Ingropati de vii! Drama oamenilor care traiesc in gropile din cimitire
Saracie lucie, tristete, resemnare: asa poate fi descrisa in cateva cuvinte existenta fara de speranta a oamenilor din Cairo. In tara macinata de conflicte, ei isi duc traiul de zi cu zi in gropile din cimitire si sunt la un pas sa fie ingropati de vii.
Jurnalul National: La cativa kilometri de nebunia din piata Tahrir, in care pofta de democratie care a nascut Revolutia se amesteca cu sange, pietre si gloante, se afla un alt loc in care viata se impleteste cu moartea ca nicaieri in alta parte. Cunoscuta de egipteni sub numele "Sumatri" si de straini ca "Dead City" ("Orasul mortilor"), zona este de fapt un cimitir urias de cateva zeci de kilometri patrati. Cei mai multi dintre locatarii mormintelor sunt, insa, oamenii vii: aproape o suta de mii de suflete care locuiesc aici de cand se stiu. O parte dintre ei au ocupat criptele libere, insa cei mai multi vietuiesc in aceleasi incaperi cu mortii care sunt ingropati sub podele. "Este cel mai sarac loc din Cairo. Primii oameni au venit sa locuiasca aici acum 90 de ani", explica Sani, unul dintre tinerii din Cairo care se cutremura de cate ori are drum prin apropierea zonei Sumatri.
Evenimentul Zilei: Mancarea este mai scumpa ca niciodata Seceta severa de anul trecut de la Marea Neagra, ploile puternice din Australia si vremea nefavorabila din Argentina au umflat preturile inregistrate in luna ianuarie la alimente la cel mai inalt nivel din 1990, de cand Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) a inceput sa calculeze indicele care masoara variatiile de preturi. Totodata, asteptarile ca cererea va creste dupa tulburarile din Africa si Orientul Mijlociu au dus la cresterea record a pretului cerealelor, relateaza Reuters. Indicele, care urmareste preturile unor produse precum cereale, ulei, lactate, carne si zahar, s-a cifrat, in medie, la 230,7 puncte in ianuarie, in crestere de la 223,1 puncte in decembrie.
Gandul: Clubul arestatilor preventiv arunca in aer Justitia romana: cat au stat dupa gratii si in ce faza li se afla dosarul Cazul lui Constantin Nicolescu, presedintele CJ Arges, arestat de tribunal si eliberat de Curtea de Apel, arata inca o data imprevizibilitatea justitiei din Romania, in special cand este vorba de delicata problema a cercetarii in stare de arest preventiv: celebra arestare de 29 de zile.
1. Numele si functia: Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean Arges
Infractiunea: folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, avand ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene; fals intelectual si uz de fals, in legatura directa cu infractiunea impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene; luare de mita in forma continuata; instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice
Cat a stat in arest: 7 zile (internat la Spitalul Floreasca) Stadiul dosarului: faza de ancheta la DNA
Romania Libera: Razboiul DNA de pe frontul nordic Peste 60 de politisti si vamesi de la Vama Siret - Suceava au fost ridicati ieri de politistii de la Directia Generala Anticoruptie, intr-un dosar al procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie. Toti acestia au fost monitorizati de mai bine de patru luni, in cadrul unei anchete in care sunt suspectati de un numar mare de fapte de coruptie. Operatiunea este condusa de procurorii de la Sectia de Combatere a Infractiunilor Conexe de Coruptie din DNA, care numai ieri au perchezitionat atat Vama Siret, cat si locuintele suspectilor celor peste 60 de lucratori vamali. De altfel, monitorizarea indeaproape a oficialilor de la Siret nu ar fi fost posibila fara aportul mai multor ofiteri sub acoperire, care au reusit sa contabilizeze nu doar mercurialul spagilor, ci si metodele prin care acestea erau „tranzactionate". In acest fel, spun surse judiciare, DNA a reusit sa probeze zeci de fapte de luare de mita savarsite de cei ridicati ieri. Sumele ilegale de bani pe care vamesii le primeau proveneau, in cea mai mare parte, de la membrii retelelor de contrabandisti care opereaza la frontiera Romaniei din nordul Moldovei. Acestia erau astfel liberi sa introduca in tara aproape orice tip de produs , cel mai adesea tigari, tranzitate din Republica Moldova si Ucraina.
Adevarul: Asistentul lui Gigi Becali se apara de acuzatiile scandaloase din PE: E o eroare!Dumitru Bivol, unul din asistentii europarlamentarului Gigi Becali, cel acuzat ca ar fi fost astazi la pranz in in plenul Parlamentului European sustine ca acuzatiile eurodeputatului maghiar sunt nefondate. "Este o eroare. Nu stiu cum a aparut acuzatia aceasta. In sala nu a fost nimeni", a declarat, pentru Adevarul Europa, Dumitru Bivol, confirmand ca Gigi Becali a absentat de la sedintele de plen de ieri si de astazi. "Potrivit articolului 145 din Regulamentul de procedura al Parlamentului European, in plen nu pot avea acces decat eurodeputatii, reprezentantii Comisiei si ai Consiliului si angajatii PE din secretariat", mai sustine Bivol.
Ziarul Financiar: Constructiile ridicate ilegal vor fi demolate. Nu mai este posibila „intrarea in legalitate“ Guvernul a decis prin ordonanta de urgenta eliminarea posibilitatii obtinerii de catre proprietari, constructori sau dezvoltatori care au incalcat planurile de urbanism a asa-numitelor "planuri de urbanism de intrare in legalitate" pentru constructia care nu respecta planurile. Executivul a limitat drastic si posibilitatea admiterii de catre autoritatile publice a Planurilor de Urbanism Zonal (PUZ) finantate de catre investitori privati sau proprietari de terenuri care permit in prezent ca, pentru o suprafata de 1.000 de metri patrati, PUZ sa se abata de la Planul de Urbanism General (PUG). Ordonanta de urgenta care modifica Legea 530/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul stabileste clar ca statul poate impune limitari privind modul de folosire a proprietatii. "Statul, prin intermediul autoritatilor publice, are dreptul si datoria de a impune limitari privind modul de folosire a proprietatii in vederea asigurarii conditiilor de dezvoltare durabila si a respectarii interesului general, potrivit legii."