(P) Cum te tratezi de răceală în perioadele de sarcină și alăptare

62298645

Sarcina și alăptarea sunt niște perioade mult așteptate din viața unei femei. Pentru viitoarele mămici și femeile care abia și-au intrat în acest rol, aceste două perioade sunt niște etape unice, de care se bucură din plin, gândindu-se permanent la bunăstarea bebelușilor lor.

 

Pe de altă parte, sarcina și alăptarea vin la pachet cu provocările lor specifice, începând cu aversiunea față de anumite alimente, nopțile nedormite, precum și banalele răceli care se transformă în probleme serioase atunci când gama de tratamente pe care le ai la dispoziție devine atât de limitată.

Care sunt cele mai eficiente metode de prevenire a răcelii pe durata sarcinii și alăptării?

Ca să ții piept amenințărilor pe care le reprezintă răcelile în perioadele de sarcină și alăptare, trebuie să procedezi în felul următor:

- să te odihnești cât mai mult posibil, ori de câte ori ai ocazia, evitând consumul excesiv de băuturi care conțin cafeină;

- să îți faci un program regulat de exerciții fizice ușoare și să te plimbi mai mult în natură, ca să-ți menții tonusul ridicat;

- să bei multe lichide, indiferent dacă este vorba de apă, sucuri naturale de fructe sau supe de legume, ca să te hidratezi intens;

- să te speli în mod regulat pe mâini și să păstrezi o igienă corespunzătoare, pentru a păstra sub control riscul de a intra în contact cu agentul patogen care determină apariția răcelii;

- să renunți la fumat pentru a-ți menține sistemul imunitar puternic și sănătos;

- să consumi cât mai multe fructe și legume, dar și proteine într-o cantitate optimă.

Pentru că paza bună trece primejdia rea și întotdeauna este mult mai simplu să previi decât să vindeci, în sarcină și alăptare ai putea să-ți fortifici sistemul imunitar și prin administrarea de suplimente alimentare sigure pentru tine și copilul tău.

La Farmaciavedra.ro găsești o gamă variată de astfel de suplimente alimentare care fortifică sistemul imunitar sau care tratează simptomele răcelii precum: durerile în gât sau uscăciunea de la nivelul mucoasei nazale.

Cum se manifestă răceala în timpul sarcinii?

În general, nasul înfundat este unul din primele semne după care îți dai seama că ai răcit. Dar în timpul sarcinii, nasul înfundat poate fi doar un simptom de sarcină, cauzat de schimbările hormonale de la nivelul organismului. Chiar dacă observi niște firicele de sânge atunci când îți sufli nasul, să știi că în cele mai multe cazuri nu este nimic altceva decât rinita de sarcină care, printre alte simptome, determină și creșterea volumului de sânge care circulă în organism pentru hrănirea fătului.

Dacă nu te confrunți și cu alte simptome specifice răcelilor, atunci nu ai motive de îngrijorare, dar dacă nu ai poftă de mâncare, tușești și ai febră, atunci trebuie să te adresezi doctorului tău.

Răcelile și gripele se manifestă prin simptome similare, doar că răcelile determină în general simptome mai ușoare decât gripa. De asemenea, În majoritatea cazurilor, răcelile nu reprezintă un pericol pentru făt, în timp ce gripele îl pot afecta în mod negativ, determinând într-unele cazuri chiar și defecte la naștere.

Cum te tratezi de răceală în timpul sarcinii și alăptării?

Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, există suplimente alimentare pe care le poți administra în timpul perioadelor de sarcină și alăptare pentru a trata simptomele de răceală. De asemenea, mai poți apela și la ceaiuri din plante medicinale, gargară cu sare sau siropuri naturale. Dacă ești însărcinată, înainte de a consuma orice fel de ceai sau sirop concentrat, ar trebui să te consulți mai întâi cu medicul tău pentru a verifica dacă acestea sunt sau nu sigure pentru sănătatea fătului.

Reține faptul că în timpul sarcinii răceala nu se tratează medicamentos. Cele mai multe medicamente folosite în tratamentul răcelilor pot determina apariția unor reacții adverse periculoase pentru făt. Chiar și banala aspirină este contraindicată, mai ales în primul trimestru de sarcină, când embrionul și mai apoi fătul se dezvoltă într-un ritm foarte accelerat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62298644
(P) Cunoașteți beneficiile unui UPS pentru centrala termică

Cu toții ne-am confruntat cel puțin o dată cu o pană de curent produsă într-un moment complet nepotrivit.  

62298641
(P) Alergia la unghii, gel, acril, emailuri

Vrei să știi dacă esți alergic la produsele pentru unghii? Poate ți-ai vopsit unghiile cu lac permanent sau ți-ai făcut niște unghii acrilice la un salon și ți-a dat o reacție.

62298325
(P) Alessandro Design - corpuri de iluminat ieftine

În contextul actual se vorbește despre economisirea energiei electrice datorate instabilității politice, economice și sociale.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.