Rezervaţia de urşi de la Zărneşti deschisă pentru public!

60138891

Vizitatorii pot să admire şi să fotografieze cele 36 de exemplare găzduite. Administratorii spera că, după aceste vizite, românii vor înţelege că fotografierea şi hrănirea urşilor gunoieri de pe lângă oraşele montane este o practică periculoasă.

Cei 36 de urşi găzduiţi în rezervaţia de la Zărneşti au la dispoziţie 70 de hectare de pădure, împrejmuite cu un gard electric. Rezervaţia a fost amanajată cu sprijinul Asociaţiei Mondiale pentru Protecţia Animalelor. Finanţarea, 1,5 milioane de dolari, a fost obţinută din donaţiile făcute de iubitorii de animale din întreaga lume.

În săptămânile următoare, specialiştii de la Asociaţia Mondială vor veni pe Valea Prahovei să ajute la găsirea unor soluţii pentru urşii învăţaţi să coboare în oraş, după mâncare.

Până atunci însă, autorităţile din Sinaia au trecut deja la treabă cu aprobarea Ministerului Mediului. Urşii-problemă au fost identificaţi şi sunt capturaţi unul după altul, ca să fie duşi departe de zonele locuite, în pădurile din judeţul Argeş.

În total, vor fi capturaţi şi mutaţi din zonă doisprezece urşi. Alţi doi sunt însă consideraţi foarte periculoşi şi s-ar putea să fie necesară împuşcarea lor.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
60138862
Patru turişti inconştienţi s-au rătăcit în Bucegi
Turiştii au vrut să coboare de pe platoul Bucegilor pe unul dintre cele mai grele trasee din zonă. Mai mult, au pornit la drum în sandale, fără lanterne şi fără să ştie zona.
60138760
Rătăciţi în masivul Piatra Mare
Patru turişti şi-au petrecut toată noaptea în pădure. Echipaje ale salvamontiştilor şi jandarmilor din Predeal i-au căutat ore în şir, fără ca rătăciţii să le poată dă vreun indiciu folositor.
Bulzul prăjit pe jar, la mare căutare la Zilele Branului
Înghesuială duminică, în judeţul Braşov, la Zilele Branului. Peste 30.000 de turişti s-au îmbulzit să viziteze castelul sau să ocupe un loc lângă grătarele cu mici.