Manelistul Dani Mocanu, condamnat la șase luni de închisoare cu executare

×
Publicitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat, joi, de către Judecătoria Pitești, la șase luni de închisoare cu executare. 

Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile.

Acestuia i se impută infracțiunea de incitare la ură sau discriminare pentru o melodie postată pe YouTube.

Instanța a decis ca pe lângă detenție, Mocanu să plătească și o amendă de 15 mii de lei, iar platformei Youtube i-a cerut să șteargă videoclipul.

"Condamnă pe inculpatul, M.D., la pedeapsa de 250 de zile amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de incitare la ură sau discriminare (...), cuantumul unei zile amendă fiind de 60 lei, în total 15.000 de lei. Constată că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta a fost comisă în timpul termenului de supraveghere stabilit prin S.P. nr. x Judecătoriei Piteşti, astfel cum a fost modificată prin D.P. nr. x a Curţii de Apel Piteşti, revocă amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare (...), aplică inculpatului această pedeapsă şi dispune executarea ei. (...) Contopeşte pedeapsa amenzii aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare (...), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 6 luni, precum şi pedeapsa amenzii în întregime, în total o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare şi amenda în cuantum de 15.000 lei (250 de zile amendă). În baza art. 88 alin. 3 C.pen, pedeapsa închisorii se va executa în stare de detenţie", se arată în minuta deciziei.

În rechizitoriu, procurorii au menționat: „În data de 27.04.2019, inculpatul a încărcat pe platforma online Youtube un videoclip filmat și montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg, la ură și discriminare împotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări şi a generat venituri de aproximativ 34.000 $, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”.

În iulie 2019, o melodie a lui Dani Mocanu a fost reclamată la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării (CND), pentru versurile instigatoare la violenţă asupra femeilor.

Potrivit reclamanților, piesa reprezintă „discriminare pe criteriul sex şi instigare la violenţă şi are ca efect crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare şi ofensatoare la adresa femeilor“.

Până la momentul redactării acestei știri, piesa în cauza, intitulată ”Curwa”, se află încă pe platformă, reușind să strângă în total peste 22,6 milioane de vizualizări.

Versurile melodiei sunt disponibile AICI.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Alisha Lehmann l-a uitat complet pe Douglas Luiz: postarea care i-a înnebunit pe fanii fotbalistei sexy
GALERIE FOTO Alisha Lehmann l-a uitat complet pe Douglas Luiz: postarea care i-a înnebunit pe fanii fotbalistei sexy
Citește și...
Lana Del Rey va compune coloana sonoră pentru jocul „007 First Light”, inspirat din universul James Bond

Cântăreaţa americană Lana Del Rey va interpreta tema muzicală a noului joc video dedicat personajului James Bond, „007 First Light", ce va fi lansat pe 27 mai, a anunţat joi studioul danez Io Interactive, citat de AFP.

Val Kilmer „revine” pe ecran cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Filmul în care va apărea imaginea actorului

Producătorii peliculei „As Deep, as the Grave" au lansat trailerul pentru viitoarea dramă istorică. Astfel, publicul o să îl revadă pe Val Kilmer, jucat însă de inteligența artificială.

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision, virală cu ”Choke Me”. Zeci de milioane de vizualizări | VIDEO

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2026, unde va concura cu piesa „Choke Me”, şi-a continuat campania de promovare la Amsterdam.

Recomandări
Defecțiune la instalația de oxigen a Spitalului Pantelimon, după ce o persoană necunoscută a furat o țeavă și un robinet

Instalaţia de oxigen a Spitalului Pantelimon din Bucureşti nu a funcţionat, joi seară, din cauza unei defecţiuni tehnice. O persoană necunoscută a escaladat gardul, a distrus componente și a furat o țeavă și un robinet. Situația a fost remediată ulterior.

PSD forțează plecarea lui Ilie Bolojan. Mesajul premierului pentru colegii din PNL după întâlnirea cu Nicușor Dan

Se prefigurează o criză fără precedent pe scena politică românească, iar consecințele economice pot fi însemnate. PSD îi va da termen 72 de ore lui Ilie Bolojan să plece din fruntea guvernului, după ce luni, 20 aprilie, îi va retrage sprijinul politic.

România, fostul „grânar al Europei”, a ajuns să importe până și semințele de grâu. Cercetarea și investițiile, ignorate

România a ajuns să importe până și sămânța de grâu. Deși boabele pe care încă le producem în Institutul de la Fundulea, sunt de foarte bună calitate, acestea acoperă puțin peste o treime din necesarul pentru agricultură.