Inspecția Judiciară verifică acuzațiile din documentarul Recorder. Când va anunța concluziile

62598981

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare precizează, duminică după-amiază, că instituţia face verificări după documentarul Recorder.

„Având în vedere materialul de presă publicat de recorder.ro, precum şi sesizarea secţiilor CSM, Inspecţia Judiciară efectuează verificări în conformitate cu atribuţiile legale. Facem precizarea că o parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră, un rezumat al acestor activităţi urmând a fi prezentat în zilele următoare”, a transmis Inspecţia Judiciară.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări privind informaţiile prezentate în documentarul Recorder.

„Faţă de aspectele semnalate public în mass media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu materialul de presă difuzat de Recorder”, a anunţat, vineri, CSM.

„Justiție capturată”

Recorder a realizat, sub titlul ”Justiţie capturată”, un documentar referitor la starea justiţiei din România, care încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon-cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistraţi şi politicieni, jurnaliştii calificând mărturiile din interiorul sistemului de justiţie ca fiind ”de o gravitate fără precedent”.

Secţia pentru judecători a CSM a susţinut că ”alegaţiile” din ancheta Recorder sunt contrare evaluărilor făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul de justiţie şi a denunţat „amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie şi a încrederii faţă de persoane aflate în funcţii de conducere”.

Totodată, Consiliul a făcut apel la societate „să nu se lase influenţată de poziţii izolate, în disonanţă cu corpul judecătorilor”.

Ulterior, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că va face demersuri pentru a verifica realitatea concluziilor materialului de presă realizat de Recorder privind activitatea procurorilor. 

Procurorii Secţiei au precizat că au atras atenţia de mai multe ori miniştrilor Justiţiei şi politicienilor că ”este necesară revizuirea unor dispoziţii din legile justiţiei, unele dintre ele în sensul celor surprinse în conţinutul materialului”. 

„Legătura dintre eventualele probleme de sistem, integrale sau sectoriale, care trebuie verificate de îndată, şi modificările recente referitoare la statutul magistraţilor, referindu-ne aici la pensiile de serviciu, este doar una conjuncturală şi nu poate duce decât la manipularea opiniei publice şi la deraierea scopului materialului Recorder”, susţineau procurorii.

Duminică sunt organizate proteste în mai multe orașe din țară.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61998203
Augustin Lazăr, după scandalul din Justiție: „Urmarea unei voinţe politice duplicitare, restauratoare a sistemului oligarhic”

Fostul procuror general Augustin Lazăr a transmis, duminică, un mesaj în care apreciază că sistemul de justiţie este sistemul imunitar al statului, iar dacă acesta nu funcţionează se instalează haosul.

62598593
Ce spun despre presiunile din Justiție magistrații care au lansat apelul de susținere: „Are legătură și cu oamenii cercetați”

Falia din Justiţie se adâncește pe măsură ce creşte sprijnul pentru magistrații care au dezvăluit problemele grave din sistem.

62121490
Șefii ANPC, trimiși în judecată de DNA Timișoara. Paul Anghel: „Voi dovedi adevărul în fața instanței”

Paul Anghel, director general al Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul ANPC a anunţat, vineri, pe Facebook, că a fost trimis în judecată de DNA, alături de alţi colegi din cadrul ANPC.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.