Mănăstirea Sihăstria Putnei, un loc în care se repară suflete și vieți. Părintele Hrisostom: ”De ce spunem Hristos a înviat”

Ascunsă după dealuri și păduri, mănăstirea Sihăstria Putnei a devenit un adevărat magnet pentru mulți oameni care se află în căutarea lui Dumnezeu - și mulți și-au găsit liniștea sau pe ei ... și numesc acest loc "acasă". Totul se întâmplă cu ajutorul călugărilor care îi ajută să fie mai buni.

Alex Dima și Cristian Corchiș au petrecut câteva zile împreună cu ei.

Pe Valea brăzdată de pârâul Ursoaia, în inima Bucovinei, toaca și dangătul clopotelor cheamă la rugăciune. Începe o nouă zi în mănăstirea Sihăstria Putnei. Cu fețele încadrate de camilafcele negre, la lumina lumânărilor și învăluiți de fumul tămâiei, călugării se roagă pentru sufletele lor și pentru oamenii din lume. Sunt 40, aflați într-o continuă căutare și luptă, pentru a se apropia și sta în preajma lui Dumnezeu.

Sunt veniți din toate colțurile țării și au pregătiri diverse: profesori, ingineri, artiști, IT-ști. Au renunțat la tot pentru o chemare care i-a smuls din lume și i-a adus între aceste dealuri și păduri. Să tot fie vreo 20 și ceva de ani de când locul a devenit un adevărat magnet și pentru oamenii de rând.

Citește și

„România, te iubesc!” | „Oamenii sunt lumina” - Românii au dat un test al ospitalității de când a început războiul în Ucraina

Am aflat despre viața din Sihăstria Putnei acum câțiva ani, dintr-o carte în care călugării s-au lăsat fotografiați așa cum sunt ei aici, cu apăsările și bucuriile lor. Se întâmpla în 2006. 10 ani mai târziu, o altă carte îi arată alături de oamenii care ajungeau în acest loc și găseau altceva, copiii lor se jucau împreună cu călugării și viață cernita din mănăstirea era pusă într-o altă lumina. Veselă și cu tâlc.

Am ajuns aici cu multe întrebări și căutări. Am fost cazat în casa Sebastian, contruită pentru oaspeți din fonduri europene, o îmbinare între modern și tradițional.

Freamătul zgomotos al lumii e departe de acest loc. La sărbători, Sihăstria Putnei e luată cu asalt. Aici se păstrează tradițiile și portul, oamenii au altă călcătură. Locul e condus de starețul Nectarie.

Părintele Nectarie a fost inginer naval și profesor de matematică. Sunt 28 de ani de când s-a retras în mănăstire. Mai întâi la Putna, aflată la doar 3 kilometri de Sihăstria, și mai apoi a ajuns stareț aici, la începuturile anilor 2000.

Părintele Nectarie, starețul mănăstirii Sihăstria Putnei: ”Toți oamenii sunt însetați după Dumnezeu. Ei conștientizează sau nu lucrul acesta, simt să se unească cu Dumnezeu, să îl găsească, iar când ajung în aceste locuri încărcate de sfințenie, omul se simte bine. Adevărul e că dacă am ști sau probabil dacă ne-am da seama cât înseamnă aceste două cuvinte, Hristos a înviat, toată viața noastră ar fi diferită.”

Părintele Hrisostom are un doctorat în teologie luat în Roma: ”Toți oamenii au în sufletul lor un fel de antenă, ca să îi spunem așa, în așa fel codat încât să îl prindă pe Dumnezeu. Sigur că experiențele personale, sigur ce am mai auzit și eu pe la spovedanie și la unul și altul, sunt negative care bruiază acest semnal. Dar surpriza multora dintre atei sau a acelora foarte convinși că nu există Dumnezeu este că atunci când priveau înăuntru cu mai multă deschidere era acea antenă funcțională intactă. Deci toți oamenii au asta.

Eu am încredere că dacă El ne-a făcut pe noi, vedeți, se leagă toate, înseamnă că ne-a făcut cumva în legătură cu sine. Zice fericitul Augustin: făcutu-ne-ai Doamne .. ne-ai făcut pentru tine, Doamne, și neliniștit este sufletul meu până se va odihni în tine. Nu doar antena, ci există și driverul lăuntric, care spune vreau să ajung acolo, să văd de unde este semnalul. În momentul în care le descoperi pe astea, totul devine foarte ușor. Ce trebuie să facă omul este să se întrebe - ajung la întrebarea asta - de ce nu cred în Dumnezeu? - și să ia cu onestitate toate posibilile răspunsuri și să le pună și ok..

Cum? Nu este întrebarea potrivită. Ci de ce? De ce să fac asta. Să știți că am întâlnit oameni care nu cred în Dumnezeu, care nu întreabă cum. Nu îi interesează. Întreabă de ce. Întrebare foarte faină și prietenă cu Hristos, pentru că e radicală. Atunci când adresezi întrebarea de ce, nu te mai aștepți să mai apară altă întrebare, pentru că te-ai dus exact la rădăcină.

Întrebarea este de ce să spun Hristos a înviat? Sunt oameni care efectiv nu au de ce să spună Hristos a înviat. Oricât te-ai strădui, prin cum anume, tehnici, anume sforțare, mai devreme sau mai târziu va ajunge la întrebarea de ce. Și aici stă taina întâlnirii cu Iisus Hristos. … Părintele Paisie Aghioritul spune că s-a întâlnit odată cu un om care a spus: domnule, eu nu cred în Dumnezeu. Bun și? Aș vrea să cred, dar nu prea. Depinde. Și atunci părintele Paisie i-a spus: uite așa te rogi.

Doamne, știu că nu exiști, uite, dar dacă tot exiști și ai vrea să ne întâlnim, nu neapărat să îmi dai un semn, pentru că asta e o formă de manipulare a lui Dumnezeu. Știți, Dumnezeu e un saltimbanc, apăs eu pe un buton și Dumnezeu face o șmecherie, ca să îmi arate că există. Dacă vrei să ne întâlnim, să avem o discuție, să mă prind și eu cam care e treaba cu tine și viceversa, fă ceva. Și, spune omul acela, l-a găsit pe Dumnezeu așa.”

Părintele Nectarie, starețul mănăstirii Sihăstria Putnei: ”Părintele Arsenie Papacioc suferea în închisorile comuniste, era chinuit și batjocorit acolo, na, ce părinte, că nu există înviere, Dumnezeu. Toate acestea sunt povești. Și atunci, părintele Arsenie Papacioc a zis: și dacă există? Întrebarea aceasta, și dacă există, tu nu pierzi totul. Tu spui că nu există. Eu nu pierd nimic dacă nu există. Pentru că sunt liniștit, împăcat cu viața aceasta. Dar tu pierzi totul dacă există. Ei, întrebarea acesta, a acelui gardian, pentru că a venit și a mărturisit, părintelui Papacioc i-a schimbat viața. Pentru că și-a pus semn de întrebare. Băi, și dacă e adevărat ce spun părinții ăștia, sfinții ăștia? Dacă e adevărat? Nu spun eu. Spune Domnul. ”

Pe un perete, părintele Sofronie așează parte din istoria locului. Primii călugări au ajuns pe această vale pe vremea lui Ștefan cel Mare, plecați din Putna proaspăt înființată de domnitor.

Mai târziu, locul a fost pustiit de austriecii care au stăpânit secole Bucovina. Trei foști stareți ai mănăstirii din acele vremuri, Silă, Natan și Paisie, sunt trecuți acum în rândurile sfinților pentru felul în care au luptat pentru păstrarea credinței.

Osemintele lor au fost descoperite la începutul anilor 90, în ruinele vechii mănăstiri. Pe acest loc s-a clădit biserica de piatră. Iar câțiva ani mai târziu, pentru că oamenii veneau în număr tot mai mare, actualul stareț a pornit ridicarea bisericii mari. Și oamenii au tot venit. Și vin.

Părintele Nectarie, starețul mănăstirii Sihăstria Putnei: ”Îi învăț pe părinți să nu îi judece pe oameni. Să îi luăm așa cum sunt ei. Era o vorbă a Sfântului Macarie: Iubește pe oameni așa cum sunt ei, ca și Dumnezeu să te iubească așa cum ești tu. Așa acum ești. Și eu sunt păcătos și toți greșim. Important este să ne asumăm aceste greșeli, să le dăm înaintea lui Dumnezeu și să ne străduim să nu mai greșim. Dar pentru asta este lupta. Până când. Până la moarte. Și ce zice acolo la carte. În ce te găsește moartea, în aceea te va judeca. Adică? Adică te va ridica dacă ești ridicat sau căzut. Ce zice în pateric? În momentul în care ai căzut ai păcătuit, ridică-te!”

Acesta atitudine e parte din secretul locului. Oamenii se apropie de acest spațiu pentru că nu se simt judecați. Părintele Hristom e călugăr din 2006. A fost jurnalist.

Părintele Hrisostom: ”Noi n-am venit la mănăstire pentru că sunt ziduri frumoase. Sunt multe mănăstiri cu ziduri frumoase. N-am venit la mănăstire pentru că sunt icoane făcătoare de minuni. Sunt multe mănăstiri cu multe icoane făcătoare de minuni. N-am venit la mănăstire pentru că e la munte. Sincer să fiu , Dumnezeu să mă ierte că spun treaba asta, nici măcar pentru Dumnzeu n-am venit. E peste tot. Pânza freatică este peste tot, fântânile sunt acelea care o scot la suprafață. Noi, când am venit aici, ne-am luat, din păcate și din fericire, după un om. Din păcate, pentru că mulți ne-au spus că suntem nebuni. Inclusiv părinții mei. Domnule, dar cum să te duci la mănăstire. Domnule, dar am aflat un om. Îi spunem stareț, îi spunem duhovnic, el e motivul principal pentru care suntem aici. Comunitățile au nevoie de această figura fizică în jurul căreia să te aduni. Că acolo simți harul lui Dumnezeu.. Vezi cum lucrează, dumnezeiește, chipul lui Iisus Hristos”.

De pe mai multe grupuri de WhatsApp, părintele Nectarie coordonează atât viața obștii, cât și apăsările și greutățile oamenilor din afară mănăstirii, dar care s-au legat de acest loc. Starețul aleargă dintr-un colț în altul al mănăstirii și ajută suflete să se ridice. Stă cu oamenii până târziu în noapte.

În bucătăria mănăstirii, oalele bolborosesc, e agitație mare. Clerici și mireni împăturesc sarmale pentru următoarea sărbătoare. Florin e bucătar într-un restaurant din Suceava. A venit să ajute.

Zereik e palestinian stabilit în Cluj. A venit să ajute: ”Este un loc minunat, extraordinar. Îmi place foarte mult. Am venit de la Cluj. Dar mai vin. Este foarte plăcut, și oamenii de aici, din jur, este extraordinar.”

Și ca ei sunt mulți. Vin și lucrează alături de călugări, cu bucurie își dăruiesc din timpul lor, pentru a face acest loc să funcționeze, să poată face față valului de oameni, să-i primească.

Andreea Nemens lucrează în publicitate. Vine aici de ani buni: ”Aici am trăit ce înseamnă bucuria și dragostea asta. Despre care citeam că Dumnezeu e dragoste și bucurie. Dar aici chiar am trăit lucrul asta de la părinți, știi? Și te întorci așa, e un firesc extraordinar care te odihnește. Poți fi tu. Nimeni nu te judecă, te primește așa cum ești și pleci zburând.”

Articol recomandat de sport.ro

Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"