Curtea de Apel Bucureşti își reia activitatea, deși nemulțumirile nu au fost rezolvate

62111093
Agerpres

Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti (CAB) a hotărât la 20 februarie 2020 reluarea activităţii de judecată, începând cu data de 24 feburarie 2020, la toate secţiile Curţii.

Potrivit unui comunicat al CAB, Adunarea Generală a judecătorilor a votat cu 102 voturi pentru și 58 împotriva, reluarea activității.

„Aducem la cunoştinţa publicului faptul că, deşi problemele care au generat protestul nostru nu și-au găsit încă rezolvarea și că, în condiţiile în care am asistat în ultima vreme la o acţiune concentrată împotriva corpului profesional al magistraţilor din partea celorlalte puteri ale statului, acţiunea lezeaza statutul şi demintatea profesiei de magistrat, am luat hotărârea de a întrerupe protestul din respect pentru justiţiabili”, se arată în comunicat.

Comunicatul integral al CAB poate fi accesat la finalul articolului.

Curtea de Apel Bucureşti și Tribunalul Bucureşti şi-au suspendat activitatea la 23 decembrie 2019 în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a modifica drepturile salariale şi pensiile judecătorilor şi întregului personal din justiţie.

CAB suspendase toate activităţile cu publicul, respectiv cele din registraturi şi arhive.

De asemenea, au fost suspendate procesele în sălile de judecată, cu excepţia dosarelor penale urgente.

Cuantumul pensiilor speciale ale magistraților

 


În luna decembrie erau în plată 3.878 de „pensii de serviciu” privind statutul procurorilor și judecătorilor, cu o valoare medie de 18.716 lei, sumă din care 17.409 lei a fost suportată direct de la bugetul de stat.

La ele se adaugă alte 1.800 de pensii de serviciu în plată, acordate personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și Parchetelor, cu o valoare medie de 4.439 de lei, dintre care 2.525 de lei au fost suportați direct de la bugetul de stat.

În total, pentru cele aproape 5.700 de persoane care beneficiază de pensii de serviciu speciale acordate unor angajați din sistemul judiciar au fost plătiți circa 970 de milioane de lei, respectiv peste 200 de milioane de euro.

La finalul perioadei menționate, în sistemul de pensii de stat erau înregistrați peste 4,6 milioane de pensionari, care au avut în decembrie o pensie medie de 1.373 de lei, în creștere cu un leu față de luna precedentă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62098915
Persoane bănuite de braconaj, reţinute în urma unor percheziţii, la Caracal
Şapte persoane cu vârste între 19 şi 49 de ani, din Caracal, bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat şi braconaj, au fost reţinute luni în urma unor percheziţii.
62110450
Zeci de mii de euro falși, plasați pe piață de trei indivizi prinși în flagrant la Timișoara
Trei indivizi au reușit să plaseze pe piața din vestul țării zeci de mii de euro falși.
61927796
Doi procurori din CSM, citaţi pentru audieri la SIIJ. CSM anunţă că va sesiza Comisia Europeană
Procurorul Nicolae Solomon, membru al CSM, a fost citat, luni, la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2018 de abuz în serviciu.