Judecătoarea Daniela Marilena Stoica de la Judecătoria Galați a fost exclusă din magistratură după ce a amânat în mod nejustificat pronunțarea în 387 de dosare civile, uneori și cu 381 de zile, se arată într-un comunicat transmis luni de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astăzi, 14 septembrie 2026, Completul de 5 judecători în materie civilă a judecat, în dosarul nr. 1058/1/2026, recursul declarat de recurenta Stoica Daniela Marilena împotriva hotărârii nr. 4J din 6 mai 2026, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. 15/J/2025.

Prin hotărârea atacată, doamna judecător a fost sancționată disciplinar cu ”excluderea din magistratură”, în temeiul art. 273 lit. f) din Legea nr. 303/2022.

Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, constatând că sunt întrunite elementele constitutive al abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 referitoare la nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor”, a precizat Curtea Supremă.

ÎCCJ: ”Magistrații trebuie să își îndeplinească cu diligență îndatoririle profesionale”

S-a avut în vedere conduita doamnei judecător care, în mod repetat și fără motive scuzabile, a amânat pronunțarea într-un număr de 387 de cauze civile pe perioade îndelungate de timp, de până la 381 de zile, în condițiile în care, anterior, a mai fost sancționată disciplinar pentru o conduită asemănătoare, precum și pentru atitudini nedemne în timpul serviciului”, se mai arată în comunicatul ÎCCJ.

Prin decizia Înaltei Curți, care confirmă definitiv sancţiunea disciplinară aplicată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, se reafirmă jurisprudenţa constantă în materie disciplinară, în sensul că magistrații trebuie să își îndeplinească cu diligență îndatoririle profesionale, iar o justiție întârziată în lipsa unor argumente obiective și rezonabile, creează potențialul inducerii în societate a sentimentului de injustiție și erodează încrederea publică în sistemul judiciar”, precizează Curtea Supremă.