Universitatea Babeș-Bolyai, pe primul loc în România și locul 228 în lume în clasamentul GreenMetric 2022

61464600

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se clasează pe primul loc între universităţile din România şi pe locul 228 în lume, conform clasamentului UI GreenMetric 2022, informează miercuri instituţia clujeană de învăţământ superior.

 

"Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziţie în ţară în clasamentul UI GreenMetric 2022 (https://greenmetric.ui.ac.id/rankings/overall-rankings-2022) dat publicităţii la începutul acestei săptămâni. Potrivit clasamentului, UBB ocupă locul 1 la nivel naţional dintre cele 11 universităţi româneşti incluse în clasament, scorul total de 7.445 de puncte reprezentând o creştere semnificativă faţă de cel înregistrat în anul 2021 (6.775 de puncte).

Noul clasament aduce o creştere semnificativă şi la nivel internaţional, UBB ocupând poziţia 228, faţă de poziţia 287 înregistrată în anul 2021, dintr-un număr total de 956 de universităţi din 80 de ţări", se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii UBB.

Realizat anual începând din 2010, clasamentul internaţional UI GreenMetrics ierarhizează universităţile lumii în funcţie de şase indicatori principali, legaţi de dezvoltarea sustenabilă şi schimbările climatice: infrastructură, transport, investiţii legate de conservarea energiei şi resurse regenerabile, managementul deşeurilor şi al apei.

UBB, prima în țară și la dezvoltarea sustenabilă

"Mă bucur că la sfârşit de an, dincolo de prima poziţie în ţară în al şaptelea an consecutiv în rankingurile academice internaţionale ale universităţilor (sumarizate în Metarankingul Universitar), UBB se profilează şi ca un actor performant în paradigma dezvoltării sustenabile. Am propus Programul UBB Goes Green cu câţiva ani în urmă, UBB crescând de atunci an de an sub acest aspect, ajungând întâi pe podium, apoi pe locul 1 în ţară, cu o performanţă tot mai mare la nivel internaţional.

Acest lucru nu este întâmplător, UBB fiind confirmată ca prima universitate din ţară în domeniu şi în rankingul dezvoltării sustenabile QS 2023 (https://news.ubbcluj.ro/ubb-performanta-si-in-relatia-academica-cu-mediul-si-societatea/), mai comprehensiv decât UI GreenMetric 2022.

O universitate world-class trebuie să exceleze în primul rând academic, dar în lumea modernă sustenabilitatea trebuie să-i coloreze toate misiunile (educaţie/cercetare/relaţia cu societatea) şi activităţile administrative, iar la UBB acest lucru se întâmplă deja, ceea ce mă bucură", a declarat rectorul UBB, prof.univ.dr. Daniel David, citat în comunicatul menţionat.

UBB este universitatea cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 441 de ani - 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din ţară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 11 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de şapte ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor.

UBB, în primele 5% universități ale lumii

În plus, de mai mulţi ani, UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30.000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală / augmentată / mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).

Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA.

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Fenomen grav în România. Unul din doi adolescenți renunță la studii, în timpul liceului, din cauza sărăciei

Conform datelor Eurostat, unul din doi adolescenți din România renunță la studii, în timpul liceului, din cauza sărăciei și a neajunsurilor din familie.

Vacanța de iarnă a elevilor în 2022. Când începe și cât durează

După minivacanța de Sfântul Andrei și de Ziua Națională, elevii s-au întors în bănci. După doar trei săptămâni de cursuri va începe, însă, vacanța de iarnă.

Directorii anului 2022, premiați de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Contribuția lor la sistemul de învățământ

Într-un sistem de învățământ cu multe hibe, există totuşi oameni care demonstrează că se poate face performanţă cu pasiune şi dăruire.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.