Româncele devenite badante, bănuite de soți că și-au refăcut viața peste hotare, deși în continuare trimit bani

Apar tot felul de acuzații din partea celor cărora le trimite banii.

Ele sunt o pierdere și pentru societatea românească, care deja e în criză de forță de muncă. Sub nicio formă însă nu trebuie să le învinovățim pe aceste femei, care pleacă îngrijitoare în Italia. Și pe care nimeni nu le obligă să trăiască așa. Dar nu ştiu cum altfel să-și câştige pâinea, pentru ele și pentru cei lăsați în urmă.

În alt cartier din Bologna trăieşte Nicolița. Şi ea lucrează cu orar non-stop. Zi şi noapte.

În acte are pauze, câte două ore zilnic, şi sâmbăta integral. Dar au convenit să fie plătită suplimentar.

Citește și

România, te iubesc: EUROPA, AŞTEAPTĂ-NE: VENIM PE JOS! Emisiunea integrală din 15 noiembrie 2018

Nicolita, îngrijitoare: "Sunt nişte bani în plus! Mai câştigi încă jumătate. Dacă mai prinzi şi o sărbătoare, 2 iunie mi-o plăteşte cu 50 de euro, dacă stau în casă."

Sora sa a adus-o în Italia, pentru că nu mai făcea faţa şi i-a propus să o înlocuiască, pe perioade scurte, cât venea în România. Şi au făcut aşa până când sora şi-a găsit altă bătrână de care să aibă grijă. Apoi sora ei s-a îmbolnăvit, s-a întors în România şi s-a stins.

"Făceam schimb cu sora mea. Şi întotdeauna când pleca de aici mă ruga: Ai grijă de baba!, Ai grijă de baba! Să mai facem şi noi nişte bănuţi să mai ajutăm şi noi copiii! Şi a murit sora mea, înaintea babei! ", povesteste femeia.

Nicolita a intrat într-o depresie. Pentru că în timp ce ea vedea de o bătrână în Italia, i s-a stins şi bărbatul, acasă. Aveau peste 40 de ani de căsnicie.

Astăzi îşi reproşează că munca de badanta a ţinut-o departe de cei care i-au fost dragi toată viaţa, că nu mai poate da anii înapoi.

Gabriela Bondoc, medic prima psihiatru: "Vin cu depresie, cu stări de vomă, atacuri de panică, dureri de cap. "

"Lorazepam iau o jumătate, când mă culc. Şi dacă nu adorm, mai iau şi jumătatea cealaltă. Am zile când sunt agitată şi nu dorm. Şi asta e Paroxetina, din care nu mai am decât atât. Fără ele nu pot să stau", spune ea.

Sunt medicamente prescrise pentru depresie, stări de anxietate şi atac de panică. Pe care la ia de ani de zile. Un trăi pe pastile, lângă o bătrână de 92 de ani, cu Alzheimer, care nu dă semne că o compătimeşte sau că îi face în vreun fel situaţia mai uşoară.

Nicolita: "Mă considera slugă! Dacă nu îţi convine, schimba casa! Aşa mi-a zis alaltăieri, acum câteva zile s-a sculat la 6 dimineaţa. Loveşte cu cuvinte. Dacă nu îţi convine, schimba casa. "

"Am doi copii şi doi nepoţi. Şi îi văd pe telefon şi când mă duc acasă. Pentru ei stau mai mult. Crede-mă, pentru ei stau! Îi iubesc foarte mult!"

Nu îşi pot blama nici meseria din Italia, pentru că fără acest loc de muncă, ar fi neputincioase în România. Rămân peste hotare şi visează că la un moment dat se vor întoarce.

Nicolita: "De fiecare dată când mă duc acasă spun e ultima, nu mai vin! Că nu mă mai întorc! Şi când se termină banii, mă gândesc să mai vin măcar o tură. "

Nutresc speranţa că, dacă nu au fost mame pe de-a-ntregul, lângă copii lor, ar putea să fie nişte bunici bune. Le macina gândul că vor pică şi acest test, cât timp au grijă de bătrânii Italiei.

Lipsa de acasă cu anii s-a prelungit mai mult decât au crezut ele şi după un deceniu, sau aproape doi, de muncă în străinătate, văd că nu pot pune stop acestei meserii.

Prin parcurile din Italia e plin de badante, multe însoţite de bătrânii luaţi în îngrijire. Le recunoşti uşor, ies la aer exact în cele două ore de pauză, după prânz, şi butonează intens telefoanele. Intră pe internet, pe reţelele de socializare şi vorbesc cu cei din familie, acasă.

Pe una dintre băncute e şi un grup de românce.

- "De cât timp sunteţi aici?

- 8 ani. 8. 12. 7"

Nu sunt în pauză, ci le sunt plătite şi aceste ore suplimentar, pentru că au ieşit la plimbare cu bătrânele de care au grijă.

Vicky e de fapt Victoria, e plecată din Galaţi şi la Ferrara iese în parc să întrebe celelalte românce despre un nou loc de muncă, după ce în urmă cu 4 luni a decedat bătrânica de care avea grijă.

Victoria Mălairau, badanta din Galaţi: "M-a terminat psihic pentru că ridic-o, pune-o în căruţ, pune-o în fotoliu. Nu voia sa stea, voia să plece pe picioarele ei şi nu era capabilă, se târa pe fotoliu."

Pe nepotul ei nu l-a văzut de 7 ani şi dacă nu ar fi câteva poze trimise de fiica, pe telefon, abia l-ar recunoaşte pe stradă. Familia fiicei s-a mutat în Regatul Unit.

Cele mai multe sunt trecute de 40 de ani. Primele au ajuns în Italia pe la începutul anilor 2000, aşa că au adunat câte 15, aproape 20 de ani de viaţă trăită pe post de umbre ale bătrânilor Italiei.

Tanta Craiciu e de la Vedea, Giurgiu. Locul natal şi-l vede rar.

Un grup de psihiatrii şi antropologi italieni a ajuns în luna ianuarie la Iaşi pentru a studia fenomenul pe care ei l-au denimit "sindromul Italia" sau "sindromul badantelor".

Psihoterapeuţii români şi italieni au identificat mai multe şocuri prin care trec succesiv sau concomitent badantele.

În primul rând e plecarea, renunţarea la statutul social de acasă, pentru cel de îngrijitoare la un bătrân. Apoi urmează adaptarea la viaţa într-o ţară străină, dar şi adaptarea la o casă străină: cu reguli mai mult sau mai puţin drastice, cu ocară şi scandal, cu sentimentul că badanta e o doar slugă.

La asta se adăuga blamarea din partea celor de acasă, părinţi, soţ, copii, adică fix cei pentru care munceşte să strângă bani, cărora le trimite sumele câştigate, sunt cei care îi reproşează femeii că a plecat.

Elena Popescu, medic psihiatru la Spitalul Socola: "Ele nu au un loc al loc, un spaţiu intim doar al lor, şi încep să conştientizeze ruptura de familie. La un moment dat ele devin ermetice, se închid în ele."

Aceste femei sunt de fapt generaţia româncelor care au prins în ţara disponibilizările masive. Au plecat din oraşe româneşti care astăzi mor încet şi sigur. Sunt foste lucrătoare în fabrici, contabile, subinginere şi chiar profesoare rămase fără serviciu, cu soţi daţi şi ei afară din industria de stat falimentară.

Elena Popescu, medic psihiatru la Spitalul Socola: "Sunt aceste sărbători ortodoxe, ele îşi dau seama că din femeia care făcea totul şi se ocupa de tot în casă, ele nici nu mai pot ajunge la familie."

Tanta: "Cel mai mare regret este că nu pot ajunge lângă ei, să fiu cu ei. Am nopţi întregi în care nu dorm".

"În 7 ani am fost acasă de două ori, şi de 4 ani nu am mai fost acasă! Libere nu am adunat, la băbuţa care a murit, ieşeam doar sâmbăta!"

Elena Popesc, psihiatru: "Sunt femei care vor să se întoarcă, depinde ce au acasă, care e situaţia, aici e important mediul, a rămas acelaşi, familia e aceeaşi? Unită, destrămata, copii sunt mici, sunt mari. Ce mai au de făcut!"

Cele mai multe devin dependente de această viaţă. Celor aflate de mulţi ani în Italia li se adauga alte şi alte femei, care iau drumul Italiei.

Exodul româncelor badante pare de neoprit. Mirajul banilor câştigaţi în Peninsula Italiei le atrage, dar le şi consuma.

Articol recomandat de sport.ro

Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă