Pandemia a crescut taxele la creșele și grădinițele private. Cât plătesc acum părinții

×
Publicitate

Efectele pandemiei vor fi resimțite și de părinții care se pregătesc să-și trimită copiii la creșe ori grădinițe private. Multe unități au majorat taxele de școlarizare.

 

Administratorii spun că scumpirea este provocată de măsurile suplimentare de siguranță, cum ar fi dezinfectarea suprafețelor, dar și de faptul că sunt mai puțini copii într-o clasă.

În medie, taxele sunt mai mari cu 10-15 %, comparativ cu anul trecut.

"Mânuțele pe genunchi, pe umeri, pe cap, la burtică, picioare".

La o grădiniță din Sectorul 5, o educatoare lucrează pe rând cu copiii. Toți poartă măști și păstrează distanța.

În acest ritm se desfășoară acum activitatea, după ce capacitatea instituției a fost redusa la jumătate.

Odată cu măsurile de siguranță au crescut cheltuielile și, implicit, taxa de școlarizare. De la 1.300 lei la 1.500 lei.

”Raluca Dima, director grădiniță: Avem tot felul de joculețe pe care le folosim pentru a le stârni interesul legat de o igienă corespunzătoare, am făcut tot felul de afișe pe care le avem în fiecare spațiu cu jocuri pe care să le putem face de la distanță.
Reporter: Poți să-i spui unui copilaș că nu se poate apropia de colegul?
Raluca Dima: Este foarte greu să aplicăm aceste proceduri noi".

Cei mici stau numai pe locurile marcate cu numele lor și mănâncă pe rând ca să nu se întâlnească prea mulți în sala de mese.

"-Am făcut și trasee delimitate pentru sosire și pentru plecare.
-Noi suntem acum pe traseul de sosire?
-Da, într-adevăr, unde avem și pisicuțe care salută copiii dimineața
".

 

Personal suplimentar și investiții în igienă

 

La o grădiniță din Sectorul 6 care are și creșă a putut fi păstrat numărul de copii datorită spațiului generos. Educatorii pot asigura distanțarea fizică.

Alina Bunea, administrator creșă: "Fiecare copil are măsuța lui și scaunul lui, fiecare are o cutiuță cu jucării. Am investit în lămpi UV, le dezinfectăm în fiecare seară, așa cum dezinfectăm și clasele, dezinfectăm și jucăriile din mai multe unghiuri".

Și aici părinții plătesc mai mult față de anul trecut. Pentru program prelungit, de exemplu, tariful a crescut la 1.700 de lei, de la 1.450.

Costurile au crescut și la această grădiniță din Sectorul 4. A fost angajat personal suplimentar care lucrează cu cei mici pe grupe, separat.

”Daniela Costăchel, fondator grădiniță: Pandemia a însemnat multe dotări, aprovizionare cu materiale de dezinfecție, intensificarea dezinfecției, costul mărit chiar și la mâncare și echipamente, sunt cheltuieli lunare.
Reporter: Cu cât sunt mai mari cheltuielile față de anul trecut?
Daniela Costăchel: Am făcut un calcul, cu 25-30 %".

În aceste condiții, și taxa a crescut de la 2.100 la 2.300 de lei pe lună.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Cum s-a votat la Balonul de Aur 2026: țările în care Kane n-a prins nici top 5, iar Yamal nu a existat: "Recunosc că am greșit!"
Citește și...
62145968
Chestionar pentru părinți înainte de începerea anului școlar. La ce întrebări trebuie să răspundă

Mai multe școli din București au trimit părinților chestionare, pentru ca aceștia să-și exprime punctul de vedere cu privire la modalitatea de desfășurare a activității didactice în anul școlar 2020-2021.

62146203
Cum se pregătesc școlile din România să înceapă noul an, în condiții de pandemie

În mulțimea de întrebări și probleme despre începerea școlilor, premierul Ludovic Orban vine cu precizări și spune că elevii vor merge la școala pe 14 septembrie, pentru că dreptul la educație trebuie respectat.

62123338
Arafat, despre posibilitatea deschiderii școlilor de la 1 octombrie: Nu a avut loc o discuție oficială

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, că nu a avut loc "o discuţie oficială" cu privire la amânarea începerii anului şcolar.

Recomandări
Oameni strada
INS: Populația României a scăzut la 21,5 milioane de persoane. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Populaţia după domiciliu, la data de 1 iulie 2026, a fost de 21,55 milioane persoane, cu 0,5% mai mică faţă de 1 iulie 2025, din care populaţia din mediul urban reprezenta 11,88 milioane persoane, în scădere cu 0,9%, raportat la 1 iulie 2025, scrie INS.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Screenshot 2026 10 28 110558
Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania. Două vagoane s-au răsturnat. VIDEO

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, ceea ce a dus la suspendarea circulaţiei pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul ţării, a anunţat miercuri operatorul feroviar Adif, fără a oferi detalii suplimentare.