În ce condiții poate rămâne Augustin Lazăr procuror general al României până la finalizarea mandatului

×
Publicitate

Procurorul general al României și-ar putea duce mandatul la bun sfârșit, chiar dacă ministrul Justiției a declanșat miercuri seară procedura de revocare.

Augustin Lazăr a respins categoric toate acuzațiile care i-au fost aduse în raportul citit de Tudorel Toader. Șeful Ministerului Public se bucură de susținerea colegilor săi procurori, dar și a societății civile.

Președintele Klaus Iohannis consideră cererea ministrului Justiției complet neadecvată şi vorbește despre intenția lui Tudorel Toader de a subordona politic procurorii. Iar Comisia Europeană a anunțat joi că procedura privind revocarea provoacă îngrijorare.

Reporter: - Domnule procuror general, veţi contesta instituţional acuzaţiile ministrului?

Augustin Lazăr, procuror general al României: - Vom vedea.

Ministrul Justiţiei şi-a trimis şoferul la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a înregistra raportul făcut public miercuri seară. Procedura de revocare a lui Augustin Lazăr este declanşată astfel oficial chiar în ziua în care procurorul general al României împlineşte 62 de ani. Secţia de procurori din CSM îl va audia pe Lazăr pe 13 noiembrie, zi în care va da şi avizul consultativ. Opt zile mai târziu îl va motiva.

Până atunci, însă, Lazăr îşi pregăteşte apărarea, nu doar în faţa colegilor, ci şi în faţa opiniei publice.

Procurorul pe care îl aveți în față a fost notat 30 de ani cu „foarte bine", a spus Augustin Lazăr imediat după anunțul făcut de ministrul Justiției.

Spre deosebire de Laura Codruța Kovesi, Augustin Lazăr va contesta raportul de evaluare al lui Tudorel Toader la instanţa de contencios administrativ. Procurorul general al României va încerca să demonteze punct cu punct acuzaţiile ministrului Justiţiei.

Procesul ar putea dura cel puţin până în primăvară, când îi expira mandatul de Procuror General, iar preşedintele României ar putea fi nevoit să aştepte şi o sentinţă definitivă care să spună dacă raportul de evaluare al ministrului este sau nu unul corect.

În cazul Codruței Kovesi, Klaus Iohannis a fost obligat de Curtea Constituţională să îşi formalizeze rolul de şef al statului şi să semneze decretul de revocare. La fel s-ar putea întâmpla şi în cazul Lazăr.

Într-un comunicat, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că apreciază activitatea procurorului general şi îi cere din nou demisia ministrului Tudorel Toader.

Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendențios și denotă intenția acestuia de a subordona politic procurorii”, a transmis președintele României.

Iar Toader a replicat imediat: ”Nimic nou sub soare. Preşedintele ne spune mai întâi faptul că nu îl va revoca pe Augustin Lazăr, apoi va citi raportul primit de la Ministerul Justiţiei”.

Pe de altă parte, organizaţiile profesionale ale procurorilor şi judecătorilor i-au cerut public ministrului Justiţiei să abandoneze procedura de revocare, câtă vreme rolul Consiliului Superior al Magistraturii este mai degrabă unul decorativ, decât unul de garant al independenţei justiţiei.

O demonstraţie a lui Toader că el poate face şi drege”, este de părere politologul Cristian Pârvulescu.

Iar primele reacţii de la Bruxeles arată că decizia lui Tudorel Toader nu pare să ţină cont de recomandările organismelor europene.

"După procedură de revocare a șefei DNA de acum câteva luni, procedura împotriva procurorului general provoacă îngrijorare”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Augustin Lazăr este susţinut şi de procurori de la parchetele din ţară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile amomentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
61995941
Codul Penal adoptat de Parlament, parțial neconstituțional. Reacția liderului PSD

Codul Penal în forma adoptată de Parlament este parțial neconstituțional, au decis joi judecătorii Curții Constituționale.

61995651
Tudorel Toader, replică rapidă pentru Klaus Iohannis: ”Nimic nou sub soare”

Aflat în concediu, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut o replică rapidă la reacția președintelui Iohannis privind revocarea procurorului general, Augustin Lazăr.

61995916
Prima reacție de la Cotroceni după cererea de revocare a lui Augustin Lazăr: ”E complet neadecvată”

Joi după amiază a venit prima reacție de la Cotroceni după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că a declanșat procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru Guvern. Vrea sprijinul tuturor liberalilor, inclusiv al criticilor lui Bolojan

Siegfried Mureșan se va întâlni marți cu colegii săi de partid din parlament. Premierul desemnat vrea să-i convingă pe liberali, inclusiv cei care sunt împotriva politicilor lui Ilie Bolojan, să-i susțină guvernul.

Calin georgescu agerpres 19665776
Georgescu ar fi vrut azil politic în Italia, la o vilă cu „servitori.” De ce s-a cerut arestarea preventivă pentru politician

Călin Georgescu a fost dus, în urmă cu câteva ore, la instanța Tribunalului București. Procurorii cer arestarea lui preventivă în dosarul în care este acuzat că ar fi liderul unui grup infracțional organizat.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.