Preoții români, în prima linie de ajutor pentru refugiații din Ucraina: „Ce a reușit să unească războiul a fost oamenii”
„Oamenii sunt lumina”, partea I. Este Duminica Învierii, și în marea sărbătoare a creștinătății vă invităm să urmăriți o ediție de suflet, în care vorbim despre omenie.
Nu departe de granița României se duce un război nedrept, în care suflete nevinovate suferă.
Milioane de ucraineni, în special copii, au luat calea pribegiei pentru a se salva. Mulți, sute de mii, au ajuns la noi, iar în cale le-au ieșit românii, care și-au deschis sufletele și casele pentru a le alina durerea. În Bucovina, preoți și călugări, de când a început războiul, sunt în permanență în Vama Siret, iar parohiile și mănăstirile au devenit casă pentru refugiați.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Alex Dima i-a vizitat și a trecut în Ucraina cu un convoi umanitar.
Românii au ieșit în întâmpinarea refugiaților din Ucraina
În inima Bucovinei, cu multă energie bună, preotul Iustinian Cojocar înfrățeste tineri români cu tineri fugiți din calea războiului: „Ce rugăminte am la voi. Fiecare ia câte un tânăra de acolo...“
Sunt 27 de sportivi, campioni și membri în lotul național al Ucrainei la înot, ajunși în România acum mai bine de o lună, când peste casele lor au început să cadă bombe.
De aici au fugit, din Kiev, din Mariupol, Harkov și multe alte locuri, peste care prăpădul războiului a întins limbile de foc asupra unor oameni care nu voiau altceva decât să-și vadă în pace de viețile lor.
Războiul i-a aruncat în pribegie. Până acum, cinci milioane de oameni au plecat din Ucraina. În România, au intrat aproape 800.000, mare parte copii. Exodul a început fix acum două luni, pe 24 februarie, când vămile au fost luate cu asalt. Vama Siret din Bucovina este principala poartă de acces.
Românii au ieșit cu daruri și inimile deschise în fața zecilor de mii de mame și copii. În fruntea lor au fost preoții din parohiile de pe linia frontierei, care cunoașteau limba ucraineană. S-au organizat și au trecut dincolo, peste granița cu zeci de autocare în care au cărat aici refugiați și au pornit cu tiruri încărcate cu ajutoare spre inima Ucrainei.
Sute de tone de alimente, haine și medicamente au pătruns în Ucraina. La cârma multor convoaie au fost preoți. Părintele satului Straja, Constantin Oprea și directorul Așezământului de Copii din Rădăuți, preotul Iustin, sunt în vamă de la începutul războiului și organizează.
Încă primele zile ale războiului, Arhiepiscopia Sucevei a organizat o celulă de criză, în care fiecare problemă a fost desemnată unui deparatment.
Unii se ocupă de cazare, alții de transport, de traduceri, alimente, voluntari și multe altele. Un număr de 4.000 de locuri de cazare există pe listele arhiepiscopiei și sute de tone de alimente au fost strânse și împărțite. Pentru a ajuta lucrurile să funcționeze, a fost creat site-ul „uniți pentru pace“.
„Pot dona, se pot înscrie ca voluntari să găzduiască refugiați, să ofere transport, să fie voluntari în vamă,“ a spus preotul Ștefan Mihalcea.
Ce spun preoții români
Constantin Oprea, preot: „Mă gândesc la copilul meu să nu fie în situația copiilor care trec granița. Am zis că dacă aș fi eu în situația asta să îl trimit că e război la noi. Sau să fiu în situația de a îl lua de mânuță cu câteva haine și atât. Și atunci ajut cât putem. Nu am ținut cont de religie, rasă, am întins mâna și am ajutat cât am putut.“
Iar pe părintele Iustin, îl așteaptă acasă 128 de copii.
Am spus povestea minunii care se întâmplă în așezământul din Rădăuți de mai multe ori la „România, te iubesc!“. Aici, copii cu povești de viață greu de închipuit și-au găsit liniștea, învață, formează o mare familie. Locul, încă din primele zile de război, a devenit principalul hub din Bucovina în care se strâng, sortează și direcționează ajutoarele pentru refugiați.
Preotul Iustin, directorul așezământului de copii Sfântul Leontie Rădăuți: „Am avut undeva la șapte convoaie până acum. Peste 1.400 de tone de produse. Alimente, produse de igienă, cazarmanent, care au plecat de la noi.“
Zilnic în așezământ ajung camioane și tiruri încărcate din toată țară. E un val de omenie, un semn că drama pe care o trăiesc milioane de copii și oameni nevinovaiti nu ne-a lăsat indiferenți. Preotul Marcel Gornic a venit cu un trasport tocmai din Deva. Copiii așezământului se pun pe descărcat. În curte apar doi preoți din Ucraina, unul dintre ei preot militar proaspăt întors de pe linia frontului. Preotul e marcat de ororile la care a fost martor.
Preoții sunt așezați la masă, iar mai târziu camionul lor e încărcat cu daruri. Peste două zile, tot ce se pune în această mășină va ajunge la oamenii rămași pe linia frontului.
Preotul Daniel Petrasciuc: „Biserica trebuie să fie alături când omul e în suferință, nu când e la bucurie. Plângeam și eu împreună cu ei și asta mă ambiționa și mai tare, că nu poți să reziști cu atâtea drame.“
E preot în Negostina, un sat în care mulți și-au deschis casele în calea refugiaților.
De ce ajută un poștaș refugiații ucraineni
Irina a plecat din Kiev cu doi copii acum mai bine de o lună. Soțul nu a putut să plece. Aștepta să fie dus pe front în orice clipă. Irina locuiește acum în casă mamei poștașului din sat, care e plecată la muncă în Italia.
Daniel Crejenovschi, poștaș: „Trebuie să ajuți. Eu am stat în Italia 11 ani și m-a ajutat lumea. Și eu trebuie să ajut. Îți spun că trebuie. Eu am rămas în Italia pe câmp cu 50 euro în buzunar. Unul la o brutărie îmi dădea o pâine gratis.“
După ce își termină treaba de poștaș, Daniel merge cu fiul în fiecare zi în vamă. Știu ucraineană și sunt la dispoziția autorităților și refugiaților.
Știe toate cursele care pornesc spre Capitală, cunoaște locurile în care se poate înopta și mânca și are o vorba bună pentru fiecare.
„E o viață nouă pe care nu ne-am dorit-o“
O mamă a fugit din calea gloanțelor și rachetelor care treceau pe deasupra casei. Zile în șir a mers cu fetița sa prin Ucraina până aici. Se duce în Germania.
În calea suferinței, mănăstirile și-au deschis porțile. În mănăștirea Marginea am întâlnit-o pe Oxana, medic cardiolog și profesor la universitatea din Vinița. A venit cu soțul și trei copii. Maicile se ocupă de mâncarea și cazarea lor, iar ea le consultă și tratează.
Sunt cazați în casa unui medic împreună cu o altă familie fugită din Kiev.
„Ne-au ajutat. Ne-au dat totul. Să mâncăm, haine. Nu am avut haine când am venit aici. Ne-au dat totul. Foarte amabili. Mergem la magazin și oamenii plătesc pentru noi. Noi spunem nu, nu. Noi plătim să vă ajutăm. Viața noastră e aici, casă noastră e aici. E greu. E o viață nouă pe care nu ne-am dorit-o… noi nu vrem o viață nouă,“ a spus o femeie pe nume Dariana.
Refugiați au ajuns și la Sihăstria Putnei. Părintele Hrisostom răspunde de cazare.
„Ne-am făcut oameni de treabă“
Hrisostom Rădășanu, arhimandrit Mânăștirea Sihăstria Putnei: „Durerea te înfrățește, te sensibilizează, poți să treci și peste chestii geopolitice care par fixate și niciodată schimbate. Oamenii au văzut că românii nu sunt chiar atât de răi, noi am văzut că și ucrainenii sunt oameni de treabă și câteva sute de ani am stat aici de o parte și de alta a unor granițe vremelnice, asta e istoria.“
„Dar vedeți, ce granița nu a reușit să despartă a fost umanitatea și ce a reușit să unească războiul a fost oamenii și neputințele lor. E o vorbă, că dacă vrei să îi faci frați pune-i să zidească un turn. Pune-i la treabă. Și noi am fost puși la treabă. Suntem recunoscători pentru asta… Că stăteam și noi și ne făceam oameni de stat degeaba... și atunci ne-am făcut oameni de treabă,“ a mai spus acesta.
