Călin Georgescu atacă la ÎCCJ decizia Curţii de Apel, care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor

Calin Georgescu
Inquam Photos / George Calin

Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins, marţi, ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale BEC luate după ce Curtea Constituţională a hotărât anularea alegerilor prezidenţiale.

Decizia instanţei de fond rămăsese în pronunţare, după depunerea unor cereri de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, care au fost respinse.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, în dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti, Călin Georgescu a făcut recurs, înregistrat vineri, acesta urmând să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scrie News.ro.

„Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea contestatorilor, formulată de intervenienta Public Attitude, ca neîntemeiată”, este decizia pronunţată, în urmă cu trei zile, de instanţa Curţii de Apel Bucureşti.

Citește și
Acuzație mai blândă pentru avocata care ar fi comandat triplul asasinat. Greșeala colosală făcută în fața instanței
Avocata care ar fi angajat un asasin pentru a răzbuna moartea fiului ei, condamnată cu executare. „Vă omor pe toți”

Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, luată de judecătoarea Cristina Ardelean, putea fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.

În acest dosar, Călin Georgescu a cerut anularea hotărârilor BEC nr. 230D/2024, nr. 231D/2024 şi nr. 232D/2024. Prin decizia 230D, BEC a hotărât încetarea de îndată a votării, respectiv a pregătirii votării la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, încetarea de îndată a operaţiunilor de pregătire a votării la secţiile din ţară şi sistarea operării în aplicaţiile informatice în contextul alegerilor prezidenţiale.

Decizia 231D/2024 se referă la încetarea activităţii BEC şi a Birourilor electorale judeţene, după hotărârea CCR privind anularea procesului electoral la alegerile prezidenţiale.

Decizia 232D/2024 modifică un articol din 231D privind indemnizaţiile membrilor birourilor electorale de la secţiile din votare din străinătate.

CCR a decis în unanimitate anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare.

Alături de Călin Georgescu, mai apare, în calitate de contestator, Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept. Cei pe care Georgescu i-a dat în judecată sunt Biroul Electoral Central, Guvernul României, Curtea Constituţională, preşedintele Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi şeful acestuia, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, SRI şi Elena Lasconi.

Luni, când la Curtea de Apel Bucureşti a fost termen în dosar, peste o mie de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au adunat pe treptele instanţei şi peste drum de instituţie, manifestându-se zgomotos. Totodată, aceştia au spus rugăciunea ”Tatăl nostru” şi ”Crezul” înainte de a intra în sală. Procesul a fost suspendat de două ori. Una dintre avocate i-a spus judecătoarei Cristina Ardeleanu că are ocazia ”să se mântuiască”.

Călin Georgescu a susţinut că, dacă judecătoarea care are de soluţionat acest dosar va face un ”salt în conştiinţă”, magistratul ”poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări”.


”Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu.

Fost judecător CCR: Se judecă doar pentru a-și face campanie electorală gratuit

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean declara, la începutul săptămânii, că un recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va judeca după un an sau chiar mai mult, timp în care se vor organiza alegeri prezidenţiale. Zegrean remarca faptul că procesul deschis la Curtea de Apel îi foloseşte lui Georgescu pentru a-şi face campanie electorală gratuit.

„Dacă se recuză, se reia procesul de la capăt. Recuzarea nu o judecă doamna aceea care a judecat astăzi (n. red. luni a fost depusă o cerere de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, care a fost respinsă, aşa încât ea a pronunţat marţi decizia în cazul lui Georgescu), ci alţi judecători de la aceeaşi instanţă şi la judecata recuzării nu vor fi oameni în stradă, pentru că nu ştiu ei unde se întâmplă şi cum se face (...), Din câte ştiu eu – eu practic avocatura şi o practic de 150 de ani – un recurs acum la Înalta Curte, la secţia de contencios, se judecă, dacă ai noroc, după un an de zile de la data înregistrării, deci vor trece alegerile”, a afirmat Augustin Zegrean, luni seară.

Georgescu a mers și la CEDO

Anularea alegerilor prezidențiale, din România va fi, analizată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Călin Georgescu le-a cerut, judecătorilor de la Strasbourg încă, de acum trei săptămâni să constate că prin decizia Curții Constituționale i s-ar fi încălcat dreptul la alegeri libere şi dreptul la un proces echitabil. Reclamă şi lipsa unui mecanism național de contestare a deciziilor CCR.

Avocata care îl va reprezenta pe Călin Georgescu la CEDO a cerut în procedură de urgență suspendarea deciziei CCR și obligarea Guvernului de a relua turul doi al alegerilor prezidențiale. Executivul, susțin surse apropiate de procedură, ar avea răgaz până vinerea viitoare să-şi spună punctul de vedere.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Avocata care ar fi angajat un asasin pentru a răzbuna moartea fiului ei, condamnată cu executare. „Vă omor pe toți”
Avocata care ar fi angajat un asasin pentru a răzbuna moartea fiului ei, condamnată cu executare. „Vă omor pe toți”

Acuzată că ar fi încercat să angajeze un asasin plătit, o avocată din București a fost condamnată la închisoare.

Percheziții în județele Constanța și Buzău într-un dosar de credite obținute de falși pensionari militari. Prejudiciu uriaș
Percheziții în județele Constanța și Buzău într-un dosar de credite obținute de falși pensionari militari. Prejudiciu uriaș

Șase percheziții domiciliare au loc, joi, în județele Constanța și Buzău, într-un dosar penal privind obținerea de credite bancare pe baza unor documente falsificate.

CAB respinge suspendarea comitetului pentru reforma justiției creat de Ilie Bolojan. CSM critică existența grupului de lucru
CAB respinge suspendarea comitetului pentru reforma justiției creat de Ilie Bolojan. CSM critică existența grupului de lucru

Judecătorii de la Curtea de Apel București au respins cererea de suspendare a activității Comitetului pe justiție constituit la inițiativa premierului Ilie Bolojan. Activitatea, dar și formarea grupului este criticată și de CSM.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.