătatea prinţesei Kate.

Potrivit ziarelor britanice, William şi Kate, ale căror titluri în Scoţia sunt ducele şi ducesa de Rothesay, au ales să locuiască într-o cabană izolată pe această insulă cu 3.000 de locuitori, care trăiesc din turism, pescuit şi agricultură.

Miercuri, ei îşi vor încheia călătoria luând un feribot spre mica insulă vecină Iona, care are o populaţie de 170 de locuitori şi primeşte 130.000 de vizitatori în fiecare an.

Unde s-au cunoscut

Scoţia este locul în care Kate şi prinţul William, în vârstă de 42 de ani, s-au cunoscut în urmă cu 20 de ani, în timp ce studiau la Universitatea St Andrews, situată la nord-est de Edinburgh.

S-au mutat foarte repede împreună, însă cererea în căsătorie a venit abia în octombrie 2010, în timpul unei călătorii în Kenya. Nunta lor spectaculoasă, urmărită de zeci de milioane de telespectatori din întreaga lume, a avut loc la Westminster Abbey pe 29 aprilie 2011.

Au urmat trei copii: prinţul George, în vârstă de 11 ani, prinţesa Charlotte, în vârstă de nouă ani, şi prinţul Louis, în vârstă de şapte ani.

Foarte populară, prinţesa de Wales şi-a reluat treptat activităţile oficiale după ce a anunţat în ianuarie 2025 că boala cu care a fost diagnosticată, un tip de cancer nespecificat, a intrat în remisiune.

Însă apariţiile ei publice rămân rare, având loc de două sau de trei ori pe lună.

După această călătorie în Scoţia, ea ar trebui să participe la sărbătorile care marchează cea de-a 80-a aniversare a încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv o apariţie foarte aşteptată, pe 5 mai, în balconul oficial al Palatului Buckingham, alături de familia regală britanică.

Regele Charles al III-lea urmează de peste un an un tratament pentru un cancer nespecificat, dar îşi continuă activităţile publice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62539296
Meghan Markle, noi dezvăluiri despre începutul relației cu Prințul Harry. „Am intrat imediat în luptă împreună”

Meghan Markle revine în atenția publicului cu o serie de proiecte personale și declarații despre viața de familie, lăudându-l pe Prințul Harry pentru protecția oferită celor dragi. 

62539288
Gerard Piqué și Clara Chia s-ar fi despărțit după trei ani de relație. Ce spun apropiații celor doi

Gerard Piqué și Clara Chía s-au despărțit după o relație de trei ani, potrivit unor informații apărute în presa din Spania.

62487284
Nicole Kidman va fi onorată cu premiul „Women in Motion” la Festivalul de Film de la Cannes

Nicole Kidman va primi "Women in Motion", care recompensează personalităţile care "promovează locul femeilor în cinematografie şi societate", la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, în luna mai, au anunţat luni organizatorii.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.