Romania la fier vechi - partea I. Culisele uneia din cele mai mari fraude: incepe cu furturile din ruine, se termina la export

Urmareste emisunea "Romania, te iubesc!" integral pe Voyo.ro 

De mai bine de 20 de ani, sub ochii nostri, mare parte din aceasta tara dispare putin cate putin. Intram astazi in culisele uneia dintre marile fraude din Romania - afacerile cu fier vechi.

Sintesti, Ilfov, ora 6 dimineata. Cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor descind la palatele cu turnulete, insotiti de luptatorii DIAS si de jandarmi.

Citește și

Comoara de care ne batem joc - partea II. Jaful din ANIF, institutia care ar trebui sa se ocupe de irigatii

Putin are un plan de împărțire a Ucrainei care implică și România și i-l va propune lui Trump

Doar asa pot intra autoritatile la Sintesti, o localitate arhicunoscuta de politisti, care spun ca in zona sunt cateva sute de firme fantoma, cele mai multe implicate in afaceri cu fier vechi.

Anchetatorii cauta sapte persoane, femei si barbati si se perinda pe la portile impunatoare. Surpriza insa.

Indivizii cautati la aceasta razie si-ar fi pus administratori, rude si prieteni pe care i-ar fi luat in spatiu, dar care tocmai in ziua descinderii erau plecati cu treburi prin tara.

Firmele se deschid azi si se inchid o luna mai tarziu, iar un patron schimba si cate opt societati comerciale intr-o vara. Politistii au liste intregi cu firme ai caror reprezentanti li s-a pierdut urma.

Anchetatorii i-au ridicat pentru discutii doar pe capii familiilor, pe care i-au gasit acasa, dormind linistiti. Pe ei ii suspecteaza ca ar fi de fapt in spatele afacerilor.

Unui barbat politistii ii cautau o ruda - administrator la o firma considerata fantoma. Familia a inceput un scandal urias, la sosea. Un tertip, sustin politistii, pentru a trage de timp ca suspectii de la celelalte adrese sa se faca nevazuti.

Acestia sunt indivizii paravan, adica cei pusi sa semneze si sa raspunda pentrul ilegalitatile din afacerile cu fier. Sunt platiti sa ia asupra lor fraudele. Si mai mari sunt surprizele la sediile firmelor prin care se tranzactioneaza milioane de lei, anual.

In spatele palatelor de la drumul principal se afla cateva puncte de colectare, fara de care firmele nu pot sa desfasoare, conform legii, tranzactii cu fier.

In aceste zone ar trebui sa functioneze, conform actelor, centrul de colectare al unei alte societati vizate. E greu de spus ce fier poate fi colectat aici, cat timp e vorba de... un lan de porumb.

Pe firmele unor frati si veri, familiile numeroase de la Sintesti fac transferuri de mii de tone, lunar. Doar pe hartie, dupa ce agentii de mediu le-au dat avize pe banda rulanta sa stranga fier in lanul de porumb din spatele palatelor.

Numai la Sintesti s-au derulat in ultimii ani afaceri, in documente, de... 30 de milioane de euro. De la Constanta pana in Caras-Severin, modelul ilfovean se regaseste in alte sapte zone din tara. Pana sa ajunga tranzactionat in acte, fierul are o poveste complexa, bazata pe multe ilegalitati, de la furturi multe si marunte la marile fraude economice.

Romania, anii '70. Turnatorii, topitorii, otelarii cu rulaj la foc continuu.

Pe santierele incepute in toate colturile tarii se aduceau zeci si zeci de milioane de tone de materiale feroase. Noi constructii se adaugau marilor platforme industriale, deja existente.

In 2012, Romania pare o sursa inepuizabila de fier. Nu din minereurile din munti, ci din tot ce s-a construit inainte de 1989. La 22 de ani de la regimul comunist, noi inca demolam si vindem tara bucata cu bucata la fier vechi. Fie vara fie iarna, scoaterea fierului pare sport national la noi. Un tablou al ruinei, in care de la Revolutie incoace, au fost exportate... peste 30 de milioane de tone de deseuri metalice, in valoare de peste 14 miliarde de euro!

Se taie si autorizat, dupa ce fostele fabrici bagate in faliment sunt castigate la licitatii pe nimic. Insa numai o parte din fierul scos din zonele industriale figureaza in acte.

Marii artizani ai privatizarilor din industria romaneasca sunt putini si discreti. Au acaparat fabrici si au gasit toate portitele sa le duca la fier vechi. Totul se petrece pe domeniu privat si nicio autoritate nu cantareste transporturile care ies de pe portile uzinelor. Hale si cladiri administrative au fost rase de pe fata pamantului, cu acte in regula, orasele industriale mor, marii patroni se reorienteaza catre alte investitii.

Acolo unde statul ii obliga sa mentina uzinele pe mai multi ani, sunt lasati hotii de fier sa distruga. Toate autoritatile statului stiu reteta prin care se scoate fierul din tara si asista cu pasivitate la acest dezastru.

Calea Serban Voda, sectorul 4, Bucuresti. Un grup de indivizi intra in incinta Spitalului Scarlat Longhin

Nu cu probleme medicale insa, deoarece spitalul a fost inchis de mai bine o jumatate de an. A fost retrocedat si acum are mai multi proprietari.

In sunet de baros, cladirea se transforma de la o ora la alta. In urma cu 12 ani, in interior erau ingrijiti sute de bolnavi. Astazi cladirea este o ruina. Nu-ti mai dai seama unde erau odata laboratoarele si saloanele. Putinele culoare inca in picioare fac din imobil un labirint greu accesibil.

Marin conduce operatiunile de demolare pe culoarele capcana.

Scoate fier cu rude si vecini de pe strada, din zona Giurgiului, la cinci minute de mers pe jos. E mandru de cat de eficient se misca echipa lui.

Doar castigul conteaza si cautatorii de fier ignora orice risc. Nu iau in calcul ca le sar aschii de beton in maini si picioare sau mai grav, ca pot fi surprinsi sub vreun plafon.

Pe acest principiu hotii de fier se expun zilnic in toata tara, scormonind in ruine. S-a triplat in ultimii ani numarul celor care au murit curentati, suprinsi sub daramaturi sau prabusiti in santuri si gropi.

Ce nu inteleg acesti oameni este cat de periculoasa devine o cladire in care spargi haotic, de la temelie. Devine o capcana si pentru cei din interior si pentru cei din jur.

O constructie inalta ramane treptat fara punctele de sustinere. De cand a fost evacuat spitalul, a disparut tot fierul aflat la vedere, asa ca de o luna hotii au intrat si in structura de rezistenta a imobilului.

Taie grinzi si stalpi, iar pentru zidurile groase si-au permis sa inchirieze cu ziua un buldo-escavator.

Alte doua cladiri vecine au scapat de baroasele hotilor, dupa ce proprietarii lor au apelat la protectia unui clan vestit in sectorul 4. Hotii nu se tem de politie, de interlopi, da.

Daca luptatorii din clanul sportivilor spun ca "e belea", nimeni nu intra. Frica de bataie e mai presus de orice lege care apara proprietatea. E reteta dupa care furturile de fier ingroasa implicit si conturile clanurilor care ofera protectie.

Am difuzat la Stirile ProTv un reportaj despre situatia imobilului. A doua zi, subiectul a fost preluat si de alti reprezentanti ai presei. Hotii i-au asteptat pe ziaristi sa-si termine filmarile, apoi au revenit la cladire. Ba chiar numarul lor a crescut, si-au adus si intariri, ca fierul sa fie scos mai repede.

Depozitele de colectare primesc orice fier furat, lucru dovedit imediat ce politia pleaca la sectie cu hotii „saltati". O femeie sta de paza la strada si ii avertizeaza pe cei din incinta cand au cale libera. Bucatile furate sunt carate cu spatele, pana la cel mai apropiat punct de colectare, la 500 de metri distanta. Tranzactia se face rapid, cu banii jos.

Legea spune ca la fiecare transport cel care aduce materialele feroase semneaza o declaratie pe care i se trec datele de identitate si e specificata, pe propria raspundere, provenienta deseurilor. In cazul de fata, cautatorul de fier n-a dat declaratie si n-a primit un bon pentru marfa vanduta. Netrecand fierul in acte, depozitele fac astfel evaziune fiscala. Cantitatea colectata poate fi si de 5 ori mai mare decat figureaza in documente.

Spitalul „Longhin'' e carat bucata cu bucata la fier vechi, fara nici un document. Proprietarul cladirii ar trebui sa asigure paza. Tot el raspunde si daca vreun hot se accidenteaza sau e prins sub daramaturi.

"Tot ce se intampla acum pe acel teren sau cu acele cladiri este de resortul actualilor proprietari. A fost retrocedat in anul 2006, prin dispozitia Primarului General, catre mostenitorii familiei Mociornita", sustine Andrei Creci, dir. adj Directia Juridica PMB.

Gresit, sustine reprezentanta familiei, Marie Rose Mociornita. Cea mai mare parte a terenului si cladirea au ajuns pe mana unui samsar imobiliar, un cetatean arab. Acesta ar fi cumparat drepturile litigioase de la alti urmasi ai familiei Mociornita.

A incercat sa il execute silit, dar nu a reusit. Conform hotararii instantei, proprietarul ii datoreaza lui Marie Rose Mociornita o zecime din valoarea cladirii si aici intervine interesul pentru distrugerea imobilului.

"El spera ca acest imobil, distrugandu-se, imi va da mai putini bani, pentru ca a facut in instanta un apel, zicand uite cum arata cladirea si contesta valoarea ei. I-am propus o paza pana cand se elucideaza aceasta datorie si mi-a spus foarte senin ca pe el il aranjeaza acest lucru, pentru ca este mult mai ieftin decat sa demoleze cladirea", spune Marie Rose.

Hotii asculta declaratiile, ascunsi in cladire. Inteleg ca joaca un rol important in litigiul dintre proprietari si dau dovada de un tupeu fantastic.

"Suntem hoti de fiare vechi, furam in continuare, ia uitati-le acolo jos. Dar asta a fost cu acceptul proprietarului? Da!".

Dezinteresul mai mult sau mai putin afisat al proprietarilor a facut ca platforme industriale uriase sa ajunga un morman de daramaturi. Hotii au inteles ca trebuie sa actioneze organziat, ca sa nu fie prinsi. Sustragerile decurg conform unui plan si toti jucatorii au roluri bine stabilite.

In Bucuresti, la marginea sectorului 3 se afla ruinele unei fabrici chimice. La prima vedere peisajul nu da nimic de banuit. In spatele gardului viu insa, e freamat mare.

Tot fierul furat din platformele capitalei ajunge la diferite puncte de colectare, infiintate strategic, la doi pasi de fostele fabrici.

Un centru mic din Bucuresti aduna in medie 200 tone pe an si trimite incarcatura la unul dintre depozitele mari, din Ilfov si Giurgiu. Intr-un astfel de depozit se aduna peste o mie de tone pe an.

Marfa merge mai departe la REMAT, unde se strang 50 mii de tone, sau depozitul o poate trimite direct in portul Constanta, unde ajung in fiecare an mai bine de doua milioane de tone de fier. Alte doua milioane raman in tara si sunt livrate la combinatele care mai functioneaza la noi.

Articol recomandat de sport.ro

Reacția lui Gică Hagi după conflictul dintre Denis Alibec și Mircea Lucescu! Mesajul către jucătorul său