Benji a împărtășit vestea fericită pe Instagram, scriind: „Cameron și cu mine suntem fericiți, entuziasmați și ne simțim atât de binecuvântați să anunțăm nașterea celui de-al treilea copil al nostru, Nautas Madden. Bine ai venit pe lume, fiule!!

Iubim viața alături de familia noastră – copiii noștri sunt sănătoși și fericiți și suntem recunoscători!!! Ne distrăm de minune. Vă trimitem toate gândurile noastre bune”, a încheiat tatăl entuziasmat mesajul, semnat din partea „familiei Madden”, iar Cameron a răspuns în comentarii cu o serie de emoji-uri cu inimioare și sclipiri.

Mesajul a fost însoțit de o imagine a unei nave sub forma unui card ilustrat, care explica originea numelui neobișnuit Nautas: „Marinar, navigator, călător. Cel care pornește într-o călătorie și nu se teme de necunoscut.”

Cei doi s-au căsătorit în 2015 și mai au o fiică, Raddix, născută în 2019, și un fiu, Cardinal, născut în 2024.

Citește și
Imagini incendiare de la concertul Shakirei din Rio de Janeiro. Ținutele purtate de vedeta latino-americană | GALERIE FOTO

Cameron a vorbit cu Naomi Campbell în cadrul seriei sale de pe YouTube, „No Filter”, despre faptul că a devenit mamă după 40 de ani, explicând: „Să ai o familie când ești tânăr… e ca orice altceva când ești tânăr: o faci pur și simplu. Dar când ai vârsta mea și alegi să faci asta, este o decizie reală. Chiar trebuie să muncești mult pentru asta.”

Ea a adăugat și că „singura presiune pentru mine acum este să trăiesc până la, să zicem, 107 ani, știi? Nicio presiune!”

Decizia de a avea copii prin intermediul unei mame surogat a venit după ce cuplul s-a confruntat cu infertilitatea, apelând la fertilizare in vitro, acupunctură și suplimente în încercarea de a avea un copil, potrivit Us Weekly.

„Au trecut prin atât de multe ca să ajungă în acest punct”, a declarat o sursă pentru publicație atunci când cuplul a întâmpinat-o pe Raddix. „Cameron simte că acest copil este cu adevărat un miracol.”