Multe țări europene au introdus măsuri pentru limitarea sau chiar interzicerea folosirii telefonului mobil în școli. La noi, legislația este mai blândă, iar deciziile depind de conducerea fiecărei unități de învățământ.

La această școală privată din Capitală elevii au reguli clare privind folosirea telefonului mobil, iar mai multe abateri pot duce la sancțiuni.

Alan Cornish, director: În școala primară nu le-am permis niciodată copiilor să aducă telefonul la școală. În gimnaziu, sunt mai mari, pot veni cu telefon mobil. Copiii vin dimineață, au propriul spațiu în care își pun telefonul. Când toate telefoanele sunt acolo, cutia este încuiată și dusă în cancelarie. Au o rețea securizată și nu pot accesa wirelessul, nu își pot face hotspot.

Elevii de liceu respectă aceeași regulă. La intrarea în școală elevii lasă telefoanele în aceste cutii transparente, pe care le încuie. Au acces la telefon doar în pauza de masă și la finalul programului.

Începând de anul trecut, părinții au fost încurajați să le cumpere un telefon copiilor după ce împlinesc 11 ani, o recomandare din programa școlilor din Marea Britanie.

Ce măsuri iau școlile

Și în școlile de stat, în ultimii doi ani, au fost implementate măsuri pentru limitarea accesului la telefonul mobil. Avem o lege a educației care interzice folosirea telefonului mobil doar în școala generală. Iar pentru liceu fiecare școală decide propriile reguli. La un liceu din capitală, de exemplu, elevii au dulapuri sau cutii în care le depozitează.

Ionela Neagoe, director la Colegiul Național Gheorghe Lazăr: Cei mai măricei, a 7-a, a 8-a, vin cu o carcasă goală, cu un telefon fără SIM. Depinde de cât de consecvent ești, ține de adultul din ecuație, din cât de mult îți dorești să impui o regulă. Și depinde mult și de părinte care trebuie să pună limite, dacă nu se poate, să impună un program de folosire a telefonului.

Practic, acest lucru nu se respectă de fiecare dată.

În Franța, în schimb, anul școlar a început cu reguli mult mai stricte, după ce parlamentul a aprobat o lege care interzice utilizarea telefoanelor mobile în toate școlile, inclusiv în licee. De asemenea, mai multe școli au cumpărat pentru elevi huse individuale, care blochează semnalul.

Primarul New Yorkului a interzis de curând folosirea inteligenței artificiale în școlile primare și gimnaziale.