Cum riscă România să își piardă istoria pe bani europeni. Castelele abandonate între birocrație și promisiuni politice

Uniunea Europeană a alocat zeci de milioane de euro pentru reabilitarea a 16 astfel de obiective istorice și turistice. Stadiul de implementare pentru cele mai multe dintre ele este de sub 50%, în condițiile în care ar trebui predate la jumătatea anului viitor.

Ne mutăm la Iași, în inima Moldovei, la Castelul Sturdza din Miclăușeni — fosta reședință a soților George Sturdza și Maria Ghica, fiica marelui om politic Ion Ghica. Între 1880 și 1904, pe locul vechiului conac din 1755, s-a ridicat acest castel impresionant, remarcabil prin eleganța și detaliile sale gotice.

Maica Parascheva: „Castelul a fost construit de familia Sturdza care l-a donat Bisericii Ortodoxe”.

După instaurarea regimului comunist în România, Castelul Miclăușeni a trecut printr-o perioadă dificilă, marcată de degradare și pierderea valorii sale istorice și culturale. Clădirea a rezistat războaielor (deoarece a fost transformată în spital militar), dar a suferit distrugeri severe în timpul invaziei sovietice: mii de cărţi au fost arse, mobilierul confiscate.

Naționalizat în anul 1949, castelul a fost confiscat de stat, iar bunurile familiei Sturdza, care îl deținuse timp de generații, au fost în mare parte jefuite sau distruse. În anii '50, clădirea a fost transformată pe rând în depozit, apoi în orfelinat pentru copiii orfani de război, iar mai târziu în școală specială pentru copii cu deficiențe.

În această perioadă, elementele arhitecturale și decorațiunile interioare au fost grav afectate: mobilierul original a dispărut, vitraliile au fost sparte, iar frescele și sculpturile din piatră au fost deteriorate sau acoperite. Până în 2001 aici a fost un centru pentru copiii cu deficiente, apoi a fost retrocedat Bisericii Ortodoxe.

Maica Parascheva: „E una dintre puținele construcții în stil neogotic. Aici e camera principală cu picturi pe tavan”.

La Castelul de la Miclăușeni se lucrează intens. Specialiștii au descoperit numeroase probleme ascunse sub tencuieli, care au îngreunat ritmul șantierului — lucrările sunt acum la aproximativ 50%. Firma constructoare dă însă asigurări că va preda castelul reabilitat la timp, pentru ca finanțarea să nu fie pierdută.

Un alt castel cu șanse mari să încheie lucrările la timp este Castelul Teleki din Mureș, unde stadiul de progres depășește 60%. În Ministerul Fondurilor Europene datele legate de stadiul lucrărilor ajung greu. Finanțarea pentru digitalizare care ar fi transparentizat procesul de alocare a fondurilor pe baza stadiilor de implementare s-a pierdut, așa că se lucrează cu tabele și procente anunțate de beneficiari. O altă bază de date care să arate în timp real stadiul lucrărilor va fi în curând lansată.

Dragoș Pâslaru, ministrul fondurilor europene: „Am avut nevoie de o bază legală care să îmi permită mie, dar și Guvernului, în general, să solicităm ministerelor de linie să își facă propria selecție a proiectelor — pe baza unor criterii clare și obiective. Nu mai putem discuta acum despre decizii politice; suntem într-un moment în care trebuie să respectăm termenele.
Dacă un proiect poate fi finalizat până la 31 august 2026, foarte bine. În funcție de progresul fizic al lucrărilor, proiectele trebuie ierarhizate, pentru a ști exact care pot fi duse la capăt. De aici a apărut Ordonanța de Urgență care stabilește acest prag de inflexiune de 30%. Am făcut o analiză și am constatat că acest prag este unul pertinent — el obligă ministerele să identifice toate proiectele care au depășit 30% stadiu fizic și să le continue prin PNRR. Iar pentru celelalte proiecte, care sunt multe și supracontractate, ministerele trebuie să facă o selecție clară și să decidă pe care le păstrează”.

Pornim acum spre Transilvania, pe ruta curiilor, într-o călătorie prin fostele reședințe nobiliare maghiare — adevărate centre ale vieții economice și culturale de altădată.

Vizităm domenii impunătoare, cu clădiri, grădini, ferme și herghelii care păstrează urmele unei lumi dispărute.

Ne oprim din călătoria noastră la castelul Miko din Covasna. Ridicat pe locul unui castru militar roman din secolele II–III d.Hr., castelul a aparținut familiei nobiliare Miko, care deținea întinse suprafețe de terenuri agricole și o fabrică de sticlă la Filiași.

După naționalizare, clădirea a devenit tabără de pionieri, iar în ultimii ani a găzduit școala specială pentru copii cu dizabilități. Moștenitorii l-au revendicat, iar Consiliul Județean Covasna și Primăria Bodoc l-au cumpărat de la ei. Școala specială a eliberat castelul în 2021, anul în care l-am vizitat și noi pentru prima dată.

În 2023 s-au realizat primele studii, incluse în documentația depusă pentru finanțarea prin PNRR. Castelul își datorează renumele picturilor murale care, printre altele, reprezintă scene de vânătoare și din războaiele napoleoniene, vederi ale unor orașe vest-europene, dar și replici ale unor gravuri pe hârtie din secolele XVIII–XIX.

În 2022, proiectul de restaurare, în valoare de 13 milioane de lei, a fost aprobat, dintre care 8 milioane sunt fonduri nerambursabile. Un an mai târziu, restauratorii au intrat în castel și, de atunci, lucrează la foc continuu pentru a-l finaliza până la data limită: 13 iunie 2026. După această dată, turiștii vor putea vizita aici un muzeu ecvestru pentru ca localitatea Olteni este renumita pentru creșterea cailor de rasă.

Prima cameră a castelului are deja lucrările de restaurare ale picturilor finalizate, iar diferența față de ceea ce am găsit în urmă cu patru ani este uriașă.

Șapte restauratori muncesc zi de zi în aripa castelului odinioară rezervată doar bărbaților, unde fiecare strat de culoare redă o poveste uitată.

Articol recomandat de sport.ro

Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"