Peste 40.000 de oameni au venit la concertul lui Max Korj, un artist considerat de milioane de tineri din spațiul ex-sovietic una dintre cele mai importante voci ale generației lor.
Oamenii au cântat și au dansat cu o energie fantastică și mulţi dintre ei au spus că sunt încântați de București.
Concertul a început cu un mic incident. Pompierii au intervenit rapid după ce artificiile folosite la începutul show-ului au aprins o parte din recuzita artistului. Incendiul a fost stins imediat, iar Max Korj a venit pe scenă.
În timp ce mulți români au aflat abia acum cine este Max Korzh, pentru fanii veniți din peste 50 de țări, concertul de la București a fost un eveniment uriaș, pentru care au călătorit sute sau chiar mii de kilometri.
Atmosfera a fost diferită de cea a unui concert obișnuit. Pe stadion nu s-au vândut băuturi alcoolice, ci doar apă și sucuri.
Chiar și așa, timp de aproape 5 ore, Max Korzh a cântat cot la cot cu publicul, iar publicul și-a lăsat pe arenă și ultimul strop de energie.
Artistul a vorbit constant cu oamenii, i-a îndemnat să se îmbrățișeze și să se bucure de fiecare clipă împreună, chiar dacă nu sunt din aceeași țară.
Două tinere au fost cerute în căsătorie în timpul concertului.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a venit în timpul piesei dedicate celor care și-au pierdut viața pe frontul din Ucraina. Zeci de mii de lumini au apărut în stadion, iar mulți dintre cei prezenți au început să plângă.
Max Korzh nu este un artist care să abordeze un stil comercial ori să aibă apariții mondene. Muzica lui vorbește despre libertate, război, prietenie, viața de zi cu zi și nesiguranțele unei generații care a crescut într-o regiune marcată de conflicte și schimbări politice.
”Au fost vremuri când nu aveam bani. Au fost vremuri când doar visam să ajungem la televizor. Ne săturam cu fum când nu aveam ce mânca. Dar iubita mea mai făcea rost de ceva de pus în frigider”.
Interzis în Belarus și în Rusia, artistul și-a construit în timp o comunitate extrem de numeroasă. Max Korzh este idolul unei generații întreagi de tineri din Estul Europei, uniți prin aceeași limbă, aceleași experiențe și același tip de sensibilitate, care au transformat pentru o seară Bucureștiul în centrul propriei lor comunități.
Concertul lui Max Korzh a devenit astfel nu doar un fenomen muzical, ci și un record pentru România: potrivit organizatorilor concertului, peste 42.000 de spectatori străini au venit la București, - cel mai mare număr de turiști atras vreodată de un singur eveniment organizat în țara noastră.