Grevă de avertisment a profesorilor, miercuri. Ce înseamnă și care sunt nemulțumirile dascălilor

62235592
Shutterstock

Grevă de avertisment a profesorilor, membri de sindicat, declanșată miercuri, conform unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret".

Astfel, greva de avertisment va avea loc între orele 11:00 și 13:00.

De ce sunt profesorii nemulțumți

Protestul membrilor celor două organizații sindicale este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru:

1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017;
4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.

Aceștia amintesc că pe 13 ianuarie aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat sediile Guvernului, Partidului Social Democrat și Partidului Național Liberal. Acesta a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații.

Ce înseamnă greva de avertisment

În cele două ore, în unitatea de invățământ vor fi prezenți toți membri de sindicat participanți la acțiune, iar în condică se va scrie "GREVĂ".

Cadrele didactice care au ore în intervalul respectiv vor supraveghea copiii/elevii prezenți în unitate, fără a preda.

O parte dintre profesorii care nu au ore în acel interval vor fi în unitate, asigurând supravegherea patrimoniului.

Personalul didactic auxiliar și nedidatic va rămâne la locul de muncă fără a-și desfășura activitatea.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62236989
Liceenii din Maramureș pot studia în școli istoria județului după un manual aparte
Liceenii din Maramureș studiază în școli istoria județului, cu ajutorul primului manual de acest fel din ţară, care este avizat de Ministerul Educației.
62222894
Cîmpeanu: Nemulţumirea cadrelor didactice, normală
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că salariile cadrelor didactice trebuie să fie motivante şi că este normală nemulţumirea celor care intenţionează să intre în grevă ca urmare a neaplicării prevederilor Legii 153/2017.
62218667
Ministrul Educației vrea ca elevii să facă mai multe cursuri în anul școlar 2022-2023
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi seara, că îşi doreşte ca perioada de cursuri să fie mai lungă în anul şcolar 2022/2023 faţă de anii trecuţi.