Dolly Parton împlinește 80 de ani. Cariera impresionantă a reginei muzicii country. GALERIE FOTO

62607074
Getty

Dolly Parton – actriţă, cântăreaţă şi compozitoare – s-a născut la 19 ianuarie 1946, în Sevierville, statul Tennessee (SUA).

La vârsta de 10 ani a apărut la Knoxville TV, iar un an mai târziu a urcat pe scena Grand Ole Opry. După absolvirea liceului în Sevier County (Tennessee), în 1964, s-a mutat la Nashville pentru a urma o carieră dedicată genului country.

Debutul și colaborarea cu Porter Wagoner

În 1967, a fost remarcată de Porter Wagoner, care i-a oferit posibilitatea să apară în „The Porter Wagoner Show”. Dolly Parton a fost implicată în acest proiect timp de șapte ani, duetele lor au devenit foarte cunoscute, iar artista a apărut cu grupul său la Grand Ole Opry, susținând și turnee. Hitul lor „Joshua” a ajuns pe primul loc în topurile din 1970, potrivit sursei amintite.

Ascensiunea solo și consacrarea internațională

Dolly Parton a ales, în 1971, cariera solo. A câștigat o popularitate imensă ca interpretă și compozitoare, fiind recompensată cu numeroase premii Country Music Association (1968, 1970, 1971, 1975 și 1976). La mijlocul anilor ’70 a început să apară frecvent la emisiuni televizate. A fost gazda propriei emisiuni – „Dolly” – în 1976, iar un an mai târziu a obținut primul premiu Grammy („Best Female Country Vocal Performance”) pentru melodia „Here You Come Again”.

În 1971 a lansat albumul „Joshua”, foarte apreciat, urmat de „Coat of Many Colors”, iar în 1974 a apărut „Jolene”, primit excelent atât în SUA, cât și în Canada. Piesa „Jolene” a fost ulterior declarată de revista Rolling Stone una dintre cele mai bune melodii ale tuturor timpurilor.

Film, muzică și proiecte de succes

Anul 1976 i-a adus semnarea contractului pentru spectacolul de varietăți „Dolly!”. Debutul în film l-a făcut în 1980, în „Nine to Five”, rol care i-a adus nominalizări la Oscar și Grammy. Și-a consolidat popularitatea prin aparițiile din „The Best Little Whorehouse in Texas” (1982) și „Rhinestone” (1984), cu melodia „Tennessee Homesick Blues”.

În 1985 a lansat albumul „Real Love”, iar duetul cu Kenny Rogers a ajuns pe locul 1 în topurile country. Doi ani mai târziu, a lansat alături de Emmylou Harris și Linda Ronstadt albumul „Trio”, vândut în peste un milion de exemplare. În 1986 a fondat Dollywood, un parc tematic în Pigeon Forge, Tennessee.

Recunoaștere, recorduri și implicare umanitară

Dolly Parton a mai jucat în „Steel Magnolias” (1989), alături de Julia Roberts, și a apărut în numeroase filme în anii ’90. În 1992, Whitney Houston a transformat piesa „I Will Always Love You” într-unul dintre cele mai vândute single-uri din istorie, ca parte a coloanei sonore a filmului „The Bodyguard”.

Considerată una dintre cele mai talentate interprete ale genului country, Dolly Parton a scris peste 3.000 de melodii și a vândut peste 100 de milioane de discuri. A fost inclusă pe Hollywood Walk of Fame în 1984 și a primit titlul de „Queen of Country Music”, cu 25 de single-uri ajunse pe locul 1 și un record de 41 de albume country în top 10.

În 2006 a fost onorată la Kennedy Center Honors, iar în anii următori a lansat albumele „Backwoods Barbie” și „Better Day”, precum și volumul „Dream More: Celebrate the Dreamer in You”. S-a implicat intens în acțiuni caritabile, fondând programul de alfabetizare „Imagination Library”, prin care sunt distribuite anual milioane de cărți copiilor.

În 2019, i-a fost decernat premiul „MusiCares Person of the Year”, pentru contribuția sa artistică și umanitară remarcabilă.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Salma Hayek, apariție spectaculoasă la 60 de ani. Rochia roșie care a atras toate privirile la New York. FOTO

Salma Hayek a demonstrat încă o dată că vârsta este doar un număr. Actrița mexicană a făcut senzație la proiecția filmului „Without Blood”, la New York, unde a apărut într-o rochie roșie spectaculoasă, la doar câteva zile după ce a împlinit 60 de ani.

Prințul Harry și-a retras copiii de la noua lor școală din Marea Britanie după doar 2 zile. Ce s-a întâmplat

Prințul Harry și Meghan și-au retras copiii de la noua lor școală din Marea Britanie după doar 2 zile, din motive de securitate. Prințul Archie, de 7 ani, și Prințesa Lilibet, de 5 ani, vor merge la altă școală, mai aproape de casa unde abia s-au mutat. 

Cele mai bine îmbrăcate vedete la Premiile Emmy 2026. Cine a strălucit pe covorul roșu. GALERIE FOTO

Cele mai mari nume din televiziune s-au reunit luni la Peacock Theater din centrul orașului Los Angeles, pentru cea de-a 78-a ediție anuală a Premiilor Primetime Emmy. 

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.