Unde a dus nepăsarea statului în Portul Constanța. Navele așteaptă cu zilele un loc liber, TIR-urile stau la cozi kilometrice
Port la mare nepăsare. Partea 1. Mergem în Portul Constanța. Compania de stat a devenit un obiectiv strategic la nivel mondial după ce a început invazia Ucrainei.
Probabil este cel mai important obiectiv economic şi de infrastructură din proprietatea statului român.
Dar Războiul a prins administraţia porturilor cu o conducere împânzită de numiri politice, cu un masterplan pe care nimeni nu l-a respectat şi cu investiţii întârziate cu deceniile. Vara aceasta, tirurile cu cereale au aşteptat cu zilele la cozi kilometrice ca să intre în port. Principalul port la Marea Neagră are o șansă unică, vremurile presează.
Port la marea nepăsare
Se încheie o vară nebună în Portul Constața. În larg vapoarele aşteaptă cu zilele un loc liber la cheu. La intrarea în port TIR-urile sunt înşiruite în cozi kilometrice. În interiorul portului, multe linii feroviare sunt încă blocate cu vagoane abandonate prin care cresc bălării. Infrastructura rutieră lasă de dorit, la fel şi cea feroviară, iar multe dintre proiectele mari promise încă aşteaptă prin sertare.
Paul Angelescu: “În ultimii 10 ani portul Constanța a devenit cel mai mare port de cereale din întreaga Europă. Iar războiul din Ucraina a transformat Portul Constanța într-un obiectiv strategic la nivel mondial. Acum, autorităţile române încearcă să facă într-o vară ce n-au reparat timp de 30 de ani”.
Administraţia Porturilor Constanța este compania de stat care administrează Portul Constanța. Statul Roman, prin Ministerul Transporturilor, este acţionarul majoritar şi ar trebui să traseze liniile de dezvoltare.
“Paul Angelescu: Noi cum ne dezvoltăm acum.
Laurenţiu Mironescu, vicepreședintele Asociației Operatorilor Portuare: Ne dezvoltăm aşa, ca o buruiană.”
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: “Să ne gândim totuşi că aici intră ies 80% din mărfurile din România.”
Florin Goidea, fost membru PMP, apropiat acum de liberali, a condus portul în ultimul an şi jumătate după câştigarea unui concurs. Ultimul masterplan al portului este din 2016 şi cuprindea o listă cu 20 de investiții pe care el şi managerii dinaintea lui trebuiau să le termine până în 2020, înainte de pandemie şi de război. Altfel stăteau lucrurile dacă erau gata.
Paul Angelescu: "Portul Constan’a în momentul de faţă cred că este cel mai important obiectiv al statulului român".
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Da, aşa îl consider şi eu. Strategic!".
Paul Angelescu: "Ce spune despre noi, ca ţară, că am reuşit să bifăm 3,5 obiective din 20 în ultimii șase ani?".
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Aaa, ce să vă spun, nu m-aţi lăsat fără răspuns. S-a făcut ce s-a putut. Trebuia mai multă implicare".
În timpul filmărilor mandatul lui Florin Goidea a expirat. Iar la şefia porturilor a trecut fostul şef al drumurilor. Florin Vizan a fost mason, iar în 2020 a candidat fără succes la alegerile locale din partea ALDE. În acelaşi an a fost fotografiat la volanul unui Rolls Royce care nu era trecut în declaraţia de avere.
Florin Vizan – director general Administraţia Porturilor: "În general maşinile se iau pe firmă, ştiţi şi dumneavoastră. Da, a fost maşina mea o perioadă scurtă şi mi-am făcut un hobby din asta. Am vândut-o pentru că a fost o ofertă foarte bună".
Paul Angelescu: "Cu cât aţi vândut-o?".
Florin Vizan – director general Administraţia Porturilor: "Eh, astea-s lucruri personale".
Anul trecut Vizan era acţionar în mai multe firme, cu puţini angajaţi şi majoritatea cu pierderi. A fost implicat în mai multe proiecte imobiliarea pe litoral. În fruntea portului a fost numit provizoriu şi fără concurs. Nu are un plan de management.
Florin Vizan – director general Administraţia Porturilor: “Când am fost numit. pe 4 luni de zile nu poţi să-ţi faci un plan, ce plan de management?! Dacă îţi propui ceva şi propunerea în birocraţia care există şi aia se pierde”.
Podul nou de la Agigea
Suntem pe podul nou de la Agigea, una dintre puţinele investiţii mari pe fonduri europene finalizate de Administraţia Porturilor din 2007 şi până acum.
Paul Angelescu: “Nervi, timp pierdut, bani pierduţi, costuri suplimentare cu transportul. Toate acestea se vor regăsi la un momentdat în preţul pe care cineva îl va plăti la raft”.
În lipsa unei parcări pentru tiruri în afara portului, camioanele se încolonează pe autostradă, până se eliberează locuri în interior şi primesc acceptul să intre. În plin sezon estival traficul este dat peste cap de tiruri. Parcarea din afara portului era unul dintre cele 20 de obiective ale masterplanului din 2016.
Paul Angelescu: "Aţi găsit terenul, ştiţi unde o să faceţi parcarea?".
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Nu, avem aprobarea pentru finanţare studiu de fezabilitate să facem aceasta cheltuială că e oportună şi necesară, după care să dăm drumul la studiul de fezabilitate din care va reieşi, ne vor veni cu minimum două variante unde este cel mai bun loc pentru a se face parcarea exterioară".
Florin Goidea a rămas în port şi este acum adjunctul lui Florin Vizan. I-am intervievat la două săptămâni distanţă. În timp ce actualul număr doi aşteaptă rezultatele unui studiu de fezabilitate, în mod bizar, noul număr unu ştie unde este terenul şi se pregăteşte să dea bani pentru expropieri, deşi studiul nici n-a fost licitat.
Paul Angelescu: "Ne-a luat șase ani să găsim un teren pentru parcare, nu să facem parcarea".
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Da, să facem întâi un studiu de fezabilitate care să ne indice unde e terenul respective".
Florin Vizan – director general Administraţia Porturilor Constanța: “Terenuri s-au găsit, dar căutam proprietarii pentru expropiere. Toate terenurile din apropierea, zona limitrofă a portului sunt cu proprietari”.
După ce coboară de pe pod tirurile intră în port pe la poarta 10. În cel mai aglomerat moment din istoria portului, una dintre principalele artere este în şantier. Se lucrează, de anul trecut, la extinderea unui drum de doar 900 de metri de la două la patru benzi. Şi acesta trebuia să fie gata în 2020 potrivit masterplanului.
Muncitor: „Sunt probleme, se surpă pământul, ia uite…”
Într-un capăt al drumului un muncitor ne arată că solul este instabil. Colegii săi sapă, fără echipamente de protecţie, fix în locul unde pământul se surpă.
În celălalt capăt al şantierului, la jumătatea lui august câţiva muncitori se uită la o ţeavă de beton spartă din greşeală de utilaje. În septembrie, lucrarea era cam în acelaşi stadiu. Gaura din ţeavă a fost acoperită cu nişte bucăţi de tablă legate cu sârmă.
Într-un document intern al portului din 2017 proiectul este estimat la trei milioane de euro. În 2020, când a fost adjudecat, a ajuns la 12 milioane de euro pentru 900 de metri de drum şi un giratoriu.
Paul Angelescu: De ce costă 900 de metri de drum 12 milioane de euro
Florin Goidea – Director Adjunct Administraţia Porturilor: "Pentru că se lucrează şi la tot ce înseamnă infrastructura, apa canal, se reconfigurează".
Paul Angelescu: "Dar un kilometru de autostrada unde se lucrează mai scump costă 5 milioane de euro".
Florin Goidea – Director Adjunct Administraţia Porturilor: "Da, dar asta e cum să vă spun eu, drum portuar. bănuiesc că asta".
Paul Angelescu: "Din afară pare foarte mult".
Florin Goidea – Director Adjunct Administraţia Porturilor: "Da, aşa este el făcut, vă daţi seama că a fost verificat ca paraverificat".
Cei 900 de metri apar şi ca obiectiv în programul de guvernare. Program pe care noul şef al portului ar trebui să-l implementeze, dar pe care nu l-a citit.
“Paul Angelescu: Pe astea din programul de guvernare, pentru că e cel mai recent document programatic la care ne putem raporta, le ştiţi? Care dintre ele sunt în pogramul de guvernare? Astea ar trebui să fie prioritatea numărul unu.
Florin Vizan – director general Administraţia Porturilor: Eu am două săptămâni de când sunt aici, dar asta, bine nu mă absolvă, vă daţi seama că sunt încă în perioada de evaluare şi de informare a oamenilor şi a lucrurilor.”
Portul Constanța se întinde pe 1.300 de hectare de pământ şi 2.600 de hectare de apă, o suprafaţă comparabilă cu cea a întreg Municipiului Constanța. Camioanele cu cereale intra pe la poarta nouă.
Paul Angelescu: "Ştiţi cât o să aşteptai aici?".
Șofer: "Cred că mâine pe vremea asta o să plec. sunt 300 de camioane înaintea mea".
Şofer: “Când plecăm ? Când vrea Dumnezeu. În 2-3 zile”.
În iulie, portul s-a lăudat că a terminat la poarta nouă o parcare nouă. De fapt, a turnat nişte pietriş pe un teren viran şi a adus câteva toalete portabile. Şoferii nu au de unde să ia apă sau ceva de mâncare deşi câteodată stau cu zilele. Cât despre duș sau un loc unde să se spele pe mâini...
Şofer: "Duşul nostru pot să vi-l arăt, dacă vreţi să vi-l arăt. Uitaţi-l aici îl tragem aici".
Paul Angelescu: "Şi unde umpleţi bidonul?".
Șofer: "Unde oprim, că aici nu avem unde".
De la poarta nouă, TIR-urile pornesc pe un drum inaugurat de port în mai.
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Am urgentat foarte mult să facem drumul pe jos, a fost făcut bine".
Paul Angelescu: "A fost un drum gândit de la bun început pentru trafic greu, nu?".
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Da, trafic greu, absolut! Numai pentru camioane".
Drum stricat la trei luni de la inaugurare
Câteva luni mai târziu rigolele de beton s-au spart şi au apărut porţiuni cu şanţuri pentru că asfaltul s-a lăsat sub greutatea tirurilor.
Paul Angelescu: “Suntem în august şi au început să apară primele probleme. De asemenea în această curba asfaltul a început să o ia la vale şi să apară denivelări semn că nu va mai rezista foarte multe luni”.
Paul Angelescu: "Mi s-a părut cam ciudat că la trei luni de la inaugurare un drum să înceapă să se strice".
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Da, nu, el a fost făcut temeinic, dar…".
Paul Angelescu: "Dacă a fost făcut temeinic, n-ar fi trebuit să se strice în trei luni".
Florin Goidea – director adjunct Administraţia Porturilor: "Da…”
Portul are 14 intrări şi o reţea intortochiată de drumuri şi poduri pe unde TIR-urile ajung la dane. În lipsa unui sistem digital de management al traficului şoferii primesc la poarta cartonaşe cu dana unde trebuie să ajungă şi un numere de ordine pe care nimeni nu le respecta.
Şofer: “Nu există niciun sistem, nu. Îţi dă un bilet de ordin care n-are nicio treabă. Şi când vine şi spune puteţi să vă duceţi la descărcat. Care pleacă primul, a plecat primul”.
Inevitabil se produce haos
irurile opresc pe unde apucă. În vară, şoferii ucraineni așteaptau cu zilele pe digul de larg. Intersecţiile s-au blocat,de multe ori a fost nevoie de poliţie ca să dirijeze traficul, iar pe benzile de circulaţie s-au format alte cozi kilometrice.
Paul Angelescu: “Aşa arată sistemul de management al traficului în Portul Constanța şi ăsta-i unul dintre motivele pentru care se crează atât de multe ambuteiaje. Nu există un sistem modern de management al traficului”.
Implementarea programului Port Community System trebuia să rezolve toate problemele birocratice din port, inclusiv managementul traficului. Acesta era un alt obiectiv al masterplanului din 2020, numai că…
Paul Angelescu - "Implementarea sistemului port comunitate".
Florin Vizan – director adjunct Port Constanța: "Asta despre care vă vorbeam. D-abia acum îi facem studiul de fezabilitate şi după care îi facem implementarea lui”.
Licitaţia pentru studiul de fezabilitate a fost anulată. Realizarea programului este trecută şi în programul de guvernare.
Paul Angelescu: "Ce reprezintă port community system?".
Florin Vizan – director general Administraţia Porturilor Constanța: "Port community system este un ….un implementarea unor…sistem integrate…de, de, de operare de calculator….la ce se referă? Comunicații".
Florin Vizan îşi căuta cu privirea consiliera care-i şopteşte răspunsuri.
Paul Angelescu: "Ce ar trebui să facă concret, la ce ar ajuta portul?".
Florin Vizan – director general Administraţia Porturilor Constanța: "Sunt prinse multe în acesta. Ce mai era…da…pe lângă faptul că le adună pe toate vrem să monitorizăm tot traficul”.
Noul şef spune că deocamdată este la stadiul de inventariere a problemelor din port pentru că apoi să vină cu soluţii.
Florin Vizan – director general adjunct Administraţia Porturilor Constanța: "Cunosc foarte bine portul mergem şi pe jos împreună. Am constatat că realitatea nu este ceea ce cunoaştem. Şi atunci va trebui să fac şi ieşim pe post şi vă spun care-i situaţia reală".
Paul Angelescu: "Daţi-mi 2-3 exemple ce aţi constatat".
Florin Vizan – director general adjunct Administraţia Porturilor Constanța: "Păi cu hârtiile în faţă..pot…păi una care am trimis-o un chioşc. Da, nu pot să vă spun".
Paul Angelescu: "Ca ministru al Transporturilor sunteţi confortabil ca la conducerea portului este un domn care nu cunoaşte programul de guvernare privind portul şi nu are un plan de management?".
Florin Vizan – director general adjunct Administraţia Porturilor Constanța: "Eu am avut o discuţie cu dânsul ulterior numirii, nu intră în atributul meu să numesc directorul niciunei companii. Consiliul de administraţie".
Membri Consiliului de Administraţie sunt numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor pe care ministerul o controlează. Actualul Consiliu este compus din șase membri. Unul este numit de fondul proprietatea, altul este un fost deputat PDL apropiat acum de liberali. Ceilalţi patru au fost numiţi pe mandatul lui Sorin Grindeanu.
Este vorba de secretarul general al ministerului, de un consilier PSD Constanța, de fiul unui fost consilier PSD Constanța şi de fiul fostului şef al poliţie Constanța, numit director de cabinet în minister pe mandatul lui Sorin Grindeanu. Toţi au fost numiţi fără concurs cu mandate provizorii. Ministrul promite că până la sfârşitul anului va organiza concursuri pentru manageri profesionişti.