Cum au reuşit câțiva vizionari să scrie istorie într-una dintre cele mai sărace regiuni ale Europei - Piatra Neamț

×
Publicitate

Cu educaţia potrivită, tinerii noştri îşi pot transforma ideile inovatoare în afaceri de succes care pot rescrie viitorul economic al României.

În campania „EU Yes la vot” vorbim astăzi despre startup-urile din România, care deşi au crescut semnificativ în ultimii ani datorită fondurilor de investiții și programelor de mentorat, se confruntă cu piedici precum finanţările la început de drum sau birocrația greoaie.

La Piatra Neamţ, o mână de vizionari a reuşit să scrie istorie într-una dintre cele mai sărace regiuni ale Europei.

Rubik Hub este o comunitate care educă și susține startup-urile din România să crească. Prin programele lor au oferit mentorat pentru 4 mii de elevi, studenţi şi adulţi, şi au oferit suport pentru atragerea a peste 55 de milioane de euro.

În incubatorul Rubik Hub din Piatra Neamț, 300 de startup-uri au beneficiat de mentorat, de la idee la afacere.

Cu ajutorul a 200 de mentori din ţară şi străinătate, antreprenorii au atras investiții de 55 de milioane de euro. Unii au ajuns şi în afara ţării, inclusiv în America.

Vlad:
"Profesorii noştri vin şi le prezintă dintr-o experienţă practică, de unde să porneşti într-un business, de unde să-ţi iei ideea, cum atragi investitori."

La doar 26 de ani, Dragoş lucra în Germania, la un centru de cercetare oncologică. S-a gândit atunci să dezvolte o aplicaţie care să scurteze timpul de identificare a tumorilor, în radioterapia pacienților cu cancer.

Dragoş:
"Noi ajutăm partea de tratament. Am început să concep toată ideea de business, să adun o echipă și să să văd cum pot să transform toată treaba asta în realitate".

Fără bani și experiență în antreprenoriat, a participat la programul Rubik, după care a fondat un startup împreună cu alți cinci tineri. Ideea lor a atras investiții de 1,2 milioane de euro. Aplicaţia eficientizează tratamentul de radioterapie pentru pacienții cu cancer prin delimitarea precisă a tumorilor.

Remus Stoica, medic radioterapeut: "Ca şi medic radioterapeut, fiecare plan de tratament pentru fiecare pacient durează cam o oră jumătate doua. Folosind aplicaţia, tot acest timp poate fi redus la 10,15 minute."

Nu este singurul startup de succes, creat de români, care a trecut prin programele Rubik. O soluție digitală pentru închirierea proprietăților imobiliare are deja 10 premii câștigate și peste 1,5 milioane de metri pătrați de reprezentări virtuale generate în 6 țări.

Prin Rubik, patru tineri au atras investiții de 50 de mii de euro pentru o platformă care transformă rețetele video în versiuni digitale.

Mihai:
"Am să copiez acest link de youtube și pur și simplu îi zic creează rețeta. Extras toate ingredientele din această reţetă. plecând de la aceste ingrediente, a făcut profilul acestei rețete".

Este platforma care l-a convins pe chef Cătălin Scarlatescu să "scrie" prima carte de bucate digitală, împreună cu mixologul Gache Costin. S-au filmat, în acţiune, iar inteligenţa artificială a făcut restul.

Chef Cătălin Scărlătescu:
"V-am promis mai devreme acele fantastice şi incredibile frigărui făcute de Maria. Uite astea sunt."

Fondatorul comunităţii Rubik din Piatra Neamţ este Vlad Gliga. Specialist în resurse umane, a studiat la Iaşi, a lucrat în America și Danemarca, dar s-a întors acasă să aducă schimbarea.

Rubik face parte din ADR NORD EST, adică Agenţia pentru Dezvoltare Regională, care împarte fonduri europene pentru zona Moldivei. Iar ideea de la care a pornit, în 2017, a fost că banii europeni trebuie investiţi şi în oameni, nu doar în ziduri și obiecte.

Vasile Asandei, director ADR Nord, cofondator Rubik:
"Degeaba îi dai unui om 40.000 euro sau mai mult, dacă el nu e deloc pregătit să facă ceva cu banii ăia. Un program de felul ăsta, în loc să dăm 500 de milioane la start-up-uri, dăm 400 și 100 îi băgăm în pregătire, ajutăm oamenii ăia să înțeleagă ce ia, să fie antreprenor".

Sediul este într-o clădire a Primăriei, renovată prin sponsorizări. Echipa are acum 18 membri, care a coagulat comunitatea de startupuri, din întreaga ţară. Au identificat problemele din domeniu și au propus soluții concrete.

Despre ce se întâmplă la Piatra Neamţ s-a auzit până la Bruxelles. Rubik a atras atenţia și sprijinul Comisiei Europene. Astfel, devenit o iniţiativă pilot la nivel european şi primul proiect de reformă al României. A primit şi un nume: RoStartup.

Pe lângă Comisia Europeană, li s-a alăturat ca partener şi Banca Mondială. Iar la final, au primit finanțare europeană, 20 de milioane de euro pentru educație antreprenorială.

Rostartup luptă ca startup-urile să aibă un statut diferit de al IMM-urilor, să poate fi finanţate separat, din fonduri regionale, şi să scape de birocraţia greoaie.

Pentru cei care au idei, dar nu au bani, exista şi fonduri europene. În acest an, vor fi lansate 33 de apeluri de proiecte în valoare de peste 1,1 miliarde de euro pentru cercetare, dezvoltare și inovare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62450974
Exemple de reușită în administrația publică. Cum arată Gava, localitatea cu o calitate a vieții mult peste media din Spania

Iar acum vorbim despre modele de primari și despre investiții inteligente. Pe 9 iunie avem alegeri locale și trebuie să știm ce să le cerem aleșilor.

62450854
500.000 de euro fonduri europene la o școală din Călărași. Profesorii vor să-i ajute pe copii să-și termine studiile

Jumătate de milion de euro fonduri europene au ajuns la școala cu risc de abandon din Curcani, județul Călărași. Proiectele au fost scrise de profesori care vor să-i ajute pe copii să-și termine studiile și să aibă un viitor.

62450365
Cum a reușit un fermier din Bod să-și doteze ferma cu patru roboți de 1,7 milioane de euro, din bani europeni

Proiectele europene din agricultură implică nu doar birocrație ci și valuri de stres. Fermierii se pot trezi cu diverse costuri în procesul de aprobare și trebuie să modifice proiectul din mers.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.