Ministrul demis al Educației spune că monitorizarea va continua și că inspectoratele trebuie să intervină atunci când primesc sesizări.

Într-un interviu pentru Știrile Pro TV, ministrul Dimian Mihai a fost întrebat dacă verificările făcute în unele județe pentru a vedea dacă profesorii sunt prezenți la clasă vor fi extinse la nivel național.

„Am trimis misiuni de audit în diverse județe și am avut misiuni reciproce de audit între județe pe alte teme, lucru care s-a întâmplat în acest an. În continuare este o prioritate pentru noi ca aceste lucruri să nu se întâmple”, a spus el.

Ministrul susține că și directorii de școli trebuie să aibă un rol mai important în verificarea activității cadrelor didactice. Potrivit acestuia, ei au beneficiat de anumite modificări ale obligațiilor de predare tocmai pentru a avea mai mult timp pentru activități de management și monitorizare.

„Inspectorii și directorii au primit excepții de la anumite obligații de predare, dar mai mult timp înseamnă și mai multă monitorizare”, a afirmat Dimian.

Ministrul a susținut că verificarea prezenței la ore trebuie să fie una constantă, nu doar o acțiune desfășurată la începutul anului școlar.

„Dacă numărul de ore a scăzut semnificativ în acest an, comparativ cu anul precedent, atunci ne așteptăm ca directorii să se implice mult mai mult în monitorizarea exact a acestor tipuri de acțiuni care nu fac sub nicio formă bine învățământului... Inspectorii sunt sesizați în legătură cu astfel de cazuri, le analizează și iau măsuri disciplinare asupra profesorului respectiv. Iar ultimul nivel, dacă se ajunge și la minister, și am fost informat și la minister în legătură cu astfel de cazuri, am trimis Corpul de Control sau, dacă e altă temă, misiunea de audit în școala respectivă”, a conchis el.

Vedeți mai multe în VIDEO.