Ministerul Educației cere creșelor și grădinițelor să asigure locuri prioritare pentru copiii din medii vulnerabile

×
Publicitate

Ministerul Educației le cere directorilor de creșe și grădinițe să facă eforturi ca să asigure locuri prioritar și copiilor din familii monoparentale, cu părinții despărțiți sau divorțați, dar și pentru cei care mai au cel puțin doi frați.  

În ochii legii, aceștia provin din medii vulnerabile, așadar părinții au nevoie de sprijin ca să-i educe și să-i întrețină. Directorii spun că au tot mai mulți preșcolari din familii tinere, destrămate.

La patru zile de la începerea înscrierilor, inspectoratele școlare au trimis o notificare către toate unitățile de învățământ timpuriu - creșe, grădinițe și centre cu program săptămânal.

Vă rugăm să vă asigurați că dreptul la educație pentru copiii din familii cu 3 sau mai multi copiii este respectat”.

Documentul subliniază că au prioritate și cei care au domiciliul stabilit de instanță la unul dintre părinți.

Mihaela Jianu, educatoare: ”Sunt deja dosare depuse pe monoparental. Ele vor avea prioritate, pe locurile alocate grădiniței”.

Sunt deja cereri depuse pentru aceste situații. Ideea unui avantaj la înscriere pentru cei din familii atipice a stârnit însă reacții contrare. Mai ales printre părinții din orașele mari, care concurează pentru locurile insuficiente din sistemul de stat.

Părinte: ”Chiar dacă pe mine mă dezavantajează această circulară, pentru că îmi înscriu fetița din septembrie la creșă și are doi părinți, cred că trebuie să avem grijă de cei care au probleme. Să avem o coeziune, ca societate”.

Părinte: ”Mi pare că toți copiii ar trebui să-și găsească locul în sistemul public, nu contează din ce familie vii, cât de numeroasă e”.

Ileana Ionescu, director: ”Eu am în grădiniță familii cu șase copii, cu cinci copii, cu patru copii... Familii cu un singur întreținător au început să apară. Trebuie doar el să se învoiască, doar el să vină să ia copilul când s-a îmbolnăvit... e dificil când ești doar tu și nu te poți baza și pe altcineva să te ajute și să te susțină”.

Tot în sprijinul părinților singuri a fost scăzută și vârsta minimă pentru acces în creșe- de la 11 luni la 3 luni. Este latura de serviciu social a educației timpurii, care permite adultului să lase bebelușul în grija puericultorilor și să meargă la muncă, pentru a întreține familia.

Vorbim de copiii care au o liniuță în dreptul tatălui în certificatul de naștere, dar și de situația în care cuplul a divorțat ori s-a despărțit și există o hotărâre judecătorească care îl obligă pe celălalt părinte la pensie de întreținere.

Regulamentul de înscriere le cere părinților să probeze cu documente situația familială- certificatul de naștere al minorului sau o decizie a instanței.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Proiect antidrog în liceele din Alba. Sute de elevi trag un semnal de alarmă asupra acestui fenomen

La Alba, sute de elevi de la liceele din oraș au participat la o competiție inedită, care trage un semnal de alarmă asupra consumului de droguri.

Înscriere la creșă și grădiniță 2024. De ce documente ai nevoie și criteriile de departajare

Perioada pentru înscrierea copiilor la creșă și grădiniță a început pe data de 27 mai. Între 27 mai și 14 iunie, părinții pot depune o cerere în care pot alege trei opțiuni de creșe sau grădinițe unde doresc să-și înscrie copilul.

Sute de părinți au stat la coadă pentru a-și înscrie copiii la grădinițe. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”

În prima zi de înscriere, la creșe și grădinițe, părinții au stat de cu seara în fața porților, iar alții s-au trezit în zori ca să fie siguri că vor prinde un loc.  

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.