Vezi ce mai face ultimul pălărier din Bucureşti!
Nea Murgu nu este primul, dar este ultimul pălărier care confecţionează şi recondiţionează pălării, şepci şi căciuli de blană. Sau o făcea când mai avea cine să îi dea o mână de ajutor.
Un costum fără o pălărie este ca un bostan tăiat în două. Însă tineretul nu mai are habar de aşa ceva şi asortează pălării la blugi. Nu cunosc arta de a purta o pălărie, cu atât mai puţin şi-ar dedica viaţa acestui meşteşug, spune maestrul Murgu, cu tristeţe în glas.
Ultimul pălărier din breasla meseriaşilor “de odinioară” se stinge încet, încet. O dată în faţa globalizării şi a invaziei de chinezării, a doua oară în faţa nepăsării autorităţilor şi a treia oară de inimă albastră. Pentru că, deşi a trecut de prima tinereţe, nea Murgu suferă din dragoste. De când i-a plecat soţia după altul, omul nostru nu îşi mai găseşte liniştea. A slăbit de atunci cam tot atâtea kilograme – vreo 26 – cât era diferenţa de vârstă dintre el şi cea care i-a stat alături timp de zece ani, spunând că nu o interesează că e mai bătrân decât ea.
Lui nea Murgu nu i-a propus nimeni niciodată să fie stilist personal, deşi omul are mândria lui şi nu ar recomanda niciodată o pălărie nepotrivită, doar de dragul de a-şi vinde serviciile. Le-ar spune el vreo câteva şi celor de la teatru, care apar pe scenă cu pălăriile şifonate, dar ştie că astea-s vremurile. Şi dacă tot a venit vorba de stil, am fost curioşi să aflăm ce se mai poartă acum. Şi am descoperit cu surprindere că la mare căutare printre domnii trecuţi de prima tinereţe sunt pălăriile cu borul mare, tip Zorro.
Tinerii nu mai vor să audă de aşa ceva. Este o meserie istorică, a la Caragiale, dar farmecul meşteşugului este adesea umbrit de migala cu care trebuie tratată o pălărie sau de faptul că trebuie curăţat jegul altora, “brânza” care se adună în timp sub curea. Nea Murgu a vrut să-şi trimită soţia la şcoală să înveţe meserie, dar unde, că instituţii de profil nu mai sunt. Şi-ar fi dorit ca ea să-i ducă meşteşugul mai departe. Însă pe femeie nu au “molipsit-o” nici entuziasmul bărbatului ei şi nici deceniul petrecut în atelierul întunecos, umed şi cu pereţii cojiţi, din strada Popa Tatu, numărul 85.
Etichete: general,
