Casatoriile din interes, mai importante pentru barbati decat pentru femei

61261443

Asigurarea stabilităţii financiare prin intermediul căsătoriei pare a fi în zilele noastre mult mai importantă pentru tinerii bărbaţi decât pentru tinerele femei, afirmă autorii unui studiu realizat în Marea Britanie.

Potrivit autorilor acestui studiu, părinţii care au fete consideră în zilele noastre că viitoarea siguranţă financiară a acestora va depinde mai mult de educaţia şi de cariera lor şi mai puţin de averea bărbaţilor cu care se vor căsători fiicele lor, informează dailymail.co.uk.

Studiul, care a analizat atitudinea omului modern faţă de căsătorie, a fost realizat pentru a marca bicentenarul publicării romanului "Mândrie şi prejudecată", de Jane Austen.

Autorii săi au descoperit că 38% dintre părinţii care au băieţi consideră că siguranţa financiară a fiilor lor va depinde de averea viitoarelor neveste ale acestora.

În schimb, doar 32% dintre părinţii care au fete cred că acestea trebuie să se mărite din motive financiare.

Spre deosebite de epoca descrisă în celebrul roman scris de Jane Austen, care a fost publicat pe 28 ianuarie 1813, părinţii din zilele noastre cred cu tărie că femeile moderne nu mai au nevoie să se căsătorească pentru bani şi că pot să se descurce foarte bine în viaţă pe cont propriu.

Aproape 80% dintre părinţii de fete consideră că educaţia, studiile superioare şi o slujbă bună reprezintă elementele necesare pentru ca fiicele lor să aibă o securitate financiară în viitor.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de părinţi, de compania de asigurări Scottish Widows.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
61261492
Vrei sa vezi cum arata C.V.-ul perfect? Il avem aici:

Un tânăr francez a reuşit să compună unul dintre cele mai bune C.V.-uri din lume, stilizând acest document de prezentare într-un mod extrem de plăcut şi atractiv cititorului.

61261302
Turcia ia o decizie istorica in privinta fumatului: Turistii sunt primii afectati, ce nu vor mai avea voie sa fumeze in public:

Obiceiul dateaza inca din perioada imperiului otoman, fiind foarte popular in prezent printre turistii care viziteaza aceasta tara.

61261319
Cum influenteaza orasele starea vremii din regiuni aflate la distante de mii de kilometri

Căldura degajată de activităţile urbane şi de transportul din oraşe modifică pe plan local curenţii de aer şi poate avea o influenţă asupra temperaturii din regiuni situate la distanţe de câteva mii de kilometri, afirmă autorii unui nou studiu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.