O caravană cu medici voluntari organizează cursuri de prim ajutor pentru cei mici

×
Publicitate

Copiii de grădiniţă ar trebui să ştie să sune, în caz de urgenţă, la 112, şi să îşi cunoască adresa completă, pentru ca salvatorii să poată ajunge la ei.

Din nefericire, în România, nici sistemul de învăţământ şi nici educaţia de acasă nu îi ajută pe cei mici să ia măsuri, după puterile lor, atunci când viaţa cuiva este în pericol. Cei mai mulţi elevi de gimnaziu nu au reţinut nici măcar numerele de telefon ale părinţilor, pentru că îşi pun baza în telefoanele mobile.

Tocmai de aceea, o caravană cu medici voluntari a început o campanie în care îi învață pe şcolari inclusiv când şi cum folosim un defibrilator cardiac.

Prima regulă e să nu te crezi invincibil. Apoi să iei cea mai simplă măsură: să ţipi după ajutor. Copiii romani nu sunt învăţaţi că cea mai bună alegere e serviciul de urgenţă. Voluntarii Caravanei cu Medici au aflat, astfel, că în şcolile noastre se insistă prea puţin pe informaţii de bază. Şi mai trist, pentru unii copii, aceste informaţii nu par a fi interesante.

Potrivit protocolului canadian, cinci ani este vârsta la care poate fi începută educaţia pentru menţinerea vieţii. Copilul trebuie să îşi ştie pe de rost adresa completă, pe care o poate da operatorului care îi răspunde la urgenţă.

Scenariul cel mai des exersat - se află singur cu un membru al familiei, pe care îl găseşte căzut şi cu răni evidente. La șapte ani, trebuie învăţat ce să facă, dacă găseşte uşa apartamentului deschisă. Iar la 10 ani poate înţelege cum funcţionează un defibrilator cardiac.

Stela Terentiac, voluntar „Caravana cu Medici”: „La Muzeul Antipa, la Palatul Copiilor, la aeroport, avem nevoie de defibrilatoare şi noi învăţăm oamenii cum să le folosească, să nu se teamă de ele!”

Cursul de prim ajutor pentru elevi durează două ore. A fost primul contact cu tehnicile de resuscitare şi pentru un băiat, care povesteşte că tatăl este asistent medical.

Reporter: „Ai mai vorbit cu cineva despre astfel de lucruri?”
Elev: „Nu.”
Reporter: „Cati ani ai?”
Elev: „11. Nu prea sunt interesat, pentru că n-a fost nevoie să salvez pe cineva. Din câte ştiu, toţi din familie sunt sănătoşi.”
Reporter; „Doar familia contează?”

Elev: „Cei de pe stradă...”

De schimbarea de mentalitate va depinde pe viitor şi viaţa lor. Profesorii şi părinţii care vor să ïi aducă în şcoli pe voluntari pot lăsa mesaje pe Facebook Caravanei cu Medici.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61921979
200 de milioane de lei pentru formarea profesională a zeci de mii de profesori

Sistemul educaţional din România are şansa unei schimbări, odată cu lansarea programului „CRED'', prin care 55.000 de cadre didactice urmează să înveţe stiluri de predare moderne.

61897217
Ministrul Educaţiei mai vrea o sesiune de Bac. "Un bacalaureat al românilor de pretutindeni"

Liviu Pop vrea să le dea o a treia şansă celor care au picat de două ori la Bac.

61920391
Profesorii, elevii şi părinţii, consultaţi privind temele pentru acasă. "Ne ascultă oral"

Ministerul Educației Naționale și Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei lansează începând de azi o consultare națională privind regimul temelor pentru acasă.

Recomandări
62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Luca niculescu inquam george calin 7
SURSE: PSD va susține guvernul Luca Niculescu. Lista miniștrilor care vor face parte din noul Executiv

Social-democrații ar fi decis în unanimitate că vor susține guvernul Luca Dumitrescu în Parlament și că vor avea membrii în executivul acestuia, transmit sursele Știrilor ProTV.

Dna inquam photos george calin
Evaziune și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Au loc percheziții în Constanța, dar și în Germania și Norvegia

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la o firmă din Constanţa care prestează servicii de asistenţă portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia şi Germania.