Modificarea Codului Penal, adoptată în Senat. Opoziție: ”Spălarea cazierului lui Dragnea”

×
Publicitate

Senatorii au adoptat miercuri cu o largă majoritate noile modificări ale Codului Penal și ale Legii de combatere a corupției, în ciuda protestelor opoziției.

Aceasta i-a acuzat pe membrii coaliției majoritare că fac schimbări de dragul lui Liviu Dragnea, Darius Vâlcov și Cătălin Rădulescu, zis și ”mitralieră”. Forma adoptată merge la votul final în Camera Deputaților.

Dacă va fi adoptată, unele infracțiuni, inclusiv abuzul în serviciu, vor dispărea cu totul sau vor fi pedepsite mai blând. Iar dosare în care se anchetează fapte mai vechi de aprilie 2010 vor fi închise, susțin liderii opoziției.

Reacția opoziției

„Sinteza activităţii parlamentare în ultimii doi ani: spălarea cazierului lui Liviu Dragnea. Din păcate, România a devenit victima unei majorităţi parlamentare care nu face decât să reglementeze în interesul unor infractori: Dragnea, Rădulescu, Vâlcov. Și asta se vede cu ochiul liber”, spune senatorul USR Florina Raluca Preșadă. 

„Suntem profund susprinși, negativ, stupefiaţi de cuvinte şi formule utilizate de unii membrii ai Senatului care coboară dioscursul la un nivel inacceptabil”, spune senatorul PSD Titus Corlațean. 

Opoziţia a încercat fără succes să îi convingă pe senatorii din coaliţia PSD-ALDE să amâne dezbaterile legate de Codul penal şi legea de combatere a corupţiei, după ce modificările au fost adoptate în viteză de comisia condusă de Forin Iordache.

Majoritatea din Senat a acceptat să elimine din cod doar articolele declarate neconstituţionale, dar a păstrat articolele considerate controversate.

„Nu se pot lua în discuţie alte amendamente, că nu e practică CCR”, declară Robert Cazanciuc. 

„Nu avem cum să nu amintim în Senat despre reducerea termenelor de prescripţie. unul dintre articole extrem de controversate ajută. Orice dosar de dinainte de aprilie 2010 devine istorie”, spune Alina Gorghiu. 

Ce prevăd modificările

Cele mai controversate modificări se referă la reducerea pedepsei pentru abuzul în serviciu din Codul penal, infracţiune care însă va dispărea cu totul din legea 78, legea de combatere a corupţiei. Aşa cum dispare şi neglijenţa în serviciu. De asemenea, termenele de prescripţie vor fi şi ele reduse, ceea ce face ca multe dosare aflate în anchetă sau pe rolul instanţelor să fie închise după adoptarea legii.

Reprezentanţii puterii susţin însă că schimbările adoptate miercuri sunt deja girate de Curtea Constituțională.

„Articole care au fost criticat şi CCR a stabilit că sunt constituţionale. Toate articolele neconstituţionale sunt respinse. Aşa că nici măcar nu mai era nevoie de discuţii”, a declarat Claudiu Manda. 

Proiectul de modificare a Codului penal adoptat de Senat va fi discutat în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională. Opoziţia ameninţa că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a bloca intrarea lui în vigoare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62031613
Orban: Propunerea lui Nicolicea, o obrăznicie la adresa fiecărui cetăţean român

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat miercuri că cea mai bună restructurare guvernamentală este să plece toţi codaşii, agramaţii funcţionali şi incompetenţii care au ajuns pe uşa din dos la putere.

62032944
Dragnea, după ce DNA a cerut termene mai scurte: ”Este mult prea pe față”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că solicitarea făcută de procurorii DNA de preschimbare a termenelor de judecată stabilite de ÎCCJ în dosarul său şi al lui Darius Vâlcov "este mult prea pe faţă".

62029587
Ce îl recomandă pe Nicolicea la Justiție. Dragnea: ”Știe procedurile, este foarte riguros”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că Eugen Nicolicea, propus să preia Ministerul Justiţiei, ştie procedurile, are cunoştinţe juridice foarte bune, este foarte riguros, iar partidul are ''foarte multă încredere'' în el.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.