IFA Berlin. Cum îți uzi florile sau îți tunzi iarba când ești plecat de acasă

×
Publicitate

Inovaţia chiar este la ea acasă, la Târgul de tehnologie IFA Berlin. Ştii ce ai în frigider încă de la volan. Apoi afli cum se simt florile tale, cât de scurt trebuie tunsă iarba, dacă ţi-a călcat cineva pe gazonul proaspăt şi aşa mai departe.

Inutil să precizăm că accesul video la fiecare cotlon este nelimitat. Şi de foarte bună calitate.

Să nu credeţi că facem deşteaptă doar casă. Indiferent cât de mare sau mică este locuinţa viitorului, în grădină e nevoie de tehnologie.

Pur şi simplu, pui cutia care devine un obiect controlabil, de la distanţă, pe internet. Apoi, voi putea să adaugi florilor tale un senzor, de lumină şi umiditate. Ca să ştii dacă se simt bine, dacă suferă, dacă au nevoie de afecţiune. Poate de un pic de muzică, cine ştie.

În doi timpi şi trei mişcări, aşadar, avem un sistem controlabil de pe telefonul mobil. În care includem şi un robot care poate tunde iarba. Investiţia în echipa de grădinărit? Între 1.500 şi 2.000 de euro.

Tot la exterior, o locuinţă inteligenţă are nevoie de supraveghere permanentă.

Aşadar, camerele de supraveghere nu sunt doar pentru apartament. Pot fi pentru grădină. Sau pentru pădure. Undeva unde vrei să surprinzi ceva. Nu ştiu, poate urmăreşti un cuib de vulturi, un şoim. Un astfel de accesoriu îţi poate ajuta camera să stea pe o creangă. Şi camuflată aşa, nu o va descoperi decât cel care ştie că a pus-o acolo.

Preţurile pentru aceste dispozitive de la Arlo pleacă de la 130 de dolari. La care se adaugă şi carcasele tip camuflaj. Şi ele, în jur de 25, 30 de dolari bucata.

Sigur, pentru liniştea sufletească, proprietarul poate apela oricând la supravegherea din dronă. Iar pentru asta, am mers, în Berlin, la spectaculoasă companie DJI - cei care cam dau tonul pieţei.

Noul Mavic Pro, în Platinum Edition, e ireal de silențios. Au reuşit să îi coboare cu doar patru decibeli nivelul de zgomot. Este cu 40% mai silenţios. Ceea ce îl face aproape invizibil în oraşe, unde nu o să-l auzi nici la decolare, nici la aterizare.

DJI a adus, la IFA, şi Phantom 4 Pro. Pe negru. Fără alte inovaţii. Tragem linie şi ne retragem în punctul zero al zonei de confort: încăperile casei. Ne încheiem ziua privind... la recoltă din ultimele săptămâni.

Nu-ţi trebuie decât acest ghiveci, pe care îl introduci într-un ghiveci mai mare, care are apă dedesubt. Uite, dacă ridic de aici, sub plăntuţa noastră avem apă şi un flotor care te anunţă că nu mai au multă apă. În rest, ghivecele noastre nu mai au nevoie decât de lumină.

O să vedem tot mai multe astfel de inovaţii în următoarea perioadă. Click&Grow propune variante cu 3, 5 sau 9 ghivece de apartament. Totul, la o sumă cât pentru o ieşire romantică în oraş.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61907774
iLikeIT. Cele mai interesante gadgeturi de la IFA Berlin 2017

Târgul de Tehnologie de la Berlin este dominat, prin tradiţie, de firmele mari, care ocupă hale impunătoare cu produsele lor de top.

61897395
Mesajele pe care să nu le deschideți WhatsApp și Facebook. Nou atac al hackerilor

Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a fost alertat de către diferiți utilizatori din România despre existența mai multor campanii de tip SCAM (înșelătorii), care se propagă prin intermediul aplicațiilor de mesagerie.

61907545
IFA Berlin 2017. Inovațiile prin care ne putem controla casa de la distanță

Totul la îndemână, dacă se poate. Integrat într-un singur dispozitiv sau cu comandă vocală. Şi neapărat la vedere.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.