A început "procesul" disciplinar al șefei DNA. Kovesi va fi audiată pe 9 mai

×
Publicitate

A început "procesul" disciplinar al șefei DNA. Este vorba despre raportul aflat pe masa CSM, care trebuie să decidă dacă Laura Codruța Kovesi a avut abateri disciplinare și dacă va fi sancționată.

Asta după ce Inspecția Judiciară a ajuns la concluzia că șefa direcției anticorupție ar fi încălcat de 3 ori statutul magistraților când, de exemplu, ar fi folosit cuvinte jignitoare la adresa subordonaților.

Este important de menționat faptul că atunci când ministrul justiției Tudorel Toader a solicitat revocarea din funcție a procirorului șef al DNA Codruța Kovesi, a prezentat un raport cu 20 de puncte care, potrivit afirmațiilor sale, arătau necesitatea acestei măsuri, de înlocuire a șefei DNA.

Unul din aceste 20 de puncte este acest raport întocmit de Inspecția Judiciară, care, însă, nu este finalizat. La acea vreme, spuneau multe voci, ministrul Justiției ar fi dat sentința de ”vinovată”, deși procesul nu începuse. Acum este acel moment, când procesul a început, chiar dacă nu este vorba despre o audiere propriu-zisă.

Kovesi a stat în sala secției de procurori a CSM mai puțin de 30 de minute și a cerut administrarea unui probatoriu, prin care să-și dovedească nevinovăția.

"Este o procedură care nu este publică. Ne-am prezentat. Vom prezenta cereri pentru administrare de probe, cereri de apărare şi o să vedem rezultatul. O să ne prezentăm probele în apărare, o să ne facem apărările, o să vedem decizia", a declarat Laura Codruţa Kovesi la intrarea în sediul CSM.

Audierea propriu-zisă va avea loc pe 9 mai.

În ceea ce privește raportul Inspecției Judiciare, de la care a pornit toată această tevatură, inspectorii judiciari au concluzionat că Laura Codruța Kovesi ar fi încălcat de 3 ori statutul magistraților.

Ea a fost acuzată, printre altele, că ar fi trimis email-uri subordonaților prin care îi jignea, folosind cuvinte precum ”lași”, ”infractori” sau ”bârfitori” și că ar fi folosit cuvinte inadecvate și la adresa judecătorilor CCR, dar și că ar fi folosit un ton agresiv cu procurorii subordonați, cărora le-ar fi cerut să instrumenteze urgent unele dosare cu miniștri.

Cei care vor decide dacă Laura Codruța Kovesi a încălcat statutul magistraților și dacă a comis abateri disciplinare sunt judecătorii de la CSM.

O acţiune similară a fost declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, pentru "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa..” constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală".

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
CSM cere protocoalele încheiate cu structurile de informaţii în ultimii 13 ani

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis marţi să ceară protocoalele încheiate cu serviciile/ structurile de informaţii începând cu data de 1 ianuarie 2005.

Toader pregăteste un proiect prin care să le dea bani deținuților care au stat în condiții necorespunzătoare

Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege care prevede conferirea de despăgubiri, compensaţii materiale, pentru perioada cât un deţinut a stat în condiţii necorespunzătoare, a anunţat, marţi, ministrul Tudorel Toader.

Procurorul general a transmis protocoalele încheiate cu SRI către CSM şi Toader

Procurorul general, Augustin Lazăr, a transmis, marţi, către Consiliul Superior al Magistraturii şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, protocoalele încheiate cu SRI, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.