Șefa ÎCCJ: În UE, doar Austria are la nivelul Curţii Supreme completuri specializate pe corupţie

62000756
Pro TV

Președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, i-a trimis preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, un răspuns primit de la Reţeaua Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană, referitoor la corupție.

Mai exact, în acest răspuns se arată că, la nivelul instanţelor supreme din Uniunea Europeană, doar Austria are completuri specializate în dosare de corupţie.

 

Adresa semnată de Tarcea a fost trimisă joi Curţii Constituţionale şi a fost publicată pe site-ul Instanţei supreme.

 

"Cu referire la dosarul nr. 642E/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat la data de 12 aprilie următoarea întrebare Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană: Dispuneţi la nivelul Curţii Supreme sau la nivelul altor instanţe naţionale de completuri specializate în cauze de corupţie?", se precizează în adresa transmisă CCR, potrivit Agerpres.

Potrivit documentului, au fost primite 19 răspunsuri, acestea fiind grupate pe trei categorii.

* 13 state care nu au la nivelul Curţii Supreme, nici la nivelul altor instanţe inferioare completuri specializate în cauze de corupţie: Germania, Lituania, Danemarca, Ungaria, Irlanda, Suedia, Olanda, Polonia, Finlanda, Cipru, Norvegia, Spania, Marea Britanie.

* 5 state care nu au la nivelul Curţii Supreme completuri specializate în cauze de corupţie, dar au la nivelul altor instanţe fie completuri specializate, fie judecători specializaţi: Croaţia, Slovacia, Cehia, Grecia, Slovenia. Slovenia are secţii specializate la nivelul a 4 instanţe, competente să judece mai multe categorii de infracţiuni, printre care şi infracţiuni de corupţie.

* Austria are la nivelul Curţii Supreme completuri specializate în cauze de corupţie.

"Concluzie. Cu excepţia Austriei, Curţile Supreme afiliate Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din Uniunea Europeană nu au completuri specializate în cauze de corupţie", se mai arată în adresa trimisă CCR.

CCR urmează să se pronunțe în cazul sesizării lui Florin Iordache

Curtea Constituţională urmează să se pronunţe vineri în cazul sesizării lui Florin Iordache privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în dosare de corupţie.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În replică, Cristina Tarcea a arătat că vicepreşedintele Camerei Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.

Luni, un complet format din cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 20 mai, dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Avocaţii lui Dragnea au solicitat amânarea dezbaterilor până pe 19 aprilie, când Curtea Constituţională urmează să ia o decizie cu privire la completurile specializate pe cazurile de corupţie.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61996035
Cererea de pensionare depusă de Augustin Lazăr, avizată de CSM. Ce urmează

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, şi-a depus dosarul de pensionare, iar Cosniuliul Superior al Magistraturii a avizat cererea.

62034325
Toader, întrebat dacă asupra sa s-au făcut presiuni: Nu vă voi răspunde aici, acum

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a refuzat joi să precizeze dacă asupra sa au fost făcute presiuni, limitându-se la a refuza pentru moment un răspuns.

62034326
Primele declarații făcute de Toader după revocare: ”Voința premierului este decisivă”

Tudorel Toader a făcut, joi dimineață, primele declarații după anunțul revocării. Aflat încă în funcție, Toader a spus că pleacă mulțumit din minister.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.