Oamenii traiesc in cladiri sapate in piatra: Cum arata orasul de sub stanca! FOTO

61537540

Cei trei mii de locuitori din Setenil de las Bodegas, un orăşel spaniol din provincia Cádiz, trăiesc în clădiri săpate în piatră, într-un defileu format de râul Trejo.

Râul Trejo coteşte brusc, la nord-vest de oraşul Ronda, aflat în provincia Malaga. Zona dominată de stânci abrupte, situată la puţin peste 150 de kilometri de Cádiz, nu pare cel mai potrivit loc pentru întemeierea unei aşezări.

Bodegas, Cadiz

Cercetătorii au descoperit însă că peştera Cueva de la Pileta din apropiere a fost locuită încă din paleolitic, acum 20.000 de ani, şi e posibil ca stâncile de pe malul râului Trejo să fi fost ocupate chiar mai devreme. Arheologii au descoperit artefacte neolitice, dar şi numeroase vestigii romane în apropiere de Setenil de las Bodegas, ceea de dovedeşte că zona a fost locuită continuu.

Bodegas, Cadiz

Relieful inedit al regiunii se datorează râului Trejo, care sapă un defileu în rocile solubile, în principal calcaroase, din Cádiz. Localnicii au profitat de carsturile spectaculoase şi şi-au amenajat casele lărgind peşterile şi unind pereţii deja existenţi.

Stâncile care par suspendate deasupra clădirilor şi faţadele albe ale caselor care strălucesc sub soarele Andaluziei au făcut ca Setenil de las Bodegas să devină una dintre opririle interesante de pe Ruta de los Pueblos Blancos (n.r. traseul satelor albe, în limba spaniolă).

Bodegas, Cadiz

Poate că nu e tocmai uşor să locuieşti printre pietrele abrupte însă, aşa cum aveau să descopere localnicii mai târziu, pe cât de greu e de amenajat o astfel de aşezare, pe atât de dificil e de distrus şi de ocupat. Numele orăşelului Setenil de las Bodegas, săpat în stâncile de pe malul râului Trejo, face referire tocmai la rezistenţa fortificaţiei medievale în faţa atacatorilor, considerată, pentru o perioadă, inexpugnabilă.

Bodegas, Cadiz

Conform tradiţiei, denumirea de Setenil e derivată de la expresia septem nihil (de şapte ori nimic, în limba latină), care aminteşte de cele şapte asedii de care au avut nevoie creştinii ca să înlăture ocupanţii mauri, relatează Huffington Post. A doua parte a toponimului, Bodegas, (n.r. crame, în limba spaniolă), ar fi fost adăugată ulterior, după venirea coloniştilor spanioli, când producţia de vin a devenit una dintre ocupaţiile principale din localitate.

SURSA: MEDIAFAX

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61655452
10.000.000 s-au uitat la clipul asta: Cum sa impaturesti orice camasa sau tricou in mai putin de 2 secunde.

Un filmulet care explica cum poti impaturi perfect orice camasa cu maneci scurte sau tricou in mai putin de 2 secunde a devenit viral pe YouTube.

61399233
"Avioanele coboara atat de mult incat aproape ca pot atinge nivelul la care este instalata o plasa de volei." Cele mai spectaculoase aeroporturi din lume: FOTO

Aterizarea pe un aeroport nu este mereu un eveniment memorabil, însă acesta poate fi un motiv în plus pentru a vă cumpăra bilete pentru o cursă care aterizează pe unul dintre cele mai spectaculoase aeroporturi din lume.

61655518
Postarile pentru care risti sa ti se stearga profilul de Faceook:

Facebook-ul are cateva reguli foarte stricte, pe care, daca nu le respecti risti, ca intr-un final, sa ti se stearga profilul. Iata ce nu ar trebui sa postezi niciodata pe profilul tau:

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.