Ce s-a întâmplat cu actriţa Naya Rivera. Anunțul poliției după cinci zile de căutări

62136083
Getty

Un corp a fost localizat, luni, în lacul din California unde vedeta din serialul de televiziune "Glee" Naya Rivera a fost dată dispărută săptămâna trecută, a anunţat Poliţia locală.

 

"Un corp a fost găsit pe Lacul Piru în această dimineaţă. Operaţiunile de recuperare continuă", au declarat serviciile şerifului comitatului Ventura, în apropiere de Los Angeles.

"Identificarea nu a fost încă efectuată", au subliniat ei, potrivit News.ro.

Naya Rivera, 33 de ani, s-ar fi înecat accidental în Lacul Piru, bază nautică frecventată, după ce a închiriat pe 8 iulie o barcă cu care a plecat împreună cu fiul ei în vârstă de 4 ani.

Actița a fost căutată cu scafandri şi elicoptere.

Potrivit Poliţiei, fiul actriţei a fost găsit dormind, purtând vesta de salvare. Copilul le-a spus anchetatorilor că a fost să înoate cu mama sa în lac şi că el s-a întors pe barcă, dar nu şi ea.

Lacul a fost închis publicului pentru a facilita căutările, care au continuat în fiecare zi de la dispariţie.

Femeia în vârstă de 33 de ani era cunoscută pentru interpretarea personajului Santana Lopez, o majoretă din serialul "Glee" (2009-2015).

Recent, actriţa a jucat în serialele "Devious Maids" şi "Step Up: High Water".

Ea a divorţat în 2018 de tatăl copilului, actorul Ryan Dorsey, ambii împărţind custodia, potrivit site-ului TMZ.

Colegii din serialul "Glee" au fost urmăriţi de o serie de drame.

Actorul Mark Salling s-a sinucis în 2018, când îşi aştepta pedeapsa pentru deţinere de imagini pedopornografice. Canadianul Cory Monteith, o altă vedetă din "Glee", a murit în iulie 2013 în urma unei supradoze de droguri şi alcool.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62136524
Meghan Markle și Prințul Harry, imposibil de recunoscut. Cum au fost surprinși pe stradă

Meghan Markle și Prințul Harry au fost surprinși de paparazzi pe străzile din Beverly Hills după ce au plecat de la o întâlnire.

62136517
Este pe ultima sută de metri cu sarcina și a decis să anunțe numele copilului. Lili Sandu și-a visat bebelușul

Lili Sandu se află pe ultima sută de metri cu sarcina și este în toiul pregătirilor pentru a lăsa totul în ordine înainte de a merge la spital. Vedeta și soțul ei, modelul Silviu Țolu, s-au hotărât asupra numelui micuțului.

62136495
Actriţa Kelly Preston, soţia lui John Travolta, a murit la vârsta de 57 de ani

Actriţa Kelly Preston, soţia lui John Travolta, cunoscută din filme ca „Mischief”, „Twins” şi „Jerry Maguire”, a murit la vârsta de 57 de ani din cauza unui cancer la sân, scrie Variety, conform News.ro.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.