Cât de importantă este joaca în dezvoltarea timpurie a copiilor

62303597
Shutterstock

Chiar dacă de cele mai multe ori adulții nu acordă importanță activităților distractive și jocurilor, acesta au o mare contribuție în dezvoltarea copiilor.

Joaca are un rol esențial în dezvoltarea copiilor, atat din punct de vedere cognitiv și emoțional, cât și din punct de vedere fizic. Orice fel de activitate, cu jucării sau fără, contribuie la dezvoltarea celor mici.

Importanța jocului în educația timpurie nu poate fi subestimată, tocmai pentru că cei mici folosesc experiențele din jocuri pentru a învăța noi mecansime care le vor fi utile în timpul vieții. 

Joaca și învățarea. Prin jocuri în care este nevoie de numărătoare sau de scor, copiii își dezvoltă abilitățile de comunicare și de învățare. De asemenea, copiii învață mult mai ușor orice prin joacă, cântec sau desen.

Un viitor activ. Un copil care este obișnuit de mic să facă efort fizic, să alerge, să se cațere în copaci sau să facă sport, este foarte probabil să devină un adult cu o viață activă și sănătoasă.

Spirit de echipă. Prin joacă, cei mici își dezvoltă spiritul de echipă și își crează abilitatea de comunicare cu persoanele din jurul lor. Jocurile de grup sunt benefice pentru copii, tocmai pentru că îi ajută să-și dezvolte abilitățile de a interacționa cu diverse situații în care se află. 

Creativitate. Jocurile în care copiii își imaginează personaje, situații sau diverse evenimente, le dezvoltă abilitatea de a ști să reacționeze la diverse situații. Desenatul, coloratul, dar și cântecele improvizate sunt o bună modalitate pentru copii de a se juca sănătos.

Dezvoltarea precoce a creierului. Jocul participă la dezvoltarea copilului, oferindu-i acestuia o mai bună înțelegere a lumii înconjurătoare și stabilirea unor principii de bază.

Stimularea inteligenței. Jocul are un rol extrem de important în dezvoltarea intelectului unui copil. Un studiu realizat de Universitatea din Arkansas arată că oferirea regulată de jucării copiilor contribuie la un IQ mai mare până la vârsta de trei ani. Psihologul Edward Fisher a descoperit că jocul ar putea îmbunătăți dezvoltarea cognitivă, lingvistică și socială a unui copil.

Vocabular. Jocul îmbunătățește vocabularul, limbajul si capacitatea unui copil de a comunica.

Gestionarea emoțiilor. Copiii activi, care se joacă destul de des, își dezvoltă capacitatea de a-și gestiona emoțiile. Învață să iubească, să împartă, să aștepte și să reziste tentațiilor. De asemenea, tot prin joc, copiii învață să-și gestioneze și emoțiile negative cu care se confruntă. Prin joc, copiii dezvoltă abilități sociale.

Dezvoltarea emoțională. Inteligența emoțională a unui copil este dezvoltată tot prin joacă. Jocul care implică activități fizice contribuie, de asemenea, la abilitățile motorii brute, la forță, rezistență și la sănătatea fizică a celui mic.

Lecții de viață. Cel mai bine se învață prin joacă, iar copiii așa descoperă cum să gestioneze și să rezolve probleme. Jocul oferă șansa unui copil de a învăța să joace diverse roluri sociale atunci când întâmpină o problemă. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62300730
Sfaturi pentru părinți atunci când copilul are febră

Schimbările bruște de temperatură ne afectează pe toți, dar în mod special pe copii, care sunt predispuși să răcească în această perioadă din an.

62300729
Treptele durerii de cap. Câte faze au migrenele

Durerile de cap sunt adesea tratate superficial, însă acestea pot fi doar semnalul unor probleme de sănătate mai grave.  

62300727
Cât de mult este mult la sala de fitness. Sportul previne problemele de sănătate, însă în exces poate avea efecte nedorite

Sportul previne problemele de sănătate, însă în exces poate avea efecte nedorite.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.