(P) Zâmbet de vedetă: celebrităţi de la Hollywood care au purtat aparate dentare

62371642

Dacă te gândeşti că vedetele de la Hollywood spun „pas” tratamentelor dentare de durată şi preferă să îşi îmbrace rapid dinţii în coroane ori să îi înlocuiască cu implanturi, te înşeli!

Nenumărate celebrităţi de peste Ocean, pe care le admiri de mic copil, au fost nevoite să aştepte luni sau ani întregi până să obţină zâmbetul perfect, pe care acum îl afişează cu mândrie în lumina reflectoarelor. Medicul ortodont Raluca Pascu, fondatoare a iDentity®️ Clinic, cea mai performantă clinică din România la capitolul echipă și tehnologie, îţi împărtăşeşte secretele tratamentului pe care poate şi tu vrei să îl urmezi în viitorul apropiat!

Aparate dentare: află care sunt vedetele care au avut dinţi strâmbi

Apratele dentare au fost dintotdeauna considerate un „accesoriu” cool de către cei care nu s-au sfiit să îşi afişeze zâmbetul larg, chiar în timp ce urmau acest tratament de îndreptare a danturii. Printre ei se numără şi Gwen Stefani. Startul internaţional a mărturisit pentru publicaţiile străine că de mică şi-a dorit să poarte aparat dentar. De abia la 30 de ani, după ce a cunoscut celebritatea, a reuşit să şi-l şi permită: a optat atunci pentru varianta metalică. Astăzi, zâmbetul artistei este complet transformat, prin intermediul faţetelor dentare din porţelan.

Citește și
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

adv

Crescută în lumina reflectoarelor, şi fosta „Hannah Montana” a apelat la ajutorul aparatului dentar, ca să îşi corecteze dantura nealiniată. Nimeni nu a ştiut însă că Miley Cyrus a trecut pragul cabinetului stomatologic ca să urmeze un astfel de tratament şi asta pentru că varianta pentru care a optat este una dintre cele mai discrete. Este vorba despre aparatul ortodontic lingual, format tot din brackeţi şi sârme, ca aparatele clasice, doar că acestea sunt lipite pe interiorul dinţilor, fiind de neobservat de cei din jur. 

Chiar şi membrii Familiei Regale Britanice au apelat la aparate dentare, ca să îşi îndrepte dantura. Prinţii Harry şi William au urmat în copilărie, dar şi în adolescenţă tratamente ortodontice. Pentru că opţiunile erau destul de limitate pe atunci, ambii au avut aparat dentar metalic fix. Prinţul William a fost surprins în fotografii ulterioare purtând vreme de un deceniu un retainer, o sârmă care garantează păstrarea rezultatelor obţinute prin intermediul aparatului dentar.

Idolul adolescentelor, Justin Bieber a avut şi el probleme cu dantura: s-a confruntat cu dinţii înghesuiţi, pe care, dacă nu i-ar fi corectat, ar fi riscat probleme serioase- dificultăţi în menţinerea igienei orale, multă placă bacteriană acumulată, alimente blocate în locuri greu accesibile. A optat pentru o soluţie de corectare a danturii potrivită cu stilul său de viaţă: un aligner transparent, făcut la comandă, care nu doar că este greu de observat, dar este şi extrem confortabil.

Şi alte celebrităţi au avut aparate dentare: Angelia Jolie, Tom Cruise, Kendall Jenner, Serena Williams sau Emma Watson, printre ele.

Aparate dentare: ce beneficii aduce un astfel de tratament

Dincolo de efectele estetice evidente, aparatele dentare au un rol deosebit de important pentru întreaga sănătate, spun specialiştii iDentity®️ Clinic, şi asta pentru că primul organ implicat activ în procesul de digestie este chiar cavitatea bucală. Doctorul Raluca Pascu, medic specialist Ortodonţie şi ODF, transmite celor interesaţi că aparatele dentare sunt o soluţie pentru toate vârstele, atât timp cât dinţii şi ţesutul parodontal sunt sănătoase: „Există mai multe situaţii în care se impune purtarea unui aparat dentar. Dacă aveţi o muşcătură incorectă, dacă dinţii sunt înghesuiţi sau au probleme de aliniere, dacă există probleme gingivale cauzate de muşcătura incorectă, dacă scrâşniţi des din dinţi, dar şi dacă nu sunteţi mulţumiţi de aspectul general al zâmbetului ar trebuie să vă programaţi o consultaţie la cabinetul stomatologic, pentru ca specialistul să aleagă cea mai bună soluţie de tratament în cazul vostru.”

Începerea unui tratament ortodontic la timp aduce purtătorilor beneficii pe termen lung. Printre problemele pe care le rişti, dacă amâni corectarea dinţilor strâmbi, se numără apariţia cariilor şi a afecţiunilor gingivale.

Este greu de păstrat o igienă orală optimă atunci când reziduurile alimentare se opresc între spaţiile create de dinţii incorect aliniaţi. De multe ori, periuţa dentară nu poate ajunge în toate spaţiile pentru a îndepărta depunerile, iar asta duce la acumularea plăcii bacteriene, care, la rândul ei, irită ţesutul din jurul dintelui, cauzând inflamarea acestuia. Nu este mai puţin adevărat nici că o dantură nealiniată poate, de asemenea, să cauzeze mai multă forţă asupra unui anumit dinte care, în timp, va eroda osul si, de asemenea, să ducă la o mușcătură incorectă, care va transmite forțe nefiziologice dintilor, cauzând retractii osoase și probleme parodontale” - Dr. Raluca Pascu, medic specialist Ortodonţie şi ODF

Totodată, o dantură îndreptată prea mult spre exterior este predispusă accidentelor, adică leziunilor dentare. Şi problemele de dicţie pot apărea din pricina unei danturi care nu este „la linie” şi care te poate împiedica să rosteşti cuvintele corect.

Aparate dentare: sfaturi practice pentru o îngrijire corectă

Probleme dentare pot să apară şi în timpul unui tratament ortodontic, dacă nu urmezi câteva reguli esenţiale. Aşadar, dacă te prezinţi la cabinetul stomatologic şi afli că şi tu ai nevoie de aparat dentar, medicul Raluca Pascu îţi împărtăşeşte câteva aspecte pe care să le ai în vedere: „Dacă specialistul vă recomandă purtarea unui aparat dentar clasic, cu brackeţi şi arcuri, va trebui să faceţi câteva schimbări în obiceiurile de zi cu zi, pentru a vă asigura că nu periclitaţi tratamentul. De pildă, trebuie să acordaţi o atenţie specială alimentaţiei, eliminând consumul de produse dure ori lipicioase, precum nuci, bomboane, caramele, floricele de porumb, care pot duce la dezlipirea brackeţilor, moment în care trebuie să reveniţi la cabinetul stomatologic pentru a le lipi la loc.”

Vorbim despre o soluţie fixă, care trebuie purtată în permanenţă cât timp durează tratamentul, adică minimum jumătate de an sau chiar câţiva ani, în funcţie de problemele care trebuie corectate. Pe lista de schimbări care trebuie făcute se numără şi respectarea unei igiene orale riguroase: periajul trebuie realizat după fiecare masă, pentru a nu crea prilej pentru dezvoltarea gingivitei şi a cariilor. În acelaşi timp, trebuie să nu uiţi de folosirea cu grijă a aţei dentare, dar şi duşului bucal. Pacienţii care nu îşi îngrijesc regulat dinţii au nevoie de mai multe vizite la cabinetul stomatologic, pentru curăţări profesionale. În orice caz, ideal este să vii la specialişti o dată la trei luni pentru o curățare profesională. La cabinet trebuie să revii şi în alt scop: aparatul dentar fix necesită activări lunare, practic ortodontul va înlocui elasticele cu unele noi, pentru a stabiliza firul arcului în poziţie fixă. Dacă lista de recomandări ţi se pare lungă, ai la îndemână şi un tratament mai prietenos: aparatele dentare moderne, sub formă de gutiere, de tipul Spark Clear Aligner!

 Alignerele transparente reprezintă cel mai tehnologizat tratament de îndreptare a danturii. Sunt incomparabile, la nivel de confort, cu varianta clasică, în plus, ajută la obţinerea rezultatelor dorite cu 30-40% mai repede. Sunt complet detaşabile, asta înseamnă că nu impun un regim alimentar special. Puteţi consuma cât, ce şi cum doriţi, atât timp cât le daţi jos, iar acest lucru este valabil şi atunci când vine vorba despre consumul băuturilor preferate” - Dr. Raluca Pascu, medic specialist Ortodonţie şi ODF

Iar faptul că le poţi da oricând jos înseamnă şi o igienizare mai simplă: periajul îşi urmează cursul firesc, iar curăţarea lor devine extrem de simplă. Cu toate acestea, nu profita prea mult de faptul că alignerele sunt detaşabile: pentru a fi eficiente, este musai să le porţi 22 de ore pe zi. O altă diferenţă este şi că soluţia modernă nu impune controale lunare şi nici nu provoacă durere, precum aparatele clasice. În cazul ambelor soluţii însă va fi nevoie ca ulterior să porţi un aparat de contenţie, care garantează păstrarea rezultatelor pe viaţă. Deşi are beneficii asupra sănătăţii generale, aparatul dentar potrivit trebuie ales doar în urma unui control amănunţit şi a elaborării unui plan de tratament personalizat.

Dacă vrei să afli care este cea mai modernă, confortabilă și eficientă procedură pentru zâmbetul tău, apelează la ajutorul medicilor de la iDentity®️ Clinic, locul unde tehnologia numărul 1 pe domeniu întâlnește cei mai empatici medici. Specialiştii te aşteaptă la sediul din Băneasa, situat pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, la numărul 17, în sectorul 1 al Capitalei sau la numărul de telefon: 0728.00.00.11

Pe site-ul oficial găseşti detalii suplimentare: https://identity.ro/

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat
(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Pentru mulți pacienți, ideea de a „scoate un dinte” vine cu întrebări firești: este chiar necesar, cât de greu se vindecă și dacă există o alternativă. 

(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel
(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel

Probabil ai întâlnit de multe ori termenul de advertorial, însă nu ți-a fost foarte clar ce înseamnă sau cu ce se deosebește, în mod real, de o reclamă obișnuită.

(P) HUAWEI FreeClip 2, noile căști concepute pentru un stil de viață multitasking
(P) HUAWEI FreeClip 2, noile căști concepute pentru un stil de viață multitasking

Când ești mereu în mișcare, dar vrei să rămâi în conexiune cu tot ce se întâmplă în jurul tău, tehnologia devine un aliat foarte important. 

Recomandări
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineață, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este al șaselea transmis de autorităţi începând de miercuri seară.

Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări
Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări

Guvernul analizează în ședința de vineri modificări în domeniul fiscal-bugetar, stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, precum şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare ale prefecţilor şi subprefecţilor.

Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.