Concert Testament la Arenele Romane. Lectie de "old school thrash metal" american pe canicula romaneasca. GALERIE FOTO
Cunoscuta ca fiind una dintre cele mai bune trupe de metal din lume, Testament a concertat marti, 12 august 2014, la Bucuresti, pentru a doua oara in Romania.
Din pacate, renumele batranei trupe de thrash metal "old school" nu a fost suficient pentru a atrage publicul, astfel ca Arenele Romane au fost aproape goale, numarul celor prezenti fiind undeva pana in 1000 de oameni. Pentru cei care au fost simpli spectatori la acest show, lipsa publicului nu a fost un inconvenient prea mare, ba dimpotriva, pentru ca locul din fata scenei era liber pentru orice fan care dorea sa stea mai aproape de trupa preferata, iar corturile unde se vindeau sucuri si bere erau libere in majoritatea timpului.
Lasand insa la o parte insa aceste interese meschine - pentru organizatori, dar si pentru amatorii de concerte in general - lipsa publicului la astfel de evenimente nu poate fi decat un semn rau, deoarece arata lipsa de interes si, implicit, poate duce la ceva nedorit de nimeni. Organizatorii de concerte ar putea renunta, de exemplu, ca pe viitor sa mai aduca astfel de trupe in Romania.
Explicatia pentru aceasta lipsa de interes fata de Testament nu o stie nimeni cu exactitate, insa se poate specula pe seama faptului ca acest concert vine la scurt timp dupa Dream Theater (unde biletele nu au fost chiar ieftine) sau ca show-ul a avut loc intr-o zi de marti, cand multa lume munceste - sau ca e perioada de concedii si multi rockeri sunt plecati la munte si la mare.
Oricum ar fi, cei care nu au venit au pierdut o lectie importanta de "old school thrash metal", oferita in primul rand de Chuck Billy, care ar putea fi numit fara nicio exagerare unul dintre cei mai buni vocali din lume pe scena metal-rock. Au existat momente in timpul concertului cand vocea lui Chuck era atat de puternica incat depasea pur si simplu sunetul chitarelor si a tobelor - si nu a fost vorba de o simpla reglare din mixer!
Din pacate, nu se poate spune acelasi lucru si despre Steve Di Giorgio, recunoscut pentru abilitatile sale remarcabile la bas, care a fost eclipsat de sunetul al carui nivel a fost impins aproape de maxim. Nu am stat in primele randuri, ci la o distanta de aproximativ 200 de metri de scena, insa a doua zi, dimineata, inca imi tiuiau urechile. Este posibil ca, din acest motiv (al reglajelor facute la mixer) sa nu se fi auzit 100% sunetul scos din basul lui Di Giorgio. La Alex Skolnick in schimb (unul dintre cei mai talentati chitaristi din lume) sunetul a fost acceptabil, existand chiar si 2 - 3 momente in care maiestria sa a putut fi auzita mai clar (atunci cand avea solo-uri, iar celelalte instrumente erau lasate "mai jos").
Publicul, atat cat a fost de putin, a fost unul energic, iar nucleul de fani strans in fata scenei a sustinut trupa pe tot parcursul show-ului. Un moment mai deosebit a fost acela in care Chuck Billy a observat in fata scenei (repet, in fata scenei, adica exact langa boxe) un copil de aproximativ 6 ani, care statea pe umerii tatalui si tinea degetele ridicate in semn de heavy-metal. Foarte incantat, in timp ce canta, Chuck a cerut un bat de la tobosarul Gene Hoglan (supranumit "ceasul atomic") si i l-a aruncat pustiului, care ... nu l-a prins. L-a prins, in schimb, cel din fata sa, care, dupa semnele disperate facute de vocalul de la Testament, a inteles ca acel cadou nu era pentru el, astfel ca l-a dat in final baiatului.
Un alt moment interesant in timpul show-ului a fost acela cand un fan a aruncat, pe scena, drapelul Romaniei. Respectuos, Chuck Billy l-a luat frumos de jos, l-a scuturat si l-a intins cu atentie la marginea scenei, unde a stat timp de aproximativ 4-5 piese. Apoi, l-a aruncat inapoi in public.
Cat priveste trupele care au deschis acest show, amandoua au fost din Romania. Prima se numeste 9.7 Richter si, asa cum se intampla cu cei care sunt primii pe o scena, a avut parte de foarte putin public. Singurul care s-a remarcat la aceasta formatie este vocalul, care copiaza oarecum stilul lui Rob Halford.
Din pacate insa, felul in care a sunat trupa si stilul lor prafuit de heavy-metal nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor celor care ii vedeau pentru prima data. Poate ca de vina a fost si ghinionul de a fi prima trupa (atunci cand reglajele de sunet se fac pe "pielea" primilor veniti pe scena) sau poate ca instrumentele lor nu sunt atat de bune cat ar trebui sa fie. Sunetul tobelor, de exemplu, era la un moment dat pur si simplu enervant. Atentie, nu este vorba de virtuozitatea tobosarului, ci de felul in care se auzeau.
A doua trupa romaneasca din deschiderea veteranilor de la Testament au fost cei de la Goodbye to Gravity - surpriza placuta din anumite puncte de vedere. Primul lucru remarcat a fost acela al scenei, care a fost pregatita din timpul pauzei cu un cover-banner urias, asa cum fac trupele mari din Vest, care au grija de imaginea lor, indiferent unde canta (intr-un club mic sau pe o scena mare). Sunetul a fost, iar, un punct pozitiv, pentru ca s-a auzit bine nu numai vocalul (maestru in tipetele de tip metalcore), ci si basistul sau tobosarul.
Pe de alta parte, includerea lor in deschiderea Testament nu a fost chiar atat de potrivita, deoarece Goodbye to Gravity abordeaza un gen mai nou, alternative metal sau metalcore, in conditiile in care Testament este una dintre legendele stilului thrash metal si poate fi inclusa oricand cu usurinta in liga celor de la The Big Four (Metallica, Anthrax, Megadeth si Slayer).
Aceasta usoara discordanta intre cele 2 genuri nu a fost una deranjanta insa, iar Goodbye to Gravity a adus un omagiu, spre finalul concertului, heavy-metal-ului clasic, cu un cover dupa Iron Maiden, "The evil that man do", care a sunat foarte interesant in versiunea lor.
Una peste alta, concertul Testament de la Arenele Romane din 12 august 2014 a fost o experienta placuta, o adevarata lectie de thrash metal pentru trupele noi.
Text: @cristianmatei13 [email protected]
Foto: Teodora Maftei
ULTIMELE ȘTIRI
CELE MAI CITITE
Etichete: concerte, goodbye to gravity, testament,
