Cei trei Chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, i-au pus pe concurenți în fața unor probe dificile, în care creativitatea, tehnica și capacitatea de adaptare au făcut diferența. La finalul serii, părintele Alexandru Balaban a părăsit competiția. Show-ul a fost lider de audiență!
Prima provocare a serii a venit cu ingrediente neașteptate: flori comestibile! Begonii, gălbenele, trandafiri, gladiole sau flori de mărar au devenit vedetele farfuriilor, iar concurenții au fost nevoiți să găsească cele mai inspirate modalități de a le integra în preparate. Proba a adus atât combinații surprinzătoare, cât și reacții savuroase din partea Chefilor. „Nu e begonie, e agonie!” a fost una dintre replicile serii. Miza a crescut odată cu testul sub presiune, unde concurenții au avut parte de o surpriză: cinci foști participanți ai sezonului trecut – Teodora Cocoșilă, Ariane Dărăban, Alex Laslo, Ștefan Măchiță și Florentin Drăgoiu – s-au întors în bucătăria MasterChef. Cei ajunși la această probă și-au ales partenerii de gătit, fără să știe că vor intra, de fapt, într-un duel direct cu aceștia. O confruntare în care experiența foștilor concurenți și presiunea timpului au făcut ca fiecare alegere și fiecare decizie să conteze.
Seara s-a încheiat cu o eliminare neașteptată. Părintele Alexandru Balaban a fost nevoit să își ia rămas-bun de la competiție, după o ultimă probă în care a trebuit să pregătească trei tipuri de mousse, un desert pe care nu îl mai preparase până atunci.
Ediția MasterChef de miercuri seară a fost lider de audiență! În rândul publicului național, activ cu relevanță comercială, cu vârsta cuprinsă între 20 și 60 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, emisiunea a înregistrat 6.2 puncte de rating și 21.7% cotă de piață, fiind lider de audiență în intervalul 20:27 - 23:26. În minutul de aur, la ora 20:32, peste 1.4 milioane de telespectatori urmăreau cu sufletul la gură debutul show-ului.
TOP 10 MasterChef România este aici! Cei zece concurenți care au reușit să treacă de toate provocările și să își păstreze locul în competiție sunt: Adrian Necula, Adrian Zamfir, Andrei Bobelică, Belinda Liu, Florin (Giani) Condrea, Florina Grozavu, Nicoleta Voicu, Ramona Crăciunescu, Rareș Brădățan și Roxana Iepan. Pentru ei, din acest moment, fiecare probă devine decisivă, iar drumul spre trofeul MasterChef și marele premiu de 75.000 de euro este tot mai aproape.
Pe lângă lupta pentru trofeul MasterChef, telespectatorii au ocazia să își susțină concurentul preferat și în cursa pentru premiul de popularitate, în valoare de 10.000 de euro. Și în acest sezon, publicul își poate vota favoritul pe site-ul votmasterchef.protv.ro
Marți și miercuri, de la 20:30, la PRO TV, cei zece concurenți continuă lupta pentru titlul MasterChef România. Cum se vor descurca să gătească la una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România, în condiții de liniște deplină, aflăm săptămâna viitoare. Show-ul este disponibil, în avans, pe VOYO.
MasterChef România – Prinde gustul competiției!