România Educată. Aproape 8.500 de elevi cu medii sub 5 primesc burse „de merit”

62388890

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației. Concret, este vorba despre 8.494 de elevi care se află în această situație.

Conform Ministerului Educației, 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranşa de medii 8.00 - 10.00, iar 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obţinute pe tranşa de medii 9.50 - 10.00. 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranşa de medii 5.00 - 7.99 şi 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00.

Per total, aproximativ 45.000 de elevi cu medii sub 8.00 primesc bursa „de merit”.

Ministerul Educaţiei afirmă că ”punerea în aplicare a prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 a condus la majorarea cuantumului burselor şcolare după cum urmează: bursa de merit: de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună; bursa socială: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună; bursa tehnologică: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună”.

„În privinţa burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse. În funcţie de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidenţiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranşa de medii 8.00 - 10.00”, precizează ministerul.

Ministerul Educaţiei mai afirmă că ”52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obţinute pe tranşa de medii 9.50 - 10.00”.

„8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranşa de medii 5.00 - 7.99 şi 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse şcolare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranşă reprezintă 0,66%. 6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape judeţene sau naţionale ale olimpiadelor/competiţiilor şcolare şi extraşcolare”, precizează sursa citată.

Ministerul mai arată că în anul şcolar 2022 - 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit şi peste 92.000 de burse de studiu, element ce relevă o majorare a numărului de beneficiari în acest an şcolar. „De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738.800 în acest an şcolar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social în anul şcolar anterior”, subliniază ministerul.

„Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învăţării individuale, încurajarea unei competiţii constructive în fiecare clasă de gimnaziu şi liceu din România, reducerea disparităţilor sociale, precum şi îmbunătăţirea mediei naţionale a rezultatelor obţinute de elevi, luând în calcul contextele de învăţare diferite, atât la examenele naţionale, cât şi la testările internaţionale. Metodologia-cadru de acordare a burselor şcolare a fost elaborată în concordanţă cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, care stabileşte explicit tipurile de burse şi principalele condiţii de acordare a acestora”, spune instituţia.

Ministerul explică faptul că demersul a respectat etapele prevăzute de legislaţia în vigoare şi principiul transparenţei - elaborare, etapă de consultare publică, dezbatere publică, la solicitarea partenerilor de dialog social, şedinţă a Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educaţiei pentru integrarea propunerilor şi avizarea documentului, urmate de publicarea în Monitorul Oficial.

„Ministerul Educaţiei analizează propunerile de îmbunătăţire a Metodologiei de acordare a burselor şcolare, cu respectarea interesului superior al copilului şi a principiului echităţii”, se mai arată în comunicat.

Ministerul precizează că situaţia numerică a burselor este dinamică, iar centralizarea publicată în prezentul comunicat şi în documentul anexat a rezultat în urma actualizărilor primite de la inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti până la data de 31 octombrie 2023.

Câți elevi primesc burse

Ministerul Educaţiei a făcut publice recent date statistice privind numărul elevilor care primesc burse şi tipul acestora.

Bursa de excelență olimpică I:
170 de beneficiari

Bursa de excelență olimpică II: 2.750 de beneficiari

Bursa de merit: 459.883 de beneficiari

Bursa socială: 736.635 de beneficiari

Bursa tehnologică: 82.512 beneficiari

Bursa pentru încurajarea participării la educație și prevenirea abandonului școlar pentru mamele minore: 731 de beneficiare.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62398027
Ministerul Educației vrea să oprească meditațiile „la negru” printr-o declarație pe propria răspundere

Profesorii trebuie să completeze o declarație de interese pentru a dovedi că nu fac meditații cu elevii de la clasă.

62397066
Abandonul în sistemul universitar din România este tot mai mare. Tinerii se îndreaptă spre forme de învățământ mai scurte

În România un student din 2 nu termină facultatea nici la doi ani de la momentul firesc al absolvirii. Se îndreaptă în schimb către forme de învățământ mai scurte cum sunt cursurile acreditate, care promit acces rapid la posturi bine plătite.

62381932
Educația poate fi și distractivă pentru elevi. Noi metode de predare a științelor, aplicate inclusiv în România

Lecțiile de știință din întreaga Europă prind viață prin impulsionarea „învățământului deschis”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.