(P) Reducerea emisiilor încorporate de carbon în clădirile din UE
Ultima formă a Directivei privind Performanța Energetică a Clădirilor (EPBD), negociată între Comisia Europeană, Parlament și Consiliul European, a ajuns în spațiul media din România.
Ultima formă a Directivei a ajuns în spațiul media din România mai ales cu informația că anul 2040 este termenul limită pentru interzicerea comercializării centralelor termice pe gaze naturale, inclusiv pentru locuințe, ca parte a efortului de decarbonizare a sectorului încălzirii și răcirii. Alte teme, precum introducerea cerințelor de zero emission buildings (ZEB, adică clădiri cu emisii de carbon zero) pentru toate clădirile noi începând cu 2030 au suscitat, de asemenea, reacții privind pachetul de politici europene de modernizare și decarbonizare a stocului de clădiri.
Mai puțin discutate au fost prevederile din EPBD despre estimarea emisiilor de gaze cu efect de seră pe întregul ciclu de viață al clădirii (life cycle assessment, LCA), incluzând emisiile rezultate din producția materialelor de construcții, din transportul lor și activitățile de șantier, din consumul de energie în clădire, precum și din demolare, reciclare, reutilizare și eliminare finală. Astfel, spre deosebire de emisiile operaționale de carbon, care țin de consumul de energie în clădire și care fac obiectul măsurilor de creștere a eficienței energetice, emisiile încorporate ale clădirii sunt cele care țin de materialele de construcții și de activitățile de construcție, precum și de tratamentul la finalul duratei de utilizare. De aceea, contribuția sectorului clădirilor – care, în UE, reprezintă mai bine de 40% din consumul total final de energie – la realizarea unei traiectorii de neutralitate climatică până în 2050 nu poate fi realizată fără controlul și reducerea emisiilor încorporate de carbon.
Până în prezent, doar un număr restrâns de state membre ale UE au introdus, individual și necoordonat, cerințe legale privind calcularea și limitarea emisiilor încorporate de GES și anume Danemarca, Finlanda, Franța, Olanda și Suedia, ale căror demersuri sunt schițate mai jos. În rest, evaluările de tip LCA se bazează pe Declarații de Mediu ale Produselor (Environmental Product Declaration, EPD) – declarații voluntare ale producătorilor privind impactul de mediu al produselor pe ciclul de „viață”, ale căror limitări sunt descrise pe scurt.
Așadar, o noutate semnificativă a versiunii revizuite a EPBD este adoptarea de legislație privind LCA la nivelul întregii UE. Directiva cere statelor membre să adopte metodologii de tip GWP (Global Warming Potential), prezentate în certificatele de performanță energetică ale clădirilor, începând cu data de 1 ianuarie 2026 pentru clădirile publice noi cu suprafață utilă de peste 1000 m2, și cu 1 ianuarie 2030 pentru toate celelalte clădiri noi. Comisia Europeană este împuternicită să adopte, până la 31 decembrie 2025, acte delegate pentru stabilirea unui cadru unitar de calcul la nivel național al potențialului de încălzire globală pe ciclul de viață pentru toate clădirile noi începând cu 2030, cu stabilirea unor limite maxime de emisii LCA, detaliate pentru zone climatice și tipuri de clădiri.
Politicile publice care urmează a fi introduse prin revizuirea directivei EPBD sunt complementare cu alte părți ale Pactului Ecologic European (European Green Deal), în special cu introducerea unui nou sistem de tranzacționare a emisiilor de carbon (ETS2), care începând cu 2027 va acoperi, printre altele, emisiile de gaze
cu efect de seră din sectorul clădirilor.1 Coerența și adecvarea măsurilor de promovare a acestor politici, în special din punct de vedere financiar și de echitate socială, va fi decisivă, mai ales că beneficiile directe ale taxării emisiilor încorporate vor fi mai dificil de perceput și de acceptat decât cele pentru eficientizarea energetică a clădirilor, care este însoțită, de regulă, de modernizarea evidentă a sistemelor tehnice și de creșterea calității mediului interior.
Declarațiile de Mediu ale Produselor (EPD)
În lipsa unei legislații europene sau naționale privind calculul emisiilor pe ciclul de viață al produsului, Declarația de Mediu a Produsului (EPD) reprezintă singurul instrument prin care sunt furnizate informații standardizate și integrate despre emisiile de carbon ale produsului.
În UE, sectorul construcțiilor urmează standardul EN 15804+A2, pe baza căruia sunt realizate evaluările pentru ciclul de viață (LCA) și sunt întocmite EPD. Există mai mulți Operatori de Program (OP) care elaborează EPDuri. Companiile aleg operatorul de program potrivit pentru categoriile lor de produse. OP elaborează Reguli pentru Categoria Produsului (PCR), conform cu standardul EN 15804+A2, pentru materialele și sistemele de construcții, precum și reguli specifice pentru fiecare familie de produs, de exemplu „cărămizi”, „blocuri de beton” sau „izolație”, asigurând și colectarea datelor pentru categoriile respective de produse. Pe baza regulilor și a datelor, producătorul face o LCA pentru produsul respectiv, utilizând un software specializat, și elaborează o EPD. OP verifică conformitatea declarației cu regulile și cu standardele aplicabile.
După cum arată BPIE2,există mai multe probleme practice ale procesului de realizare a EPD:
❖ utilizarea unor seturi diferite de PCR de către OP, ceea ce reflectă lipsa unei aplicări armonizate a
standardului EN 15804+A2;
❖ utilizarea frecventă de valori generice (proxy) ca date de intrare în evaluările LCA pentru materiile prime
utilizate, cu discrepanțe semnificative față de caracteristicile reale ale materialelor utilizate;
❖ diferite formate de EPD folosite de către diferiți Operatori de Program;
❖ lipsa obligației pentru producători de a realiza EPD pentru toate tipurile de produse;
❖ EPD se bazează pe scenarii și practici privind tratamentul produselor la expirarea duratei de viață care
sunt ancorate în prezent, deși perspectiva neutralității climatice necesită noi metode de recuperare,
reutilizare și eliminare a materialelor de construcții.
Potrivit bazei de date online EPD Registry3, doar 12 produse de construcții provenind de la doar patru companii care produc în România au Declarații de Mediu pentru Produs. Cifra arată că sectorul românesc al construcțiilor se află abia la început de drum în ceea ce privește contabilizarea riguroasă și completă a emisiilor de carbon.
Legislație națională privind LCA în Uniunea Europeană
Doar câteva state membre ale UE au introdus obligații legale privind raportarea WLC (whole life carbon), care include emisiile de carbon încorporate în clădiri. Danemarca, Finlanda, Franța, Olanda și Suedia aplică deja
politici publice elaborate la nivel național pentru emisiile încorporate, inclusiv valori maxime pentru emisiile de GES. Recentul studiu Ramboll realizat de Steinmann et al. (2023)4 compară in extenso modelele de politici
din cele cinci state membre enumerate în ceea ce privește metodologiile de calcul a emisiilor pe ciclul de viață, obligațiile de raportare, cerințele de performanță și sistemele de guvernanță. Deși modelele de reglementare sunt diferite, ele permit extragerea de bune practici pentru generalizarea în întreaga UE.
Pentru a facilita identificarea celor mai bune practici, analiza comparativă realizată de Steinmann et al. (2023) s-a axat pe următoarele aspecte ale legislațiilor pentru WLC:
· Tipurile de clădiri: în toate cele cinci state membre, acestea includ clădirile noi rezidențiale și de birouri, cu termene ulterioare pentru includerea altor tipuri de clădiri. Unele excepții (de exemplu, în Franța) sunt făcute în funcție de mărimea clădirii sau de statutul juridic al dezvoltatorului. Ca bună practică, este preferabil să existe cât mai puține excepții.
· Elementele clădirii: sunt incluse principalele elemente de sub- și suprastructură a clădirii. Suedia are însă o abordare mult mai detaliată, cu includerea conexiunilor la utilități și a finisajelor. Din punct de vedere practic, este utilă o listă cuprinzătoare și detaliată a elementelor de clădire.
· Etapele ciclului de viață: acestea variază de la simpla însumare a carbonului încorporat în materiale, ca în cazul Suediei, la toate etapele ciclului de viață, ba chiar și cu includerea beneficiilor de după ciclul de viață, ca în cazul Franței. În Danemarca, sunt incluse și emisiile operaționale de GES, în vreme ce în Olanda, Franța și Suedia nu sunt incluse. Ca bune practici sunt identificate analiza LCA și elementele de economie circulară.
· Datele necesare: acestea pot fi date specifice pentru fiecare produs, extrase din Declarațiile de Mediu pentru Produs (EPD) sau pot fi valori generice, bazate pe medii pentru grupe de produse. În Franța și Suedia, valorile generice sunt însoțite de un factor de penalizare, pentru a încuraja utilizarea datelor specifice pentru fiecare produs.
· Unitățile de măsură pentru WLC: în vreme ce Danemarca folosește kgCO2eq/m2/an, pentru a include etapele ciclului de viață atât pentru emisiile operaționale, cât și cele încorporate, Franța și Suedia utilizează kgCO2eq/m2 iar Olanda EUR/m2/an.
· Cerințele de performanță: în fiecare dintre cinci țări, legislația prevede câte o valoare limită a emisiilor încorporate, cu calendare de reducere în timp. În Franța, de exemplu, valoarea limită este calculată pentru fiecare clădire în parte, ținând cont de caracteristicile individuale, în vreme ce alte state utilizează valori standard pentru tipuri de clădiri.
· Guvernanță și implementare: în Suedia, o autoritate centrală are responsabilitatea verificării calculelor de tip WLC. În celelalte patru țări studiate, implementarea revine autorităților locale. Unele țări cer calculul WLC la momentul obținerii autorizației de construire, în vreme ce în altele este cerut după realizarea construcției – ceea ce permite o acuratețe superioară a calculului, pe baza materialelor și a procedeelor efectiv utilizate.
· Guvernanța datelor: nici unul dintre statele membre studiate nu are o cerință legală privind colectarea centralizată și accesul public la datele despre emisiile încorporate în clădiri. În Suedia, datele sunt colectate centralizat, dar lipsește o procedură de acces public sistematic. În Franța, a existat o bază de date anonimizată pentru informațiile bazate pe EPD, înainte de introducerea raportării obligatorii a WLC. Ca bune practici, existența unei baze de date centralizate, cu reguli clare de acces public la date, ar aduce un plus semnificativ de transparență și de comparabilitate.
· Implicarea părților interesate: consultarea publică de substanță și crearea de platforme instituționalizate și permanente pentru informare și dialog reprezintă o condiție importantă pentru elaborarea de legislație națională privind WLC – inclusiv cu privire la transpunerea, în viitor, a prevederilor EPBD în legislațiile naționale.
Concluzii
Sectorul clădirilor va contribui în mod complet la traiectoria de net-zero emisii până în 2050 doar prin controlul și limitarea emisiilor încorporate de carbon, alături de cele operaționale. Legislație națională privind estimările WLC este în vigoare doar în câteva state membre dezvoltate ale UE. Comparația aprofundată a modelelor legislative și de reglementare din aceste țări permite extragerea de bune practici privind metodologiile utilizate pentru LCA/WLC, obligațiile de raportare, guvernanța, accesul la date și alte aspecte ale implementării.
Introducerea în legislația UE, ca parte a EPBD, a obligației ca statele membre să realizeze evaluări LCA/WLC pentru toate clădirile noi începând cu 1 ianuarie 2030, cu stabilirea unor limite maxime de emisii încorporate, reprezintă un pas ambițios, dar necesar, pentru care atât autoritățile europene, cât și cele naționale vor trebui să pregătească fără întârziere cadrul instituțional și să asigure informarea publică adecvată.
România, unde discuția despre emisiile încorporate este abia la început, trebuie să evite repetarea întârzierilor care au luat pe nepregătite sectorul construcțiilor la introducerea obligativității cerințelor nZEB, în 2021, și să pregătească din timp cadrul instituțional, metodologic și de informare publică privind LCA/WLC, precum și celelalte prevederi ale directivei EPBD revizuite.
Concomitent, cadrul de realizare a EPD trebuie îmbunătățit în sensul creșterii rigorii și a comparabilității metodologiilor LCA utilizate și a accesului la datele primare utilizate, astfel încât aceste declarații să devină elemente credibile în estimările de tip WLC la nivel de clădire.
Sursa:
Etichete:
Dată publicare:
29-04-2024 12:14
Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.
