Verdictul dur dat de unul dintre cei mai faimoși artiști: ”În România are loc un genocid cultural”
Valori în paragină, partea III. „În România are loc un genocid cultural". O spune Mircea Cantor, unul dintre cei mai faimoşi artişti contemporani din țară. Lucrările sale sunt incluse în colecțiie muzeelor naţionale din Londra, New York sau Madrid.
Verdictul l-a dat după ce a vizitat Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi şi a aflat că instituţia care deţine lucrări râvnite de marile muzee ale lumii a fost mutată într-un parter de bloc din lipsă de spaţiu.
La 41 de ani, Mircea Cantor este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români de peste hotare. În 2011 a câştigat, la Paris, marele premiu Marcel Duchamp şi cu el, privilegiul de a expune la Centrul Pompidou.
În prezent, operele sale sunt răspândite în toate colţurile lumii. Iar muzeele din New York, Madrid, Paris sau Ierusalim l-au inclus pe artist în colecţiile lor.
Mircea Cantor, artist: “E greu să fii artist în România. E dificil pentru că trebuie să te gândeşti din ce trăiești. Ce faci, arta ta cui se vinde, cine o cumpără, cine e interesat de asta şi atunci, da, e dificil.”
În săptămâna în care a expus la Bucureşti, Mircea Cantor mai avea, simultan, expoziţii la Tokyo şi Shanghai. L-am întrebat ce părere are despre muzeele din România.
Mircea Cantor: “Îţi vine să te întorci cu toţi miniștrii după tine ca să le arăţi în ce hal au ajuns muzeele din România. Vara asta am fost la Muzeul din Galaţi, singurul muzeu de artă contemporană înfiinţat în vremea comunismului, din ţară. Spre uimirea mea, muzeul se află intr-un bloc.”
Din 2013, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi se afla în Blocul V3 de pe strada Eroilor, vis a vis de un magazin pentru adulţi. Au primit parterul şi etajul 1. Un spaţiu impropriu pe care directorul l-a amenajat cum a putut.
Din când în când, că aşa e viaţa la bloc, sunt inundaţi de vecinii de deasupra.
Dan Basarb, directorul Muzeulul de Arte Vizuale: “Am avut inundatii, dar nu a afectat nimic. Noi suntem fericiţi că şi în acest spaţiu am reuşit să fim vizibili şi să fim căutaţi.”
Atât a putut să ofere statul român unui muzeu în a cărei colecţie se află opere da artă râvnite de marile muzee din străinătate.
Pe Horia Bernea îl găsim ascuns după un proiector. Muzeul deţine şi o lucrare a Anei Lupaș, o altă artistă recunoscută peste hotare. La Londra, la Tate Modern, lucrarea Anei Lupaș are propria încăpere în muzeu. La noi "Marele Zmeu în zi de Sărbătoare" aduna praf în depozit.
Mircea Cantor, artist: “Nu se poate tu, ca stat - entitate responsabilă de patrimoniu, să faci aşa ceva, să-ţi baţi joc. Ce se întâmplă este un genocid cultural.”
Depozitul nu are sistem de ventilaţie. Microclimatul este menţinut cu un umidificator de apartament.
O mână de oameni se descurcă cu ce au la îndemână şi cu un buget anual de 1,2 milioane de lei. Ministerul Culturii a şi uitat ce lucrări de valoare există la Galaţi.
Muzeul din Galaţi a fost mutat la bloc după ce autorităţile locale au pierdut în instanţă fostul sediu. Din 2009 există un proiect pentru un sediu modern. Doar că, timp de 10 ani, a stat la sertar.
Nicolae Bacalbaşa a condus 4 ani Consiliul Judeţean. De-abia în 2018, autorităţile şi-au adus aminte de proiectul ţinut la sertar şi au scos lucrările la licitiație.
Dan Basarb, directorul Muzeului de Artă Vizuală: “Zona asta sperăm că va deveni zona culturală a oraşului.”
Reporter: ”Cu cât va fi mai mare spaţiul de exepunere cu ce aveţi acum?”
Dan Basarab: “Păi dacă sunt 8000 de metri, la ora actuală am 700 metri pătraţi şi în viitor, 700-800 metri pătraţi pe fiecare nivel. Asta e sala multimedia, aici sunt birouri, laborator, aterlier, depozit, depozit tehnic”.
Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi este unul din cele două mari muzee de stat în care artiştii din generaţia lui Mircea Cantor ar putea să expună. Al doilea este Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Un muzeu pe 4 etaje, cu design modern, spaţii ample de expunere şi lucrări iluminate corespunzător. O instituţie culturală similară cu cele pe care le vedem în vest. O singură problemă: puţini oameni ştiu unde este, adică în clădirea Palatului Parlamentului.
Intrarea se face prin curtea Senatului şi este păzită de jandarmi.
Reporter: “Bună ziua, la MNAC.”
Paznic: “Aveţi maşina anunţată?
Reporter: “Nu.”
Paznic: “Aşa ar trebui. Mergeţi la muzeu? Nu se poate auto.”
Reporter: “Păi vizitatorii dacă vor să parcheze ce fac?”
Paznic: “Nu ştiu.”
În cele din urmă ni se permită accesul pentru că suntem de la presă. Drumul de piatră cubică se termină brusc în dreptul ultimei intrări în Senat, iar apoi începe macadamul.
Aici este intrarea către Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României. Începe cu o groapă imensă în care s-a format o baltă și continuă cu un drum prăfuit. În stânga avem un cotainer de la Rebu. Mai departe, un morman imens de piatră cubică. În centru, buruieni care au crescut.”
Călin Dan este directorul muzeului. Spune că drumul de acces ține de Cameră Deputaţilor.
Căin Dan, director MNAC: “Din 2003-2004, când activitățile muzeului s-au consolidat în acest sediu există corespondența imensă în ceea ce priveşte calitatea accesului, starea fizică a drumului, calitatea aceesului şi a imaginii muzeului. Intregul complex de aici este în administrarea Camerei Deputaţilor.”
Reporter: “Când a fost ultima oară când le-aţi trimis o notoficare de orice formă despre drumul ăsta de acces?”
Călin Dan: “E o chestiune de luni.”
Reporter: “Şi aţi primit vreun răspuns?”
Călin Dan: “Nu”
În cazul Muzeului de Artă Contemporană, decidenţii nu mai au nicio scuză. Drumul ține de Parlament şi aleşii îl văd zi de zi de pe geam. Am mers în Comisia de Cultură din Senat din care fac parte 3 foşti miniştri ai Culturii.
ÎI întrebăm pe foştii miniştri Lucian Romașcanu de la PSD şi Vlad Alexandrescu de la USR despre drumul către muzeu.
Lucian Romașcanu: “Am făcut autobuzul cultural şi se ajunge mai uşor.”
Reporter: “Stiti unde e staţia pentru MNAC?”
Lucian Romascanu: “Probabil că lângă MNAC”.
Lucian Romașcanu se referă la traseul pe care l-a inaugurat împreună cu Gabriela Firea. Staţia este însă pe Bulevardul Libertăţii la peste 1 kilometru de mers pe jos de muzeu.
O colecţie impresionantă, un spaţiu bine aranajat, dar greu accesibil. Rezultatul: într-un an, Muzeul de Artă Contemporană atrage doare 33.500 de vizitatori.
În 10 zile, o expoziţie privată organizată pe Calea Victoriei a atras mai mulţi vizitatori decât MNAC-ul într-un an întreg. Cum au reuşit?
Ioana Ciocan, director general Art Safari: “Am început în 2014 cu 15.000 şi treptată treptat am ajuns la 30.000. Trebuie doar să ai expoziția, aici, în faţa ta şi vitrinele pe care arhitectul Attila Kim le-a desenat pe Calea Victoriei te îndeamnă să vii în Art Safari. E suficient o plimbare pe Calea Victoriei, întorci puţin capul şi vezi lucrarea imensă de Mircea Cantor.”
Expoziţia a avut reclame pe internet, buget de marketing şi a împânzit tot oraşul cu afişe pentru ca lumea să afle de eveniment. Organizarea celor 10 zile a costat 2,6 milioane de lei. MNAC-ul are pentru un an întreg un buget de doar 5,5 milioane.
Călin Dan, director Muzeul Naţional de Artă Contemporană: “Noi nu avem bugete de marketing, nu putem să cumpărăm campanii de marketing. Un banner, o reclamă în Otopeni, o pagină în revista Tarom este un efort care este costisitor.”
Vedetele expoziţiei din cadrul Art Safari au fost o lucrare a lui Adrian Ghenie şi o sculptură a lui Constantin Brâncuşi. Organizatorii au convins primăria să le ofere spaţii de publicitate gratuite pe autobuze pentru că informaţiile să ajungă la oameni.
Ioana Ciocan, director general Art Safari: “Poţi să faci susţinere în foarte multe feluri. Noi am primit susţinere din partea primăriei pentru a afișa reclame pe autobuze sau pentru a folosi Piaţa Enescu pentru o lună de zile.”
Peste drum, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) are 11 sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi şi o colecţie impresionantă de artă europeană şi românească, expusă în sălile impunătoare ale Palatului Regal. Doar că muzeul nu ştie să-şi facă reclamă.
Reporter: “Cu Primăria Captialei aţi încercat să luaţi legătura să-i întrebaţi dacă aţi avea unde să vă facei reclama gratuit?”
Liviu Constantinescu, director MNAR: “Nu. E o sugestie, o să încercăm pentru că s-a mai încercat.”
Reporter: “Unde-i bariera? N-aveti bani, nu vă permite legea?”
Liviu Constantinescu: “Trebuie văzut.”
Expoziţia de peste drum de Muzeul Naţional a avut spaţii interactive pentru copii, terasă, cafenea şi un bar.
Ioana Ciocan, director general Art Safari: “Marile muzee sunt vizitate pentru că sunt vii. Organizează expoziţii pentru că sunt vii. Noi nu am fi putut să avem atât de mulţi vizitatori dacă organizam o expoziţie că acum 50 de ani sau 100 de ani.”
De noaptea muzeelor, MNAR a organizat un atelier pentru copii care s-a dovedit un real succes, dar nu îl poate organiza permanent deoarece apare o altă problemă. Lipsa oamenilor.
Liviu Constantinescu, director MNAR: “La departamentul de educaţie, marketing comunicare sunt 3 - 4 persoane angajate.”
În alte muzee de artă din străinătate se organizează cursuri de yoga sau proiecţii de filme. La Muzeul Naţional de Artă al României nici măcar n-ai de unde să-ţi iei un sandwich sau ceva de băut. Iar la casa de bilete nu se pot face plăți cu cardul.
Liviu Constantinescu: “Sigur că ar fi bine să vii să bei un pahar de vin, îi atragi. Scopul nu e ăsta, scopul este să vină să-l educi să guste artă!”
Ce nu înţeleg directorii este că pentru a educa publicul, aşa cum susţin că îşi doresc să facă, trebuie mai întâi să-l aduci aproape.
Şerban Sturdza este preşedintele Ordinului Arhitecţilor din București. Este de părere că spaţiile de cultură ar trebuie să fie cât se poate de vii.
Arhitectul vorbeşte din experienţă. Clădirea în care ne aflăm îi aparţine şi a fost transformată în cea mai de succes afacere culturală din România. A închiriat-o unui cuplu care a deschis o librărie. Povesteşte că la vremea respectivă primse şi alte oferte mai avantajoase.
Varianta "mai puţin spectaculoasă" a fost Cărtureștiul care a devenit ulterior un reper în Bucureşti tocmai pentru că a combinat cultură cu alte activităţi.
Șerban Sturdza: „Ceainăria asta face ca atracţia să fie de fapt atmosfera în care te poţi întâlni cu cineva şi să te simiţi ca la tine acasă. Aici, pereţii sunt decoraţi şi cu sculpturile lui Mircea Roman, sunt sculpturi expuse la Londra, extrem de importante pentru cultura românească. Ele vor pleca în marile muzee ale lumii.”
Şerban Sturdza povesteşte că a lucrat la un proiect similar şi pentru Muzeul De Artă care prevedea deschiderea grădinii către public.
Şerban Sturdza: “Acolo unde este colţul puţin bombat s-a discutat despre posibilitatea unei cafenele care avea legătură cu aparatul de intrare şi putea să debuşeze în sala foarte amplă. Acest lucru putea fi activ.”
Liviu Constantinescu, director Muzeul Naţional de Artă al României: “E o abordare care la eopca respectivă a rămas la stadiul de vis. Spaţiul care se dorea contravine normeI interne. Nu pot să pun porblema că pot modifica o reţea...”
Problema fundamentală a instituţiilor de cultură este însă lipsa banilor. Muzeul de Artă din Varşovia atrage anual 660.000 de vizitaotri însă are un buget de 13 milioane de euro, faţă de 4 milioane cât primeşte cel din România.
Atât în Polonia cât şi în România finanţarea este asigurată în mare parte de stat. La noi, directorul nu ştie nici dacă îi ajung bani să asigure Cuminţenia Pământului. Iar fără asigurare nu o mai poate expune.
De ani de zile, guvernul se chinuie să aloce 11 milioane de euro pentru Cuminţenia Pământului. La Muzeul de Artă Contemporană, ultimul tablou a fost achiziţionat în 2013. În rest colecţia creşte doar din donaţii. La fel se întâmplă şi la Galaţi.
Reporter: „Aveţi Ghenie în colecţia MNAC?”
Călin Dan, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană: “Nu, de ce ar trebui să aibă Ghenie, a avea sau a nu avea Ghenie nu e.,. Problema noastră e că nu avem fond de achiziţii.”
Ne întoarcem la Timişoara şi intrăm în depozitul în care Ovidiu Șandor îşi ţine sutele de lucrări cumpărate de-a lungul anilor.
Ovidiu Șandor, colecţionar: „Nu avem Ghenie pentru că de 25 de ani statul n-a mai avut o politică coerentă de achiziţie, n-am avut un fond public care să achiziţioneze artişti tineri.”
Este şi membru al comitetului de achiziţii al muzeului TATE din Londra. Ne povesteşte cum fac britanicii rost de bani.
Ovidiu Șandor, colecţionar: “TATE este tot un muzeu de stat, dar el primeşte doar o foarte mică parte din bugetul de stat. 15% vine de la stat. 85% din bani atrag din sursa privată. Bugetul anual depăşeşte 100 de milioane de lire sterline. Au 140.000 de susţinători în întreaga lume, persoane private şi firme.”
30 de colecţionari, 3 dintre ei români, au un cuvânt de spus când muzeul vrea să cumpere artă în acest colţ al lumii.
Ovidiu Șandor: „Aţi văzut lucrări de Ionică Grigorescu, Geta Brătescu şi cred că cea mai spectaculoasă de artă românească la TATE e lucrarea Anei Lupaș.”
Călin Dan, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană: “Îmi zicea cineva să facem o asociaţie care să sprijine muzeele ca la TATE sau Centrul Pompidou. Da, putem să încercăm, dar nu o să ajungem nicăieri pentru că ei au început acum câteva sute de ani, noi de câţiva ani.”
În 1951 Constantin Brâncuşi a vrut să-şi doneze atelierul şi lucrările sale de la Paris statului român. Autorităţile comuniste l-au refuzat, considerând că sculpturile sale nu ajutau cu nimic la edificarea socialismului.
România se dovedeşte în continuare incapabilă să îngrijească sau să preţuiască moştenirea marilor sale valori. Între timp, un nou val de artişti şi-a câştigat faima şi recunoaşterea peste hotare. În timp ce alţii îi scot în față, noi le ţinem lucrările sub cheie.
Muzeele n-au bani şi nici oameni, iar când au ce să arate lumii nu ştiu cum să-şi atragă vizitatorii. Acesta e tabloul abstract al culturii în an de centenar.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
