Măsuri speciale pentru examene. Cum se vor desfășura Bacalaureatul și Evaluarea Națională 2020

×
Publicitate

Şcolile şi liceele își iau măsuri pentru intervalul în care elevii de clasa a 8-a și a 12-a vor asista la cursuri, apoi vor susţine Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională.

O clasă cu 30 de copii va fi împărțită în trei, iar băncile vor fi despărțite de cel puțin doi metri. De asemenea, în fiecare sală de curs va exista dezinfectant. Părinții rămân însă îngrijorați și recunosc că ar fi preferat ca pregătirea măcar să fie făcută online.

Specialiştii din Educaţie şi din Sănătate lucrează în aceste momente la o strategie pentru ca elevii să revină la şcoală în siguranţă pentru Bacalaureat şi Evaluare Naţională.

Marina Manea, inspectoratul şcolar: "Familiile trebuie să fie în egală măsură responsabile pentru educaţia copiilor, să evite pe cât posibil contactul cu mulţi alţi colegi şi să puntem controla şi stopa o eventuală răspândire a virusului în colectivitate."

Reluarea cursurilor este o recomandare, însă mulţi părinţi ar prefera ca elevii să nu vină la scoala până în ziua examenului, ca să nu se îmbolnăvească.

BAC 2020. Cum vor decurge examenele

 

Un examen, fie el Evaluare Naţională sau Bacalaureat va decurge cam aşa: o clasă cu 30 de elevi va fi repartizată în 3 săli diferite. Elevilor li se va lua temperatura atunci când vor ajunge la şcoală.

Copii vor purta măşti la examene şi vor fi supravegheaţi şi de un medic. Nu este exclus ca timpul de examen să fie prelungit, spun unii profesori, din cauza condiţiilor stresante la care vor fi supuşi elevii.

Şi la examene şi pe parcursul celor două săptămâni de recapitulări, intrarea şi ieşirea din şcoala se va face separat.

Profesorii vor cere liste în avans cu elevii care vor să participle la cursuri.

Rămân aşadar numeroase semne de întrebare şi multe îngrijorări cu privire la aceste două săptămâni de şcoală care se vor desfăşura în sălile de clasă.

Situație mai simplă pentru universități

 

La polul opus, în curtea universităţilor va fi linişte şi de acum înainte. Majoritatea au decis să anuleze examenele scrise şi să mute toată activitatea în online.

Studenţii din Cluj-Napoca de exemplu vor da examenele de acasă.

Anna Soos, prorector UBB Cluj: "Comisia va sta în faţa calculatorului, fiecare în locul lui, şi candidatul care vrea să obţină acel cartificat va prezenta lucrarea."

Şi universităţile din Iaşi vor organiza exemene pe internet.

Dan Cașcaval, rector Universitatea Tehinica Gheorghe Asachi Iaşi: "O teleprezentare ca să spun aşa, aceeaşi comisie, acelaşi fel de prezentare şi notare. Examenele se vor da online. Acum titularul va decide dacă va fi oral online sau scris online."

Profesorii sunt pregătiţi şi în cazul în care unii elevii vor încerca să fraudeze examenele.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62122170
Propunere: Elevii de a VIII-a și a XII-a revin primii la școală. Cum se vor da BAC-ul și evaluarea națională

Primii care revin la cursuri ar putea fi elevii de a VIII-a și a XII-a, pentru a li se încheia situația, după care urmează și celelalte clase. De la BAC ar urma să fie scoase probele de competențe, iar la examene vor participa câte 10 elevi în sală.

62119046
Când vor avea loc examenele naţionale în 2020. Explicațiile ministrului Anisie

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri seară, că examenele naţionale pentru elevii din anii terminali ar putea fi organizate la alte date decât cele stabilite iniţial "numai dacă va fi nevoie”.

62090821
Bacalaureat 2020, înlocuit de media notelor din anii de studiu. Propunerea unui reprezentant al profesorilor

Încheierea anului școlar ridică probleme atât pentru elevi, cât și pentru profesori. ”Să facem cursuri doar cu elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a, pentru a asigura un risc de infectare scăzut”, este ideea unui reprezentant al profesorilor.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.