Curtea de Apel se pronunță în dosarul Călin Georgescu. ”Eu i-am sugerat, este leoaică, dacă saltul în conștiință este al ei”

62508684

Curtea de Apel Bucureşti ar putea să se pronunţe marţi în procesul deschis de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale.  

Dezbaterile în acest caz au avut loc luni, pe durata a peste şase ore, însă instanţa a decis să amâne cu o zi pronunţarea unei decizii.

"Amână pronunţarea, în temeiul art. 49 alin. 2 Cod de procedură civilă la 31.12.2024", se arată pe portalul instanţelor.

Avocaţii lui Georgescu au cerut, luni, recuzarea judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe motiv că ea nu ar fi imparţială, deoarece este soţia unui procuror care lucrează la Direcţia Naţională Anticorupţie şi că s-ar fi antepronunţat în timpul procesului.

Luni seară, un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei.

În aceste condiţii, Cristina Ardeleanu urmează să se pronunţe marţi pe fondul procesului.

Luni, când la Curtea de Apel Bucureşti a fost termen în dosar, peste o mie de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au adunat pe treptele instanţei şi peste drum de instituţie, manifestându-se zgomotos. Totodată, aceştia au spus rugăciunea ”Tatăl nostru” şi ”Crezul” înainte de a intra în sală. Procesul a fost suspendat de două ori. Una dintre avocate i-a spus judecătoarei Cristina Ardeleanu că are ocazia ”să se mântuiască”.

”Omul acesta își face campanie electorală gratuită”

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României (CCR), a explicat luni că o sentință definitivă în acest proces se poate da și peste un an și jumătate, iar ceea ce se întâmplă acum este doar o campanie electorală gratuită a lui Călin Georgescu

”Chiar dacă ar da o hotărâre Curtea de Apel peste o săptămână, peste două, nu ştiu când vor da, vor da o hotărâre care va fi supusă recursului şi din câte ştiu eu – eu practic avocatura şi o practic de 150 de ani – un recurs acum la Înalta Curte, la secţia de contencios, se judecă, dacă ai noroc, după un an de zile de la data înregistrării, deci vor trece alegerile. (...) Omul acesta îşi face campanie gratuită şi iar o să-l acuzaţi că nu a cheltuit niciun leu pe campanie. Pe toate televizoarele l-au dat în seara asta, numai pe el şi numai ce s-a întâmplat acolo”, a declarat Zegrean.

Întrebat dacă este posibil ca magistraţii Curţii de Apel să dispună reluarea alegerilor de la al doilea tur, Augustin Zegrean a răspuns: ”Curtea de Apel nu poate să admită cererea, pentru că nu este competentă, nu are competenţa să facă acest lucru”.

Călin Georgescu, despre judecătoare: ”Poate să devină unul dintre marii eroi ai acestei țări”

Marina Alexandru, unul dintre avocaţii care au reprezentat interesele lui Călin Georgescu în acest proces, a afirmat că aşteaptă ca instanţa să pronunţe asupra cererilor de recuzare, apoi aşteaptă pronunţarea.

”S-au făcut câteva cereri de recuzare, după care a trebuit să discutăm pe cereri de intervenţie, pe probatorii, pe excepţii, am ieşit, într-un final, şi pe fondul cauzei. Instanţa, la acest moment, a rămas în pronunţare cu privire la fondul cauzei şi la întreaga situaţie juridică existentă în dosar. Urmează să vedem dacă cererile de recuzare vor fi admise sau vor fi respinse şi rămâne acelaşi complet de judecată, de aceea urmează să aşteptăm pronunţarea”, a afirmat Marina Alexandru.

Călin Georgescu a susţinut că, dacă judecătoarea care are de soluţionat acest dosar va face un ”salt în conştiinţă”, magistratul ”poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări”.

”Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu.

Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvernul, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe Elena Lasconi.

Obiectul principal al dosarului se referă la anularea a două hotărâri ale BEC prin care a fost anulat întregul proces electoral şi s-a dispus reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.

Campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, parte a unui război hibrid declanșat de Rusia împotriva României

"Sper într-o justiţie profesională şi nu într-o justiţie politică", a declarat Călin Georgescu, luni, la ieşirea din sala de judecată.

Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.

În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condiţiile în care SRI şi MAI au indicat faptul că finanţarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peşchir şi s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

Conform SIE, România "a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creştere la Kremlin pentru a influenţa (cel puţin) mood-ul şi agenda în societatea românească în context electoral''. Aceste acţiuni se manifestă prin propagandă şi dezinformare, sprijinirea unor candidaţi eurosceptici şi alimentarea unor mişcări antisistem, inclusiv prin "implicarea acestora în proteste care să modeleze agenda publică", încurajarea nemulţumirilor/ provocarea de reacţii emoţionale la nivelul populaţiei, astfel încât să pună presiune pe autorităţi să reducă/ stopeze sprijinul pentru Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Mii de petarde şi artificii au fost oprite la vama Giurgiu. Amenda primită de șoferul care a fost oprit de vameși

Un bărbat de 38 de ani este cercetat după ce a încercat să introducă ilegal în România, prin PTF Giurgiu, peste 1.300 articole pirotehnice.

Ce sentință au primit părinții din Prahova care şi-au omorât fetiţa opărind-o intenționat. Bunica scapă de pedeapsă

Părinţii care şi-au omorât fetiţa în vârstă de doi ani şi 10 luni prin opărire intenţionată au fost condamnaţi definitiv la pedepse de 20, respectiv 22 de ani de închisoare.

Extremiștii care ridică în slăvi criminali dovediți și lansează amenințări, protejați de blândețea legii. Ce vor procurorii

Parchetul General cere pedepse mai aspre pentru cei care promoveză în public însemne legionare sau fasciste ori glorifică persoane condamnate pentru crime împotriva umanității.  

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.