Poate sa devina compania privata cu cea mai mare valoare: Care este miscarea pe care o face Uber

61667636

Uber, compania a cărei aplicaţie pentru smartphone face legătura între o persoană şi cel mai apropiat şofer dispus să-şi ofere serviciile contra cost,

are în vedere o nouă rundă de finanţare care i-ar putea ridica valoarea la 50 miliarde dolari, au anunţat sâmbătă 'The Wall Street Journal' şi 'The New York Times', citate de agenţia EFE.

Compania, potrivit unor surse ale celor două publicaţii, este în contact cu potenţiali investitori pentru a obţine 1,5 miliarde dolari, pe care îi va folosi în principal pentru a-şi impulsiona expansiunea.

În decembrie anul trecut, Uber a obţinut 1,2 miliarde dolari prin anterioara rundă de finanţare, în urma căreia compania a ajuns la o valoare de 40 de miliarde dolari.

Dacă atinge nivelul de 50 miliarde dolari, Uber devine noua companie privată cu cea mai mare valoare, depăşind producătorul chinez de electronice Xiaomi.

Compania Uber, cu sediul la San Francisco, a crescut spectaculos de la lansarea sa, în 2009, în pofida protestelor pe care sistemul său le-a generat în mai multe oraşe, din cauza concurenţei pe care o face altor servicii de transport privat.

AGERPRES

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61665326
Cel mai inalt punct al acoperisului depaseste 60 de metri: Cum arata cel mai mare stadion din lume! VIDEO
Cel mai mare stadion din lume este Rungrado 1 Mai din Phenian, capitala Coreei de Nord.
61669608
Yngwie Malmsteen, lectia suprema de muzica in cel mai asteptat eveniment rock-clasic al anului
Ce au in comun Mozart, Bach, Beethoven, Niccolo Paganini, chitara electrica si muzica rock?
61668132
A devansat SUA: Cine este cel mai mare importator mondial de petrol
China a devansat SUA în calitate de cel mai mare importator mondial de petrol în luna aprilie a acestui an, iar achiziţiile sale de ţiţei ar urma să se menţină la un nivel susţinut,