„România, te iubesc!” | „Oamenii sunt lumina” - Români cu suflet mare ajută refugiații care fug din calea războiului

Mulți n-au unde să meargă dincolo de România, așa că au rămas aici. Preoții din Bucovina caută soluții pentru a le găsi mamelor de lucru, iar pe copii îi duc la școală.

Într-o clădire pusă la dispoziție de un service din Siret, au trecut până acum sute de refugiați. Jenia a plecat cu trei copii din Herson. Și ei au mers zile în șir până au reușit să scape.

Soțul e pe front. În camera de lângă, altă familie, aceeași poveste. Stau cu privirile în pământ și gândul pierdut departe. Vin dintr-un sătuc de lângă Cernigov. Casa le-a fost bombardată.

Ilie Scorobohaci le-a pus casa la dispoziție.

Citește și

Câți urși au fost împușcați în România de când legea permite asta. Doi pui au rămas fără mamă, în Vatra Dornei

„Plătește-ne 184 de miliarde de dolari înapoi, Zelenski. Atunci Ucraina va putea fi numită din nou o țară independentă”

Ilie Scorobohaci: „Mai mult ce am făcut noi, discuțiile cu ei, moral. Pentru că stăm de vorbă cu ei să îi rupem de situația de acolo. Pentru că au venit foarte mulți speriați. Speriați. Trebuie să vă simțiți ca acasă. Acolo e bucătăria, acolo e asta, asta. Trebuie să fim ca în familie. Mulți comentează că ucrainienii ne-au luat teritorii, ne-au luat... Noi nu ne uităm la asta. Noi ne uităm pe graniță. Ce vedem? O familie cu geamantan și doi, trei copii după ei.”

La ora prânzului, masa este adusă de o braserie din Siret. Oamenii de aici s-au organizat fără cusur pentru a face față valului imens de suferință. În jurul preoților și cu ajutorul ONG-urilor, le alină acestor suflete suferința și le oferă adăpost.

Iustinian Cojocar, preot: „Să se bucure oleacă, să mai uite oleacă de necazul de acasă. Sunt niște copilași care chiar au părinții pe front și au bunicile și rudele apropiate acolo.”

Ludmila este antrenoarea campionilor ucraineni. Aici au primit cazare, școală și locuri în care să se antreneze.

Ludmila, antrenor: „S-au simțit foarte speriați pentru că în clipele când trebuiau să plece, părinții și copiii și au luat rămas bun, de parcă nu se vor mai vedea vreodată.”

Părintele Iustinian a fost în Vamă încă de la primii refugiați. Are acasă șase copii pe care i-a lăsat în grija soției, iar el a plecat să ajute cu grupul de tineri strânși în jurul său.

Iustinian Cojocar, preot: „Acum e nevoie ca biserica să fie acolo. Să arătam că nu suntem de formă, să arătăm că suntem ospitalieri cum citim în cărți, că toată lumea zice de poporul român că e ospitalier. Pai, o arătat acum.”

Într-o școală administrată de arhiepiscopie, copiii ucraineni încep cursurile. Două studente traduc, ajutate de copiii refugiați care știu limba română. Mihai a fugit din Cernăuți.

Mihai: „Foarte strașnic, oamenii se tem, se sperie. Și a văzut ce se întâmplă acolo și se sperie oamenii.”

Reporter: Cu cine ai venit?

Mihai: „Cu sora și mama. Rău. Foarte rău, nu tare bine ce se întâmplă acolo.”

În clasă intră un puști vizibil bulversat. Imediat e preluat de Mihai. Daria a venit cu mama și fratele Bogdan. Sunt români din zona Cernăuțiului.

Daria: „Am venit că fratele meu trebuia să îl ducă la război. Și noi nu voiam și am mers pe 23. Și pe 24 s-a început. Am cumpărat oleacă de... Știți engleză? Clothes, haine, și ne duce și haine și jucării, de toate.”

Bogdan: „Am plecat că deja îmi venise foița de la armată. Încă nu aveam 18 ani. Foaia de la armată să te duci să te înrolezi.”

Mamă: „L-au chemat și m-am speriat. Mulți mi-au zis „Mai, du-te, că nu-l mai iei de acolo înapoi” și am trecut așa instinct de mamă.”

Mama ajută acum cu traducerea acolo unde este nevoie.

Daniela Ceredeev, profesor: „Preferăm varianta de a face activități reacreative, într-o prima fază, ca să le facem trecerea mai ușoară. Le-am tradus inclusiv povești românești în ucraineană, făcute în atelier de povești. Și să-i ducem ușor în zona de poveste ca să nu simtă efort. Prima lor reacție a fost tulburătoare de a dreptul. În prima etapă a fost cumplit. Dacă vorbeam despre mama, dădeau lacrimile în ochi că unele dintre mame sunt în străinătate și ei sunt aici cu nașa, cu bunica sau cu tata. Dacă venea vorba de familie și de tată erau alte lacrimi. Am încercat să nu discutăm niciodată despre lucrurile acestea, să luăm ca pe un firesc și să dicutam ca și când ar fi în școala lor. S-au obișnuit atât de tare și îmi sunt foarte dragi.”

El e Stasi. Râde tot timpul. Râsul său ascunde o mare tristețe. A venit cu mama și doi frați din Cernăuți, dar au fost nevoiți să lase acasă un frate de doar patru ani pentru că nu avea acte. Preotul Doru Budeanu are grijă de ei. Acasă e căminul cultural din comuna Salcea.

În căminul cultural sunt patru mame și zece copii. Preotul și totu satul au sărit în ajutorul lor.

Doru Budeanu, preot: „Avem și în frigider și în congelator, mai avem produse. Aici e lada frigorifică. Este și cărniță aici dedesubt. Și în frigider au ouă prospete, pentru sanvișuri. Să aibă meniul pe care și-l doresc, să fie gustul acela de acasă. Macar așa să suplinim ceva din cămara cu alimente. Noi acum ne tot organizăm. Aici e magazia de alimente. Ne-am străduit să punem la punct. Am primit ajutor și din Italia și din Statele Unite de la 2 persoane.”

Războiul n-a ajuns la casele acestor copii care vin în satele românești, din Ucraina. Ajung, însă sicriele soților căzuți în război. I-a cuprins teama și au plecat.

Violeta: „Copiilor le este frică, și sirenele... Se sperie, răcnesc și noaptea nu dorm. Am vrut să se mai liniștească și când o să se mai liniștească, plecăm înapoi la casa noastră.”

Aurica: „Am venit cu 2 copii. A rămas mama bolnavă. Și tata... Și așa... Nu știm.”

Doru Budeanu, preot: „Îi avem de mai bine de o săptămână. Ei au venit și au zis din prima că nu au unde pleca. Și celelalte asociații când au auzit că n-au unde pleca, au făcut pasul înapoi. Majoritatea îi doresc în tranzit. Și atunci am zis, și a venit cineva de la ISU „Părinte, ăștia nu au unde pleca”. Sunt ai noștri. Noi îi luăm dacă nu unde pleca și am și spus oamenilor toți sunt în tranzit, dar va veni vremea când nu vor mai avea unde pleca. Că nu mai au nici posibilități financire. Și unde să te duci cu 2-3 copii după tine.”

Toți pereții sunt împânziți de desenele făcute de copii, în mare parte bombe și tancuri. Unul dintre volunatari vine cu vestea că o firmă din Suceava face angajări. Mamele pleacă să găsească de lucru. În așezământul din Rădăuți, un tir încărcat cu daruri tocmai a sosit. Copiii încep să așeze ajutoarele în ordine. Printre ei, tot timpul este maica Ecaterina.

Maica Ecaterina: „Pe copii i-am antrenat în ideea de a face bine, de a ajuta. Ne-am mobilizat. Pe copiii mici i-am luat și le-am explicat la nivelul lor, nu le-am ascuns ce se întâmplă, încercând să îi aducem într-o lume a lor și ei să nu se înfricoșeze, iar cu cei mari a fost o discuție mai matură pentru că ei deja erau cei care plecau la război, se îmbrăcau și ei, nu conștientizau riscurile.”

Am văzut de-a lungul vremii acest loc cum crește. E o mare familie în care copiii care ascund în spate adevărate drame și-au găsit liniștea și vindecarea.

Totul se întâmplă cu ajutorul maicii Ecaterina și al părintelui Iustin, doi călugări care au devenit părinți pentru toți acești copii. Prima dată, echipa a ajuns aici în 2015. Atunci i-a întâlnit pe Sebi și Alex. Sunt clasa a 7-a acum și oameni de bază în așezământ, iar toboșarul Narcis se pregătește să dea Bac-ul și să intre la Conservator. În 2016, echipa a întâlnit-o pe Maria.

Măria: „Tata ne fugărea și mama ne-a părăsit.”

Fratele ei, Petrică, se acomoda greu, îi tot dădea târcoale maicii. Maria pleacă acum cu bursă în Spania.

Maria: „Îmi dau seama că dacă eu nu eram aici, nu aș fi călătorit în multe locuri. Eu când eram în sat la mine, credeam că există doar localitatea mea și nu mai există altceva.”

Iar Petrică se pregătește să termine clasa a 8-a. Vrea să se facă brutar. Până acum, din așezământ au plecat peste 30 de copii la facultate sau la casele lor. E un loc în care binele și energia bună se simt, un loc care nevoie de ajutorul nostru pentru a funcționa.

Părintele Iustin, directorul așezământului de copii: „De 5 ori mai mare față de anul trecut. De exemplu, dacă anul trecut plăteam 27 de mii de lei, acum am plătit 90 de mii de lei. Dacă la curent plăteam 9 mii de lei, acum plătim 30 și ceva pe lună. Adică 120 de mii de lei pe lună. Cam așa ceva.”

Tocmai de aceea, brutăria așezământului a fost modernizată.

Maica Ecaterina: „Brutăria tare mult ne-am bucurat să poată merge. Încercăm cei care termină școlile profesionale de profil să-i angajăm și să ne asigurăm o autofinanțare.”

Părintele Iustin, directorul așezământului de copii: „Vrem să dezvoltăm un lanț de patiserii și cofetării și după aceea, profitul care va fi generat de cofetăria asta, să ajungă în acțiunile noastre sociale.”

Aura Oancea lucrează de peste 20 de ani în panificație în Capitală. Împreună cu două colege vor să pună pe picioare brutăria așezământului și să se mute aici. Primele bucate ieșite din brutărie pleacă în Ucraina.

Maica Ecaterina: „Mâine dimineață pleacă un alt convoi către Ucraina. Din ce am înțeles noi, dincolo este prăpăd. Oamenii nu au ce mânca... Și, cu ocazia asta, sper să avem mai mult spor. Când faci un bine, binele se întoarce și ne-am obișnuit pe lângă ce ne-a dat noua Dumnezeu, să dăm și la alții.”

În depozit e forfotă mare. Mai multe mașini sunt încărcate cu ajutoare.

Articol recomandat de sport.ro

Kosovarii se laudă că au găsit imaginile care pot schimba tot: "Adevărata față a românilor a ieșit la iveală"