Jennifer Aniston împlinește 56 de ani. Imagini de colecție cu una dintre cele mai iubite actrițe. GALERIE FOTO

62518809
Profimedia

Jennifer Aniston a împlinit 56 de ani. Actrița este cunoscută în întreaga lume pentru întruchiparea personajului Rachel Green în serialul „Friends” (1994-2004).

Personajului „Rachel Green” i-a adus un Premiu Emmy şi un Glob de Aur la categoria cea mai bună actriţă principală într-un serial de comedie.

Actriţa s-a născut pe 11 februarie 1969, într-o suburbie a Los Angeles-ului.

Mama sa a fost actriţa Nancy Dow (1936-2016), iar tatăl său, actorul John Aliston (1933-2022), cunoscut pentru serialele ''Days of Our Lives'' (1965), "Search for Tomorrow" (1951) şi "Journeyman" (2007), potrivit https://www.imdb.com/.

Părinţii săi au divorţat când Jennifer avea nouă ani.

Şi-a dat seama că îi place să joace la vârsta de 11 ani, când s-a alăturat clubului de teatru al Şcolii "Rudolf Steiner", unde mai târziu şi-a dezvoltat pasiunea pentru arte.

A urmat apoi Şcoala de Arte Interpretative din New York, o secţie a Liceului de Muzică şi Arte "Fiorello H. LaGuardia", conform sursei amintite. În 1987, după ce a absolvit, a jucat în producţii Off-Broadway precum "For Dear Life" şi "Dancing on Checker's Grave", arată https://walkoffame.com/.

Începând cu anii 1990, a apărut în mai multe seriale TV, între care: ''Molloy'' (1990), ''Quantum Leap'' (1992), ''The Edge'' (1992-1993), ''Burke's Law'' (1994), ''Muddling Through'' (1994).

În 1994, a apărut un scenariu pentru un nou serial intitulat "Friends Like These", care prezintă întâmplările prin care trec şase tineri din New York.

Chemată să dea o probă pentru rolul Monica Geller, Jennifer Aniston a primit, în urma audiţiei, rolul personajului Rachel Green, pe care l-a jucat timp de zece ani, între 1994-2004, devenind cunoscută în întreaga lume.

Serialul a fost foarte bine primit atât de critica de specialitate, cât şi de public, interpreţii rolurilor principale devenind vedete pe plan internaţional.

Jennifer Aniston a câştigat cu rolul din acest film un Emmy Primetime (2002) la categoria cea mai bună actriţă principală într-un serial de comedie, un Glob de Aur (2003) la categoria cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie şi un Premiu Screen Actors Guild pentru performanţa remarcabilă a unui grup într-un serial de comedie (1996).

De asemenea, a câştigat patru ani la rând Premiul People's Choice, în 2001, 2002, 2003, 2004, la categoria artista de televiziune preferată, notează https://walkoffame.com/ şi https://www.imdb.com/.

Până în 2007, când a debutat ca regizoare cu scurtmetrajul ''Room 10'', Jennifer Aniston a mai jucat în: ''Picture Perfect'' (1997), ''The Object of My Affection'' (1998), "Office Space" (1999), ''The Good Girl'' (2002), care a primit o nominalizare la Independent Spirit Award, ''Bruce Almighty'' (2003), "Derailed" (2005), ''Marley & Me'' (2008), "He's Just Not That Into You" (2009), ''Just Go with It'' (2011), "Horrible Bosses" (2011), ''We're the Millers'' (2013), ''She's Funny That Way'' (2014), ''Cake'' (2014, nominalizată la un Glob de Aur, la categoria cea mai bună interpretare a unei actriţe într-un film - dramă, în 2015), ''Dumplin'' (2018).

A mai regizat în 2008, scurtmetrajul "It Can't Wait" şi, în 2011, filmul un segment al filmului de televiziune ''Five'', al cărui producător executiv este, care explorează impactul cancerului de sân asupra vieţii femeilor, pentru care a fost nominalizată la un Premiu Screen Actors Guild.

Filmul este o antologie ce cuprinde cinci segmente regizate de: Jennifer Aniston - "Mia", Patty Jenkins - "Pearl", Alicia Keys - "Lili", Demi Moore - "Charlotte", Penelope Spheeris - "Cheyanne".

Ca producătoare, Jennifer Aniston şi-a pus semnătura asupra mai multor filme, între care: "The Switch" (2010), "Call Me Crazy: A Five Film" (2013), "Cake" (2014), "The Yellow Birds" (2017), ''Dumplin'' (2018).

Actriţa şi-a dezvăluit, la 22 februarie 2012, propria stea pe faimosul Hollywood Walk of Fame, potrivit https://walkoffame.com/.

A fost căsătorită cu actorul Brad Pitt, între 2000-2005. S-a recăsătorit cu actorul Justin Theroux, în 2015, dar trei ani mai târziu cei doi au divorţat.

În 2019, a jucat în filmul de comedie "Murder Mystery", o producţie Netflix, în care l-a avut ca partener pe Adam Sandler, conform www.imdb.com. A urmat "Murder Mystery 2", în 2023.

Jennifer Aniston joacă din 2019, în serialul "The Morning Show", produs de Apple TV+, alături de actriţa Reese Witherspoon. Serialul inspirat din universul emisiunilor matinale de televiziune a marcat, alături de alte producţii, lansarea în 2019, a noii platforme de streaming Apple TV+.

În 2020, serialul a fost nominalizat la Globurile de Aur, la categoria cel mai bun serial - dramă, iar protagonistele Jennifer Aniston şi Reese Witherspoon au fost nominalizate la categoria cea mai bună actriţă într-un serial TV - dramă.

Actriţa a fost nominalizată şi la un Primetime Emmy la categoria cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramatic şi a câştigat un Premiu Screen Actors Guild la categoria cea mai bună interpretare a unei actriţe într-un serial dramă. În 2022, a fost din nou nominalizată la Globurile de Aur la categoria cea mai bună actriţă într-un serial dramatic.

La 27 mai 2021, a fost difuzată pe HBO Max reuniunea specială, fără scenariu, a celor şase actori din "Friends" - Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, Courteney Cox, David Schwimmer, Matt LeBlanc şi Matthew Perry (1969-2023). "Friends: The Reunion" s-a bucurat de prezenţa unor invitaţi celebri, printre care Lady Gaga, Justin Bieber, Reese Witherspoon sau David Beckham, dar şi a unor actori care au jucat roluri secundare în film.

Serialul ''Friends'' a revenit în ultimii ani, în atenţia publicului datorită platformelor de streaming, fiind printre cele mai vizionate programe la nivel mondial.

În septembrie 2021, cu ocazia ceremoniei decernării premiilor Primetime Emmy, actriţa a fost nominalizată la un premiu Primetime Emmy la categoria "Outstanding Variety Special" pentru "Friends: The Reunion".

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Demi Moore, apariție spectaculoasă în cadrul unui eveniment monden. Ținuta cu care a atras toate privirile. GALERIE FOTO

Demi Moore a arătat spectaculos la Premiile Anuale ale Asociației Regizorilor Americani 2025.

Jessica Alba, apariție inedită la Super Bowl 2025 alături de fiicele sale la scurt timp după despărțirea de Cash Warren. FOTO

Jessica Alba și-a petrecut seara în compania cu fiicelor ei la Super Bowl, la doar câteva zile după ce a depus cererea de divorț de soțul ei, cu care a fost căsătorită timp de 16 ani.

Kendrick Lamar, criticat pentru spectacolul de la Super Bowl 2025. „Cel mai prost show de la pauza meciului”

Show-ul său a fost la fel de aşteptat ca meciul dintre echipele Philadelphia Eagles şi Kansas City Chiefs: Kendrick Lamar, un reprezentant emblematic al muzicii rap californiene, a combinat cu succes cultura hip-hop cu culorile Americii.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.